Gluma se îngroașă. Războiul cu Ucraina amenință unitatea teritorială a Rusiei

În mobilizarea forțelor pentru războiul din Ucraina, Kremlinul s-a bazat pe formarea de unități în regiunile rusești sărace, inclusiv în republicile naționale, iar acest lucru a avut un rezultat neașteptat. Batalioanele formate pe criterii etnice sau compatriotice nu sunt dornice să lupte pentru Moscova și, cu cât lucrurile se înrăutățesc pe front, cu atât mai mult crește sentimentul anti-război în rândul soldaților înșiși și în regiunile lor de origine. Având în vedere că războiul a fost urmat de o criză economică, tensiunile sociale devin cu adevărat explozive, doar că, în timp ce înainte regiunile se simțeau neputincioase, acum au propriile lor mici armate.

„Batalioane naționale” în stil rusesc

Recrutarea de voluntari pentru războiul din Ucraina are loc în întreaga țară prin diverse canale, ca parte a unei campanii coordonate de mobilizare mascată. Oamenii sunt invitați să se alăture companiilor militare private (inclusiv direct în coloniile penitenciare), precum și diferitelor unități ale “RPD” și “RPL” și, de fapt, structurilor oficiale de putere: unități și formațiuni ale Forțelor Armate, Rosgvardia și Rezerva Armatei de Luptă a țării (BARS) subordonată Ministerului Apărării.

Un alt mecanism de mobilizare este crearea de batalioane de voluntari cu nume în entitățile constitutive ale Federației Ruse. Propaganda rusă a atașat ferm expresiile “național” sau “batalion naționalist” (natsbat în rusă) și “batalion de voluntari” (dobrobat) unităților paramilitare ucrainene care au apărut în perioada inițială a războiului din Donbas cu separatiștii pro-ruși. În special, acestea au inclus batalioanele Azov, Donbass, Aidar, Dnipro și alte batalioane create pe bază teritorială și conduse, printre altele, de membri ai mișcărilor politice de dreapta și de ultras din fotbal. Acestea au fost denumite Batalioane Naționale din cauza opiniilor naționaliste și, în unele cazuri, neofasciste răspândite în rândul personalului și comandanților batalionului. În orice caz, în Ucraina nu mai există de mult timp Natsbat. Celebrul batalion Azov și celelalte batalioane de voluntari au fost transformate în unități militare regulate și integrate în forțele de securitate ucrainene – forțele armate ucrainene și Garda Națională – sau pur și simplu au fost desființate. Dar acum batalioanele naționale apar ca ciupercile după ploaie în regiunile rusești.

În Rusia, natsbat, sau batalion național, are o semnificație ușor diferită: este o unitate militară formată din voluntari într-o autonomie națională pe baza principiilor omogenității etnice sau a originii comune. Batalioanele de voluntari se formează și în entitățile “rusești”, adică în oblastele și „kraiurile” obișnuite, dar chiar și acolo fundamentul ideologic se bazează pe compatriotism și pe un apel la o identitate regională comună. Se presupune că unul sau chiar mai multe batalioane vor apărea în fiecare dintre cele 85 de subiecte. Potrivit calculelor The Insider, cel puțin 44 de regiuni rusești, inclusiv 12 subiecți naționali, au creat deja astfel de unități sau au anunțat recrutarea de voluntari pentru ele. În total, sunt cunoscute 73 de batalioane locale, dintre care 23 în cadrul subiectelor naționale.

Toate batalioanele supuse din Federația Rusă aplică nume “nume” și o afiliere teritorială clară pe bază etnică sau de țară.

De exemplu, guvernatorul local Oleg Kojemiako a descris sarcinile batalionului Tiger, care este recrutat în Primorsky Krai, ca fiind asistență pentru colegii militari implicați în război. Batalionul este format cu ajutorul ofițerilor din Brigada 155 de Infanterie Marină Independentă a Gărzilor (155 OBRMP) staționată la Vladivostok.

Batalioanele din entitățile constitutive ale Federației Ruse sunt formate pe bază etnică sau comunitară.

