Fost consilier al lui Putin: Kremlinul voia să captureze jumătate din Ucraina, iar restul să “împartă vecinilor”
Într-o primă etapă, potrivit acestuia, Moscova planificase capturarea a cel puțin 11 regiuni pe lângă cele 8 din cadrul ‘Novorossiei’ (Odesa, Nikolaev, Herson, Zaporojie, Donețk, Lugansk, Harkov și Dnepropetrovsk).
În sud, Rusia intenționa să preia controlul întregii coaste ucrainene de la Marea Neagră până la granița cu Republica Moldova în partea transnistreană. Astfel, Kremlinul ar fi obținut un coridor terestru până la enclava separatistă prorusă din estul Republicii Moldova, consideră Illarionov.
Fostul consilier economic al lui Putin între 2000 și 2005 (primul mandat prezidențial al actualului șef al statului rus) susține că planul Kremlinului de capturare a Ucrainei era gata încă în 2013 și că la el s-a lucrat o lungă perioadă de timp.
‘În 2014 și 2015, acesta nu a putut fi pus în totalitate în aplicare, dar Moscova a reușit să rupă două bucăți din regiunile Lugansk și Donețk. Astfel, marele plan al Kremlinului a eșuat și, prin urmare, Rusia a trecut la aplicarea ‘programului minim”, a afirmat Illarionov, potrivit căruia ‘programul maxim’ viza capturarea a cel puțin jumătate din teritoriul Ucrainei.
‘Restul urma să fie împărțit cu vecinii’, mai spune el, indicând că Ungariei i-ar fi revenit Transcarpatia, Bucovina — României, iar Poloniei — regiunile Galiția și Volîn.
După eșuarea ‘marelui plan’, Kremlinului a încercat ca prin cele două enclave din estul ucrainean — Donețk și Lugansk — să nu lase Kievul să scape din capcana în care a ajuns pentru a împiedica Ucraina să ducă o politică externă independentă, inclusiv în ceea ce privește integrarea în spațiul geopolitic și geoeconomic occidental.
Acordurile semnate în februarie trecut la Minsk reprezintă unul din instrumentele cu care Kremlinul își pune în aplicare ‘planul minim’ de stabilire a controlului asupra Ucrainei, consideră Illarionov, în opinia căruia Kievul a greșit semnându-le, mai ales că acestea prevăd restabilirea controlului Ucrainei asupra frontierei sale cu Rusia în anumite condiții.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!