Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Programul de stat „Prima Casă”. Cine va putea beneficia de acest proiect
Potrivit prevederilor proiectului, tinerii vor putea achiziționa apartamente și case de locuit pe teritoriul Republicii Moldova care au fost finalizate și date în exploatare până la depunerea cererii. Prețul acestora trebuie să nu depășească un milion de lei. Rata inițială achitată de beneficiar fiind de cel puțin 10% din preț.
Creditul pentru „Prima casă” va fi acordat de către băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldovenești, iar statul va garanta circa 50% din soldul creditului acordat. Rata dobânzii acestuia va fi compusă din rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele cu termenul de la 6 până la 12 luni, comunicată de Banca Națională a Moldovei, o marjă de până la 3% și un comision de garantare de 0,5% anual din soldul garanției de stat. Programul se adresează cetățenilor cu vârsta de maxim 45 de ani, care nu dețin o locuință în proprietate și care nu au în derulare credite ipotecare.
Proiectul de lege stabilește regulile pentru toate părțile implicate în procesul de acordare și obținere a creditelor ipotecare, parțial garantate de stat prin programul „Prima Casă”. Sunt prevăzute, astfel, criteriile de eligibilitate a beneficiarilor de program, criteriile de eligibilitate a băncilor care pot acorda astfel de credite, mecanismul de garantare, precum și comisioanele și tarifele cu care vor opera băncile comerciale.
Printr-un alt proiect de lege aprobat de Guvern, s-a decis modificarea unor taxe de stat pentru contractele de ipotecă semnate în cadrul Programului „Prima Casă”. Astfel, este micșorată de la 0,5% până la 0,1% taxa de stat pentru autentificarea contractelor de înstrăinare a imobilului și până la 50 de lei – taxa pentru autentificarea contractelor de ipotecă semnate în cadrul programului. A fost acceptată și diminuarea onorariilor notarilor publici și executorilor judecătorești pentru acțiunile efectuate în privința bunurilor imobile procurate prin intermediul programului de stat.
Ambele proiecte de lege vor fi trimise Parlamentului spre adoptare.
Plafonul anual al garanțiilor de stat, cât și suma mijloacelor financiare destinate executării garanțiilor de stat emise vor fi stabilite anual. În bugetul de stat pentru 2017 este prevăzut un fond de garantare în valoare de 15 milioane de lei pentru creditele ipotecare acordate prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!