Fereastra deschisă

Dar şi asta doar pentru o vreme scurtă, fiindcă, în curând, holul dintre scaune fu ocupat de nişte tipi cu cefe de oţel, care, nu peste mult, şi ei fură împinşi în toate părţile de către mulţimea care urca şi cobora pe mică de ceas. Dar nu asta îl deranja cel mai tare pe Anatol, ci faptul că şoferul deschisese fereastra şi în salon se făcuse curent. Aerul rece pătrundea înăuntru în rotocoale şi Anatol începu să intre la apă. Nu mai ştia pe unde să-şi ascundă nasul. Regretul că nu rămăsese în picioare şi se grăbise să se aşeze pe primul scaun liber pe care-l văzuse nu-l putea ajuta să-şi depăşească teama de-a răci şi se hotărî să acţioneze cumva. Îşi puse în cap căciula sa de blană pe care şi-o scoase când a urcat scările microbuzului. Şi îşi mai înfăşură şi un fular în jurul gâtului, stârnind nişte zâmbete acre şi subţiri pe buzele liceanului unsuros din stânga sa care se holba într-o tabletă. I se fâlfâia lui de părerea tabletarului atâta timp cât în joc era propria sa persoană. Nu, căciula şi fularul nu erau decât un paliativ, fiindcă şuvoaie de aer rece ca gheaţa îl izbeau în ochi şi în gură. Dovadă că nu i se năzărea că geamul deschis era o ameninţare la adresa sănătăţii călătorilor fu strănutul şi tusea femeilor din faţa sa. Ceva ar fi trebuit să întreprindă. Adică i se învedera ca singura soluţie să-i strige şoferului să închidă fereastra. Pentru aceasta, îşi arcui corpul în faţă şi îşi alungi gâtul în direcţia şoferului, când îşi surprinse proiectate asupra sa privirile unui grăsan, cu geaca descheiată şi cu capul gol. Acesta, de parcă ar fi ştiut ce vrea să facă Anatol, îl privea sarcastic. Şi pe loc lui Anatol îi pieri curajul să-i mai strige şoferului să închidă fereastra şi se strânse ca un arici în spătarul scaunului.

Ceea ce-l şoca cel mai tare e că nimeni nu crâcnea şi că pe nimeni, se pare, nu-l deranja aerul arctic care răvăşea microbuzul. Culmea era că femeile alea care strănutaseră acum râdeau înde ele. Un alt strănut se auzi în stânga sa. Strănutase unul dintre cei doi moşnegi taciturni. Şi amândurora le curgea nasul. Începu să-i curgă nasul şi lui Anatol şi iar îşi bombă pieptul şi îşi adună aer în gât ca să-i strige şoferului să închidă fereastra, dar iar se simţi privit maliţios de către un boşorog cu geaca pe braţ şi renunţă. Rând pe rând, microbuzul se goli de oameni şi Anatol tot îşi arunca pieptul înainte pentru a-i răcni şoferului să închidă fereastra, fără să aibă curaj s-o facă cu adevărat. În cele din urmă, rămase singur, doar el şi şoferul şi Anatol vru să-i strige să închidă fereastra, când realiză că ar trebui să coboare. Dădu a lehamite din mână şi sări pe trotuarul înzăpezit. Nasul îi curgea. Strănutând şi cu nasul roşu, Anatol pătrunse în sala de conferinţe unde colegii săi de serviciu se adunaseră ca să pună pe tapet demisia directorului lor care e pur şi simplu un adevărat tiran.