Înfăptuirea Unirii Principatelor Române și venirea la conducerea statului nou-creat a generației pașoptiste a oferit condiții favorabile pentru înfăptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dădea problemei agrare o rezolvare: au fost împroprietăriți 408 119 ţărani, iar 59 721 au primit numai locuri de case. Împroprietărirea s-a făcut pe 1 766 258 ha. Suprafața de pământ a fost atribuită după numărul de vite, în raport cu care era apreciată împărțirea țăranilor în trei categorii: fruntași, mijlocași și codași.

Legea din 1864, care desființa obligațiile feudale ale țăranilor clăcași, recunoștea libertatea proprietății și a țăranilor în schimbul unei despăgubiri, prezintă o importanță deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a societăţii româneşti pe calea capitalistă. Reforma făcându-se prin despăgubire, urma ca țăranii, într-un interval de 15 ani, să plătească despăgubirile stabilite față de moșieri. Proprietatea a fost consacrată sacră și inviolabilă prin intermediul Constituției din 1866.

Cum leul a devenit monedă națională în România?

Dacă în 1863, din marea industrie făceau parte doar 51 de companii, numărul acestora a sporit la 136 în 1878. Acestea aparțineau, în principal, ramurilor textilă, alimentară (mori cu abur, fabrici de bere, alcool, conserve), cherestea, săpun. A apărut industria extractivă și de prelucrare a petrolului: producția a crescut de la 1190 tone în 1863 la 15 100 tone în 1877, numărul rafinăriilor trecând deja de 20 în 1878.

În 1878, rețeaua de căi ferate din România număra deja 1300 km. Spre comparație, în Transilvania existau în aceeași perioadă numai 500 km de cale ferată, deși teritoriul și populația provinciei ocupate reprezentau mai mult de jumătate din cele ale României unificate.

În 1864 se pun bazele Casei de Depuneri și Consemnațiuni (CEC), care a fost primul pas important pe calea constituirii unui sistem autohton de credit. Legea pentru înființarea unui sistem monetar și pentru fabricarea monedelor naționale (1867) pune bazele noului sistem monetar național care a intrat în vigoare în 1868. Moneda națională devine leul. În anul 1876, existau în România 18 instituții de credit, iar Societatea de credit funciar român din București (1873), Creditul funciar rural și Societatea de credit urban au oferit credite avantajoase pentru tranzacțiile comerciale, în vreme ce în Transilvania, Banat și Bucovina instituţiile de credit aparţineau doar sașilor şi maghiarilor.

Ritmul înființării de companii noi crește de la 8,2 unități/an, între 1866 și 1886, la 21 unități/an, între 1893 și 1906, pentru ca după 1906 să se obțină un ritm de înființare de 63 de companii pe an. Din totalul de aproape 62 000 întreprinderi industriale înregistrate statistic în perioada 1901-1902, 625 erau întreprinderi mecanizate.

De semnalat este și dezvoltarea categoriei țăranilor înstăriți, burghezia rurală, care forma 2,9% din totalul gospodăriilor țărănești, însă deținea circa 18% din totalul pământului.

Construcția de căi ferate continuă în ritm susținut, cu o medie de 300 km/an, ajungând în preajma Primului Război Mondial la o lungime de 3500 km, în timp ce în Transilvania, Bucovina și Banat s-a extins şi mai mult, până la 4600 km.

Apar primele mari lucrări inginerești construite de specialiști români: prima cale ferată între Buzău și Mărășești, podurile și viaductele de la Cernavodă (1895), realizate de inginerul Anghel Saligny.

Principala caracteristică a evoluției comerțului exterior până la Primul Război Mondial a fost permanenta creștere a volumului său. Între 1863 și 1913, acesta a crescut de 6,5 ori. Exportul și-a atins nivelul maxim, ca de altfel întregul comerț exterior, în 1911. Din acest punct de vedere, România s-a aflat pe locul 12 în Europa (depășind multe țări, precum Bulgaria, Grecia, Norvegia etc.). Ca valoare a exportului pe cap de locuitor, a ocupat locul 9 în Europa, depășind chiar state mari ca Spania, Imperiul Rus sau Italia. Având în vedere valoarea importului pe cap de locuitor, România a ocupat aceeași poziție (locul 9), depășind Austro-Ungaria sau Imperiul Rus.

În 1880, se înființează Banca Națională a României, iar, ca urmare a existenței resurselor și a unei piețe financiare regulate și supravegheate, apar investițiile străine directe, mai ales în industria petrolieră. Capitalul german a avut poziţia cheie în această industrie. Cea mai importantă societate petrolieră era „Steaua Română”, care dădea o producție ce reprezenta 29,22% din producția de petrol a României în 1914 și care a fost realizată cu capital german. Pe a doua poziție s-a aflat capitalul anglo-olandez, care creează societatea „Astra Română”, de fapt, o filială a marelui trust petrolier „Royal Dutch Shell”. În fine, capitalul american devine prezent prin crearea societății „Româno-Americană”, de fapt, o filială a trustului Standard Oil. Capitalul românesc a fost prezent și el în industria petrolului, dar pe poziția a treia, după cel german și cel anglo-olandez.

