Actualitate

Gigantul american Apple își închide TOATE MAGAZINELE din China din cauza coronavirusului

Compania a precizat, într-un comunicat transmis AFP, că a luat această decizie din precauție şi ”pe baza celor mai recente sfaturi ale principalilor experţi din domeniul sănătăţii”.

Produsele Apple, iPhone şi iPad sunt foarte populare în China continentală (sintagmă care exclude Hong Kong şi Macao), una dintre principalele pieţe de desfacere ale grupului american în afara SUA.

Potrivit paginii de internet în mandarină a companiei californiene, multe dintre cele 42 de puncte de desfacere de pe teritoriul Chinei erau încă deschise sâmbătă, dar cele mai multe dintre acestea vor fi închise începând de duminică.

Apple a precizat totodată că birourile şi centrele de contact vor rămâne închise până pe 9 februarie inclusiv. Cumpărăturile din magazinul online vor fi în continuare disponibile.

Măsura închiderii magazinelor va avea însă efecte limitate: din cauza epidemiei, cei mai mulţi dintre chinezi nu-şi părăsesc locuinţele de teama infectării cu coronavirus, majoritatea magazinelor sunt închise, iar străzile din marile oraşe sunt aproape pustii.

Epidemia de coronavirus a făcut deja 259 de victime în China, unde au fost confirmate 11.791 de cazuri de contaminare, a anunţat sâmbătă Comisia naţională pentru sănătate.

Sursa: Agerpres
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.