Setul de imagini simbolice și de narațiuni istorice folosite pentru a forma batalioanele regionale este extrem de curios. De exemplu, batalionul yakut se numește Bootur, în onoarea strămoșului mitic al tuturor yakuților. Batalionul “Toyan” din regiunea Tomsk a fost numit după un prinț al tătarilor Eushtin care a trăit pe malul râului Tom în secolul al XVII-lea.

Unul dintre batalioanele în curs de asamblare în Republica Mordovia a fost numit după eroul mordovean Siyazhar. În vecina Mari El, trei batalioane poartă deodată numele de apărători ai ținutului Mari: Iden, Poltysh și Akpatr. Batalioanele poartă numele unui personaj istoric real, un prinț Mari care și-a apărat țara natală de trupele rusești ale țarului Ivan cel Groaznic.

În Bashkortostan au luat o altă cale și au abordat memoria Marelui Război Patriotic și a războiului cecen. Unul dintre batalioanele de bașkeri a fost numit după un erou recent declarat al celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Minigali Șaimuratov, iar celălalt după Alexandru Dostavalov, un participant la cel de-al doilea război cecen.

În entitățile “rusești”, denumirile batalioanelor sunt legate în mare parte de toponimia și istoria locală. În regiunea Kirov, numele istoric al regiunii Vyatka pentru batalion a fost modificat în “Vyatka”. În regiunea Khabarovsk, batalionul “Baron Korff” se referă la primul guvernator al regiunii Amur, baronul Andrei Korff. În Sankt Petersburg, batalioanele poartă numele emblematice ale regiunii “Kronstadt”, “Neva” și “Pavlovsk”.

În Batalionul Chuvash “Atӑl” (tradus ca “Volga”), una dintre cerințele pentru candidați este cunoașterea limbii Chuvash.

Unitățile tătare “Alga” (în limba tătară înseamnă “înainte”) și “Timer” (tradus prin “fier”) sunt menționate în presa locală ca fiind nimic mai puțin decât batalioane naționale.

Propuneri de creare a unor unități omogene din punct de vedere etnic se fac și în regiunile condiționate “rusești”

Și există propuneri de creare a unor unități etnic omogene și în regiunile “rusești” condiționate. De exemplu, în regiunea Perm, pe lângă batalioanele Parma și Molot, care înrolează toți rezidenții locali, există planuri de creare a unui batalion de etnici uzbeci (!) numit “Amir Timur”. Inițiativa a fost propusă de Societatea Uzbecilor din Asia Centrală din regiunea Perm, dar nu a primit încă sprijin. Mai mult, guvernul Uzbekistanului a promis că va urmări în justiție toți cetățenii săi care vor merge să lupte în Ucraina pentru mercenariat.

Inițial sunt create batalioane regionale separate, cu o specificitate a speciilor diferită de cea a unităților de pușcași motorizați convenționale. În regiunea Kursk, batalionul “Seim” (numele râului local) este revendicat ca unitate de sprijin logistic. Batalioane de tancuri sunt create în Perm Krai (“Molot”) și în regiunea Nijni Novgorod (batalionul Kuzma Minin). În regiunea Ulianovsk, se recrutează voluntari pentru batalionul de geniu Sviyaga și pentru batalionul de artilerie obuziere Simbirsk.

Unele regiuni preferă să nu se implice cu voluntari. De exemplu, regiunea Arkhangelsk a luat sub patronaj un batalion activ de pușcași motorizați al Brigăzii 200 de pușcași motorizați independenți din Corpul 14 de armată al Flotei de Nord, care este format în mare parte din localnici din regiune. Batalionul a primit numele onorabil de “Arkhangelsky”.

Unele regiuni preferă să nu contacteze voluntarii

Iar în unele locuri, sub umbrela unităților BARS apar unități etnice omogene sub formă de companii și plutoane. Voluntarii din Tuva, în special, luptă în aceste unități, iar șeful republicii, Vladislav Khovalyg, împărtășește de bunăvoie cu publicul detaliile fantastice ale faptelor lor de arme. Potrivit acestuia, aproape toți tuvanii primesc distincții de stat, iar între misiunile de luptă își distrează camarazii de arme cu cântece de gât în limba tuvană, recitând poezii și cântând la chitară și acordeon.

