Justiție

Fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran rămâne în arest preventiv pentru 20 de zile

Fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran rămâne în arest preventiv pentru 20 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de către magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău care au examinat luni, 30 ianuarie, recursul împotriva încheierii de aplicare a măsurii de arest pentru 20 de zile lui Mihail Șaran. Recursul avocatului a fost respins, iar cauza va fi transmisă la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Informația a fost confirmată de către Ion Bocan, purtătorul de cuvânt al CA, transmite Ziarul de Gardă.

Mihail Șaran, directorul și fondatorul companiei „Bismobil Kitchen”, bănuit de escrocherie, a fost reținut pe data de 19 ianuarie pe Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce intenționa să părăsească țara. Judecătorii i-au aplicat un mandat de arestare pe un termen de 20 de zile.

La 10 ani de la înregistrarea în R. Moldova a firmei „Bismobil” SRL, Mihail Șaran, fondatorul companiei, care a ajuns, între timp, să gestioneze în țară, dar și peste hotare, zeci de companii, prin intermediul cărora se comercializau bucătării la comandă, a fost arestat pentru 20 de zile, după ce oamenii legii au constatat că „ar fi înșelat mai mulți clienți care comandaseră produsele companiei”. Oamenii așteaptă să fie despăgubiți, după ce au rămas fără bucătăriile comandate, dar și fără banii achitați în avans pentru acestea la semnarea contractelor.

Conform codului penal, escrocheria se pedepsește cu 15 ani de închisoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *