Un jurnalist poate fi corupt nu numai cu bani, dar și prin „recunoașterea meritelor” lui „față de neam și țară”.
… Pe 15 iulie 2000, prin decretul președintelui R. Moldova Petru Lucinschi, mi s-a conferit medalia „Mihai Eminescu”. Contextul politic era extrem de confuz, peste un an urma să aibă loc alegeri parlamentare. Am întrezărit în gestul lui Lucinschi o încercare de a mă „îndulci” în perspectiva viitoarei confruntări electorale, de aceea am refuzat să particip la ceremonia de înmânare a distincțiilor. Și mai există un motiv să refuz. „Consider că este amoral, i-am scris atunci președintelui Lucinschi într-o „Scrisoare deschisă”, să accept o medalie care poartă numele lui Eminescu pentru „merite în opera de renaștere națională” într-un stat în care de zece ani conducerile lui au făcut totul ce le-a stat în puteri pentru a strangula procesul de renaștere națională”. În 2001, alegerile le-au câștigat comuniștii și „epoca Lucinschi”, care trecuse, mi s-a părut apoi o epocă de înflorire a spiritului național în comparație cu „epoca Voronin” care se instalase, marcată de o ură patologică față de tot ce e românesc. Ca să vezi, Răul are grade de comparație.
Jurnalistul în fiecare zi se confruntă cu acest Rău. Ce antidot există împotriva lui, cum să reziști ca el să nu te tragă de partea lui? Nu știu. Probabil primul lucru pe care nu trebuie să-l faci e să nu minți cititorul. Cam asta i-am răspuns, acum vreo cinci ani, unui june care încheia facultatea de jurnalism și care îmi solicitase un interviu. Prima lui întrebare, ca toate primele întrebări din toate interviurile gazetarilor începători, a fost cea „magistrală”: care e cel mai important lucru din activitatea unui editorialist? I-am răspuns sincer: pentru un jurnalist totul este esențial: și cum se îmbracă, și cât doarme, și cât citește, și ce prieteni are… Și totuși, dacă din toate calitățile aș alege una singură, aceasta ar fi sinceritatea. Sinceritatea e singurul drum care duce spre sufletul cititorului. Cititorul te va ierta când vei greși din sinceritate, dar te va disprețui și te va abandona când îl vei minți din interes.
Eu nu cer ca un jurnalist să nu accepte distincții de stat; eu zic altceva: după acceptarea distincției să continue să se afle în serviciul societății și nu a forțelor politice de la guvernare. (Unii au făcut caz de desemnarea mea ca laureat al Premiului Național în perioada când șeful executivului era Vlad Filat, insinuând că anume el mi-a făcut acest „favor”, pentru a mă atrage de partea lui. Cititorul știe cât de false au fost aceste insinuări, eu rămânând același critic necruțător al politicii ex-premierului Filat).
Scrisul la ziar m-a ajutat să înțeleg dacă destinul m-ar fi ajutat să înțeleg și alte lucruri pe care nu le-aș fi înțeles dacă destinul m-ar fi aruncat în alt domeniu de activitate. Unul dintre acestea este următorul: un jurnalist nu poate supraviețui profesional și e scos din competiție fără câteva pagini zilnice de lectură din literatura artistică de calitate. Instrumentul de lucru al jurnalistului este limba română, iar adevăratele modele de limbă literară ni le oferă marii scriitori români. Un ziarist care nu citește zilnic câteva pagini de literatură bună, istorie, sociologie ș. a. începe a se bâlbâi, ajunge la o sintaxă primitivă și la un vocabular primitiv, nu are gustul stilului individual, se îneacă în clișee verbale, nu poate nuanța… nuanțele, devine anost, neinteresant. Astfel, dintr-un focar de cultură jurnalistul se transformă într-un focar de infecție anticulturală.
Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