Există o poveste separată despre batalionul de voluntari ceceni “Akhmat”. Oricine dorește să i se alăture, inclusiv persoane cu cazier judiciar, este recrutat acolo și, uneori, cecenii care au greșit față de șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, sunt încorporați cu forța. Aptitudinile de luptă ale membrilor acestei unități sunt îndoielnice, spre deosebire de talentele lor remarcabile de a filma videoclipuri TikTok și de a tortura prizonieri de război.

Batalionul Akhmat se bazează pe principiul segregării etnice. Primul val de atac include, de obicei, luptători de origine necheză, în timp ce etnicii ceceni formează al doilea eșalon.

În același timp, Kadîrov a creat patru batalioane naționale cu drepturi depline, nu din voluntari, ci din cadre ale forțelor de securitate cecene, totalizând 1.800 de oameni. În total, Kadîrov susține că Cecenia a antrenat 9.000 de luptători care vor fi trimiși în Ucraina, iar alți 10.000 sunt în rezervă.

În general, judecând după datele deschise, recrutarea în Batalioanele Naționale Rusești este frământată. Efectivul autorizat al batalionului este de 400 până la 600 de persoane, dar un număr semnificativ de regiuni au stabilit inițial un nivel scăzut de 200-300 de persoane. În ciuda salariilor uriașe (după standardele regiunilor rusești) la nivelul a 200 de mii de ruble pe lună și a plăților forfetare din bugetele locale de 200-300 de mii de ruble, până în prezent, în zona de luptă sunt prezente doar unități de cazaci, voluntari tuvani, oseți și ceceni, precum și câteva companii din alte regiuni.

Recrutarea pentru Forțele Naționale de Securitate din Rusia se frământă

Au existat exemple în istorie în care formarea de unități ale forțelor armate bazate pe omogenitate etnică a dus la dezintegrarea unui stat. De exemplu, legiunile poloneze din armata Imperiului Austro-Ungar, după dizolvarea țării în 1918, au devenit baza armatei create pe ruinele acestuia de către Polonia independentă. Rusia a avut o experiență extrem de nereușită în ceea ce privește ucrainizarea unor părți ale armatei și marinei după Revoluția din februarie 1917.

Se pare că și astăzi, forțele armate naționale, finanțate din bugetele locale, conduse de nativi dintr-o regiune și care își subliniază identitatea națională sau regională printr-un set special de simboluri și valori, sunt relativ ușor de “schimbat” de la participarea la războiul pentru “unitatea ucrainenilor și rușilor” la poziția nedreaptă a propriului grup etnic/subiect într-o Federație Rusă supercentralizată. Iar condițiile prealabile pentru acest lucru există; mișcările locale anti-război se dezvoltă activ în regiuni.

Începutul dispariției Rusiei

Criza economică care a urmat războiului consolidează sentimentele separatiste, deoarece regiunile nu înțeleg de ce ar trebui să suporte consecințele politicilor sinucigașe ale Moscovei. Regiunile se confruntă deja cu un declin al producției industriale, cu o creștere a șomajului și cu scăderea veniturilor bugetare. În ceea ce privește șomajul – indicatorul cel mai exploziv – sunt disponibile estimări destul de detaliate: regiunile cu mari clustere industriale și întreprinderi orientate spre export, cum ar fi regiunile Kurgan, Kaluga, Samara, Republica Komi și Tatarstan, vor avea cel mai mult de suferit. Dar regiunile cu economii slabe și nediversificate și cu o pondere mare a sectorului public (republicile din Caucazul de Nord, Tuva) vor resimți cu greu declinul de pe piața muncii.

În cele din urmă, niciuna dintre entitățile constitutive ale Federației Ruse nu a cunoscut încă o combinație a tuturor celor trei trăsături îngrijorătoare în ceea ce privește separatismul: crearea de batalioane locale de voluntari, o mișcare puternică împotriva războiului cu o componentă etnică sau regională și provocări serioase la adresa stabilității socio-economice.

Dar cel puțin zece regiuni au două dintre cele trei semne în vigoare. The Insider a discutat cu regionalistul Nikolai Petrov despre modul în care războiul și criza ar putea afecta regiunile și unitatea țării.

