Istorie

Iancu de Hunedoara – omul pentru care bat clopotele de amiază

Iancu s-a născut în jurul anului 1407 (după alte surse 1387) într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei. Tatăl lui Iancu era român , Voicu, iar bunicul se numea Șerb. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina). După obiceiul nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) când a primit, în 1409, de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron. Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.

Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba-Iulia, au dus la declanșarea unui război civil sângeros, în provinciile de vest, de sud și nord (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.

Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Iancu de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană. Coroana maghiară, la insistențele papalității, organizează o cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, în 1844, care se încheie cu un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.

La Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V.

În 1454, turcii au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Krusevac , unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui, Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe vărul său, Vlad Țepeș, să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. A izbutit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, praștii de circa 28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor.

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456 și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă, distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor. Ca omagiu, papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Iancu de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale" și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare amiază. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradițional sărbătoririi internaționale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.
Iancu de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. El este înmormântat la Alba-Iulia, în Catedrala „Sf. Mihail”. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii". Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om".

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.