Festivalul căpşunilor, la cea de-a şasea ediţie

Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia „Demetra”, care întruneşte grădinari, pomicultori şi floricultori amatori din R. Moldova, Asociaţia apicultorilor din Moldova „Apus Mellifera”, Asociaţia „Mugurel” a părinţilor copiilor cu dizabilităţi din Tătăreşti, Străşeni, şi Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova (FNFM).
Potrivit directorului Asociaţiei „Demetra”, Ion Ciocanu, scopul acestui festival-târg este colectarea de fonduri pentru Asociaţia „Mugurel” care promovează incluziunea socială şi oportunităţi egale pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, un alt scop este cel de a promova valoarea consumului de căpşuni şi miere de albine pentru sănătate.
Prezent la manifestare, directorul executiv al FNFM, Vasile Mârzenco, a declarat că aceste produse curative au o valoare deosebită din punct de vedere alimentar, dar şi medical. El a subliniat faptul că organizatorii doresc să încurajeze fermierii mici, care au loturi agricole limitate, ca să-şi înfiinţeze o stupină sau să cultive căpşuni. La rândul ei, directoarea Asociaţiei „Mugurel”, Anastasia Marian ne-a spus că aceasta a creat Centrul pentru copiii cu dizabilităţi „Incluziune” care prestează servicii pentru copiii cu dificultăţi, inclusiv pentru cei din familii social-vulnerabile. Astfel, în cadrul târgului au fost puse în vânzare lucrări de artizanat confecţionate de aceşti copii.
Gheorghe Uncu din Criuleni cultivă căpşuni pe o suprafaţă de zece hectare, iar Valerian Şchiopu din Vălcineţ, Călăraşi, pe cinci ari, dar până la Anul Nou, când dă frigul. Ambii ne-au spus că târgul este extrem de necesar sub aspectul unei binefaceri pentru copii. Acelaşi lucru a fost confirmat de către Petru Chetraru, care dispune de 50 de stupi de albine.
Un moment relevant a constat în faptul că, în cadrul târgului, o pereche de tineri care duminică şi-au înregistrat căsătoria au fost felicitaţi de către organizatori şi participanţii la festival. Fiind serviţi cu miere şi căpşuni, în jurul lor au dansat colective coregrafice de amatori.