Nikolai Petrov, politolog și geograf politic rus

Tuva, Buriatia, Kalmukia, Daghestan, Osetia de Nord și Ingușetia – toate aceste republici naționale aparțin, conform tipologiei Nataliei Zubarevici, specialist în dezvoltarea socio-economică a regiunilor, celei de-a patra Rusii. Acestea sunt republici naționale, iar comportamentul lor nu se potrivește cu modelele generale care funcționează în majoritatea celorlalte regiuni rusești. Acestea au fost guvernate ani de zile de elitele etnice, dar acum situația se schimbă sau s-a schimbat – ca în Daghestan, unde Moscova înlocuiește elita locală cu persoane din afară, cu un efect redus. Dar, în mod ciudat, ca reacție la sancțiuni și la criză, acestea se pot simți mai bine din punct de vedere dinamic, adică mai puțin afectate de efectul negativ al sancțiunilor decât multe alte regiuni mai dezvoltate decât capitalele și marile regiuni industrializate, pur și simplu pentru că sunt în mare parte subvenționate. Acest lucru este pur bugetar. Deși este clar că, în cele din urmă, efectul negativ va afecta mai devreme sau mai târziu și sprijinul financiar și economic pe care aceste republici îl primesc de la centrul federal.

Regiunile subvenționate se vor descurca mai bine decât cele industrializate din punct de vedere dinamic

Timp de mai mulți ani, eu și colegii mei am clasificat bunăstarea socio-economică și politică a regiunilor din 2015 până în 2020 pe baza unui număr de indicatori – statistici economice, dinamică politică și proteste. Din punct de vedere socio-economic, am evaluat două categorii de riscuri: riscuri pe termen scurt, care sunt legate de dinamica veniturilor gospodăriilor, a veniturilor bugetare regionale și a dinamicii producției; și riscuri pe termen mediu, care sunt legate de dinamica cifrei de afaceri, a datoriilor bugetare și a dinamicii investițiilor, adică ceea ce poate duce la creșterea tensiunilor pe termen scurt și ceea ce poate duce la aceasta pe termen mediu. În acest sens, am evaluat situația socio-economică din perspectiva gospodăriilor (venituri și cifra de afaceri), precum și din perspectiva regiunilor și a bugetelor regionale.

Riscurile economice ale gospodăriilor au fost întotdeauna ridicate în Caucazul de Nord, iar Daghestanul s-a numărat întotdeauna printre regiunile cu risc ridicat în toți anii de măsurare, deoarece riscurile politice au fost combinate cu o mișcare de protest activă.

Dacă ne uităm la regiunile rusești în ceea ce privește nivelul salariilor, să zicem, anul trecut, vedem că Kalmucia, Daghestan, Ingușetia și Osetia de Nord se află pe ultimul loc în acest clasament. În același timp, Kalmykia este cea mai săracă regiune în ceea ce privește nivelul salariilor. Astfel, 20% din populația de acolo are salarii mai mici de 15 mii pe lună. Urmează Daghestanul, care are aproximativ aceiași indicatori ca și Ingușetia și Kalmukia. Lucrurile stau un pic mai bine în Osetia de Nord, chiar mai bine în Tuva și Buriația, dar depinde la ce ne uităm: în valoare absolută a salariilor, Tuva și Buriația par mult mai decente decât regiunile din Caucazul de Nord. Dar acestea sunt regiuni cu prime nordice, iar coșul de bunuri de consum este mult mai scump acolo. Astfel, atunci când economiștii analizează raportul dintre venit și costul coșului de bunuri și servicii și proporția populației sub pragul sărăciei, Tuva este campioana absolută, în timp ce Kalmucia și Ingușetia sunt foarte aproape. În același timp, Tuva este singura regiune în care raportul dintre venit și costul coșului de cumpărături este mai mic de unu, adică nivelul mediu al venitului nu este suficient pentru a asigura un set minim de bunuri și servicii. O treime din populație trăiește sub pragul sărăciei. Osetia de Nord și Daghestan au o situație ceva mai bună, dar toate sunt sub media rusă.

În Tyva, nici măcar nivelul mediu al veniturilor nu este suficient pentru a asigura un set minim de bunuri și servicii.

