Grecii vor să rămână în zona euro ca soluție la criză (sondaj)

Sondajul realizat la scară națională de grupul de reflecție Dianeosis a fost publicat de ziarul Kathimerini, citat de Xinhua. El arată că 62,4% din greci vor un sector public redus, 73,2% consideră că guvernul de la Atena ar trebui să ofere stimulente pentru a atrage investiții și a stimula exporturile, iar 71,1% nu cred că statul va reuși să combată evaziunea fiscală, în ciuda tuturor eforturilor.
Doar 38,9% dintre cei care au răspuns întrebărilor consideră evaziunea fiscală ca un mijloc de "legitimă apărare" față de excesele fiscale.
Circa 62,1% recunosc că criza care afectează Grecia de șapte ani are mai ales cauze interne.
Euroscepticismul este în continuare larg răspândit în rândul grecilor: 57,3% consideră că Uniunea Europeană a câștigat mai mult de pe urma țării lor decât a profitat aceasta de calitatea de membru. Doar 29,6% sunt convinși că lucrurile stau invers.
sursa: agerpres.ro