Cum arăta economia României în 1913?

În anii parcurși după prima unificare (1859-1862), România se schimbă radical, devenind un „tigru” economic al epocii respective. Dintr-o țară rurală, înapoiată, devine un stat cu multe căi ferate moderne (3500 km), cu poduri și alte lucrări de infrastructură, cu orașe prospere și frumoase, cu industrie extractivă importantă și, mai ales, cu o economie foarte puternic internaționalizată, cu fluxuri importante de export-import, fiind a noua putere comercială a Europei.

România avea, în 1918, o Bancă națională, mai multe bănci universale comerciale și o instituție de economii (CEC), iar moneda națională (leul) era acoperită în rezerve monometalifere (aur), ceea ce o făcea una dintre cele mai stabile din Europa.

Omogenitatea de dezvoltare pe tot teritoriul era remarcabilă, decalajele fiind nesemnificative, cu excepția unui vârf al performanței, consemnat în capitala București și în zona petroliferă adiacentă.

Unde se încadra România în ansamblul Europei?

Ca performanță globală, România se situa cu indicatorul PIB/locuitor (metodologie PPP- a prețurilor comparabile) astfel (așa cum indică Agnus Maddison, http://www.ggdc.net/maddison/maddison-project/home.htm):
Statul PIB/locuitor (dolari internaționali) 1990
Teritoriul actualei Polonii 1739
Ungaria 2098
Cehoslovacia 2096
Bulgaria 1137
Viitoarea Iugoslavie 973
România 1741
Spania 2056
Germania 3648
Franța 3485
Italia 2301

Practic, România avea o performanță ușor mai bună decât teritoriul actualei Polonii, mult mai bună decât Bulgaria, viitoarea Iugoslavie, Grecia, comparabilă cu cea din Ungaria, viitoarea Cehoslovacie, Spania sau chiar Italia, păstrând însă decalaje uriașe față de statele vestice puternice (Germania și Franța). Imperiul Țarist se afla, ca medie cu mult în urma noastră (1414 USD/locuitor).

Care era distribuția performanțelor economice ale Regatului și provinciilor istorice înainte de Marea Unire din 1918?
În lucrarea „South Eastern-European Monetary and Economic Statistics from the Nineteenth Century to World War II”, elaborată de Banca Națională a României, împreună cu celelalte bănci centrale din Sud-Estul Europei, se indică faptul că, în 1913, la o populație de 7,35 milioane de locuitori, România avea un PIB de 136,5 milioane lire sterline, ceea ce însemna o valoare de 18,6 lire/locuitor (lire englezești 1913). Suprafața Regatului României era cam de 135 000 kmp.

Ungaria, care includea Transilvania, era cu 17% mai performantă economic, cu o valoare PIB/locuitor de 21,8 lire sterline (lire englezești 1913), iar Austria, care includea și Bucovina, era cu 46% mai performantă, având 27,2 lire sterline indicatorul PIB/locuitor. Știm astăzi că Transilvania era aproximativ la nivelul mediu al Regatului Ungar, deci putem trage concluzia că nivelul de dezvoltare economică pe ambele laturi ale Carpaților era similar. Banatul era și el considerat la un nivel ușor mai ridicat decât media Transilvaniei, datorită unor productivități agricole mult superioare.

Transilvania avea o suprafață de aproximativ 61 000 kmp și o populație de aproximativ 3 mln de locuitori (40% din cea a Regatului). Bucovina avea o suprafață de aproximativ 10 000 kmp și o populație de aproximativ 800 000 locuitori (aproape 11% din cea a Regatului) și un nivel al indicatorului PIB/locuitor de aproape 17,5 lire sterline (lire englezești 1913). Banatul românesc de la 1918 și până acum era o provincie cu o populație de aproximativ 1 000 000 locuitori (cam 60% români și peste 30% germani), cu o suprafață de 19 000 kmp (cam două treimi din totalul suprafeței Banatului istoric, diferența devenind parte a Serbiei și o mică parte revenind Ungariei).

Basarabia era populată, la începutul războiului, de peste 2,5 mln locuitori și avea o suprafață de aproape 45 000 kmp. Ei bine, dacă performanța economică a Imperiului Țarist, în ansamblu, era la nivelul indicatorului PIB/locuitor, calculat de către Agnus Maddison (în metodologie PPP, dolari internaționali 1990) de 1414 (sub nivelul României, de 1741 dolari/locuitor), nivelul respectivului indicator pentru Basarabia se poate estima ca fiind în jur de 1000 (dolari internaționali 1990/locuitor). Estimarea se bazează pe înapoierea evidentă în care se afla gubernia Basarabiei față de restul imperiului. Nu este greșit să aproximăm, așadar, nivelul de performanță economică al Basarabiei înainte de război la jumătate din cel al Regatului României.

Citiți continuarea acestui material în numărul următor.

Petrișor Gabriel Peiu