Iar unul din aceşti „paşi mici” care ar duce la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului ar fi recunoaşterea şi funcţionarea diplomelor universitare şi altor documente ştiinţifice care sunt în Transnistria. Nu ştiu cum se vede pe Porţile Brandenburgului situaţia, dar aici, această decizia, luată ca atare, fără nicio specificare, este plină de riscuri, pornind chiar de la simplul motiv că programele învăţământului superior de la Chişinău şi Tiraspol diferă totalmente şi nu există nicio coordonare între Mnisterul Educaţiei şi aşa-zisul minister de profil din Transnistria. În al doilea rând, ce facem cu absolvenţii care au studiat "limba moldovenească" la universitatea de stat transnistreană „Taras Şevcenko”? Dacă îi acceptăm cu bagajul de cunoştinţe obţinut acolo, ne vom pomeni cu o categorie „specialişti” care nu au scris un cuvânt în limba română în grafie latină, care în loc de preşedinte spun „prezident”, în loc de brânză – „tvorog” şi alte schimonosiri lingvistice de te pufneşte râsul. E suficient să asculţi buletinul de ştiri în „limba moldovenească” de la televiziunea locală, ca să ne dăm seama cine va deţine astfel de diplome. Nu mai vorbesc de faptul, că mulţi elevi din Transnistria au fost învăţaţi că Rusia este patria lor, iar Moldova e un stat agresor. Herr Steinmeier mai bine s-ar gândi ce ar putea face Germania pentru recunoaşterea diplomelor moldoveneşti în ţara lui şi nu numai.
