Fermierii din Ștefan Vodă, la un pas de faliment: Seceta a distrus recoltele

În raionul Ștefan Vodă, seceta din acest an a compromis nu doar culturile de câmp, ci și plantațiile de viță-de-vie și livezile de prun. Din cauza secetei puternice, strugurii nu se dezvoltă uniform, boabele rămân mici și se desprind înainte de coacere, iar frunzele încep să se usuce pe butuci.
gricultorii aduc apă cu cisternele și udă manual fiecare butuc, însă efortul depus și costurile sunt extrem de mari. Chiar și cu aceste măsuri, există temeri că roada va fi mult sub așteptări, iar pierderile vor fi greu de acoperit.
„Anul acesta se prevede roadă bună, însă, din cauza secetei, după cum observați, strugurele nu se umple cu apă și este foarte mărunțel. Dacă observați, cad și boabe de pe el. Suntem nevoiți să procurăm apă de la rezervoare și să-i udăm cu tractoarele”, a spus agricultorul Ion Ceban, la emisiunea „Pământ și Oameni”.
Plantațiile de la Ștefan Vodă au fost afectate și de înghețurile timpurii, care au compromis lăstarii și au redus considerabil producția.
„Fiecare butuc ne-am străduit să aibă câte 25-20 de struguri de poamă. Am ajuns la standardele acestea, însă, dacă continuă seceta și nu se vor dezvolta corect, o să fim nevoiți să mai tăiem câte 5-10 struguri de la fiecare butuc ca să le dăm posibilitatea de creștere și formare a unui calibru mai mare al strugurilor”, a menționat agricultorul.
Efectele secetei puternice sunt simțite și în livada de prun. Fructele sunt mici, uscate și cad prematur pentru a doua oară în acest sezon, semn clar că lipsa precipitațiilor afectează dezvoltarea normală a prunelor. Recolta este redusă, iar agricultorul estimează să culeagă aproximativ trei tone de prune de pe un hectar.
„Se observă după prună că nu este mare și este foarte rară pe copac. Copacii maturi sunt plini, trebuie să fie încărcați și ramurile sunt dezvoltate, trebuie să se unească fiecare ramură una cu alta și astăzi, desigur, trebuie să fie o creștere mai mare”, a mai spus agricultorul Ion Ceban.
În pofida tuturor provocărilor cauzate de secetă și înghețuri, agricultorul rămâne hotărât să-și dezvolte plantațiile și să le poată valorifica eficient recolta.