Trebuie să înțelegem că atunci când vorbim despre statisticile economice rusești, în special pentru republicile naționale, aceste cifre sunt foarte inexacte – în special cele pentru Caucazul de Nord. Adică, stratificarea este mare și nivelul de trai este scăzut în ansamblu, dar nu trebuie să absolutizăm cifrele pe care le vedem în execuția Rosstat. Putem spune că toate aceste regiuni se află într-o stare destul de deplorabilă, dar tocmai pentru că nu au prosperat înainte de criză și înainte de sancțiuni. Pentru ei, impactul crizei este acum mai puțin vizibil și mai puțin perceptibil decât în cazul unor regiuni, cum ar fi Tatarstan, care au fost printre lideri, dar care astăzi pierd mult din cauza sancțiunilor și a consecințelor acestora.

Toate regiunile despre care vorbim sunt regiuni subvenționate de centrul federal și, ca atare, se simt aproape la fel astăzi ca și ieri sau alaltăieri. Pierderile acestora se vor datora înrăutățirii situației socio-economice din întreaga țară, cu reduceri bugetare în primul rând pentru subvențiile acordate regiunilor și pentru ajutorul acordat bugetelor regionale, deși Caucazul de Nord a fost și rămâne o prioritate foarte importantă pentru Kremlin.

Cu toate acestea, este vorba despre regiuni mici, iar populația este în mare parte rurală, nu urbană. Acest lucru înseamnă că există un anumit nivel de stabilitate datorită faptului că oamenii sunt mult mai puțin dependenți de munca întreprinderilor industriale și de banii pe care cetățenii îi pot obține pentru această muncă, ci în mare parte de ei înșiși și de propriile lor parcele. Deși aceste regiuni naționale fac parte din cea de-a patra Rusie, din punct de vedere tipologic, ele sunt adiacente celei de-a treia, care este interiorul rural dependent de pensii. Acestea, la rândul lor, vor continua să fie indexate, dar nu există nicio dependență de veniturile întreprinderilor industriale, nici de eficiența muncii lor, nici de faptul că marile întreprinderi industriale funcționează.

Moscova este cea care provoacă conflictele care divizează țara

În fiecare dintre aceste republici, chiar și în cea mai mică dintre ele, Ingușetia, există diferite clanuri ale căror interese sunt echilibrate într-un fel sau altul. În Daghestan, de exemplu, reprezentanții principalelor grupuri etnice controlează principalele sfere ale economiei și, odată ce echilibrul începe să se schimbe, va afecta direct interesele clanurilor etnice și, prin intermediul acestora, grupurile etnice. Iar în situația Daghestanului, unde grupurile etnice sunt așezate compact, acest lucru capătă o dimensiune teritorială și poate provoca o explozie socială precum cea pe care am văzut-o în trecut în republică. Va fi foarte dificil să menținem echilibrul, iar orice fricțiune și schimbare a echilibrului, orice schimbare a intereselor diferitelor clanuri etnice va fi un factor destabilizator într-un fel sau altul.

În ceea ce privește situația legată de divizarea Federației Ruse, nu este vorba de un eveniment izolat, ci de un lanț de acțiuni și de consecințele acestora. Cred că principala problemă nu ar trebui văzută în faptul că unele clanuri etnice vor să se despartă. Problema este că, în condițiile unei supercentralizări, Moscova este cea care poate provoca conflictele care vor duce în cele din urmă la perspectiva divizării țării. Dar nu pentru că cineva astăzi dorește și este capabil să avanseze sloganuri de secesiune din Rusia, ci pentru că Kremlinul, încercând să gestioneze situația schimbătoare la nivel central, distribuind bani și menținând un echilibru al intereselor grupurilor etnice sau ignorând acest echilibru, va duce la destabilizare. Apoi apare un lanț – interesele clanurilor etnice sunt încălcate, acest lucru poate duce la proteste serioase în diverse ocazii, iar dacă răspunsul la aceste proteste nu este suficient de echilibrat și calibrat, poate duce la o creștere, nu la o scădere a conflictului. Din păcate, Kremlinul nu poate reacționa rapid și precis, deoarece situația este mult mai puțin vizibilă de la Moscova decât din interiorul regiunii. 

Sursa: THEINS.RU (Traducere TIMPUL)