Încălțați în papuci și îmbrăcați în haine groase, pescarii au venit dis-de-dimineață la iaz, au sfredelit câte o gaură în gheață, s-au ghemuit pe niște scăunele mici și așteaptă ca peștii să dea vreun semn de viață. Ei bine, în ziua în care am fost și noi acolo, semne de la pești au fost cam puține.
Oamenii pescuiesc pe iazul din sectorul Sculeanca al capitalei
Braconajul a lăsat iazurile practic fără pește
La doar câțiva metri de mal, în lacul de la Sculeanca, am întâlnit un pescar pe nume Victor. Bărbatul avea în mână un sfredel cât el de înalt și făcea gaură pentru undiță. „E cam subțire gheața aici, nu vă este frică că se poate sparge?”, îl întreb eu. Acesta râde și începe să sară în sus. „Vezi, dacă nu crapă la ale mele peste 100 de kg, n-o să crape nici la ale tale 70”, spune Victor, dând din mână să mă apropii de el. Mi-am luat inima în dinți ș-am pășit mai departe. Bărbatul se culcă pe burtă și se uită bunghit în gaura pe care tocmai o făcuse.
Victor urmărește lumea acvatică
După câteva secunde se ridică grăbit și zice: „E frumoasă lumea asta acvatică, doar că nu se zărește niciun pește. Se pare că azi o să mă duc acasă cu traista goală”. În același timp, trosnește gheața în jurul nostru. Eu mă uit agitat într-o parte, în alta, să văd unde s-o iau la fugă, la care pescarul mă liniștește: „Nu te teme, asta-i de la ger. Acum gheața-i groasă, nu are cum să crape”.
Victor face copcă aproape de mal
Victor pescuiește de pe când era copil. El spune că pescuitul îl face să uite de emoțiile negative și totodată îl scoate din rutina zilnică, iar faptul că uneori nu prinde nimic, nu-l deranjează. Potrivit lui, în R. Moldova este mult braconaj, iar la noi, din păcate, nu există o lege care ar pedepsi pescarii de rea-credință, iar din cauza lor, în iazuri n-a mai rămas practic pește.
S-a îmbolnăvit de la șase ani
Între Victor și gașca de pescari din centrul iazului prindea pește Tudor sau, cel puțin, încerca. Acesta nu era singur, ci împreună cu câinele său Rochi, un dulău negru cu labe mășcate și cu o privire suspectă față de străini. „Nu te teme, nu mușcă… fără comanda mea”, mă asigură stăpânul animalului zâmbind. În timp ce Rochi mirosea aparatul de fotografiat, Tudor a recunoscut că deși a venit dis-de-dimineață, oricum n-a prins decât un „pește cu schini”, cum îl numește el. „Schinosul l-am lăsat pe gheață, cred că l-au mâncat păsările. Dacă alaltăieri am prins câteva kilograme, azi nu merge deloc. Cred că totul îi din cauza presiunii, aceasta este foarte ridicată”, subliniază pescarul.
Tudor și câinele său Rochi
Tudor a mărturisit că „s-a îmbolnăvit” de pescuit încă pe când avea șase ani. Acum bărbatul așteaptă fiecare iarnă cu sufletul la gură. Se pare că pasiunea sa a preluat-o și Rochi. Cât timp am vorbit cu stăpânul său, câinele a stat cu ochii holbați în copcă și din când în când își lingea botul, semn că nu s-ar da într-o parte de la o gustare din pește.
În final, Tudor mi-a arătat cu degetul spre unicul pescar care a prins un pește în acea zi.
„Eu sunt norocosul”
„Am înțeles că dumneavoastră ați prins azi unicul pește”, mă adresez eu către Vladimir. Acesta se ridică de pe scaun, râde și zice: „Da, eu sunt norocosul. Peștele are aproape un kg și mă tem că acesta e primul și ultimul pe azi”. Între timp, pescarul scoate „trofeul” din sacoșă, îl prinde cu un cârlig și începe să defileze cu el în fața aparatului de fotografiat. Imediat l-au înconjurat și alți pescari. „E mare, frumos, dar nu e pentru toți”, exclamă cineva.
Vladimir a prins un pește de un kilogram
„Știi, o regulă nescrisă a pescarilor spune că nu trebuie să arăți captura nimănui pentru că nu vei mai prinde nimic”, subliniază Vladimir, care totuși se pare că nu crede în acest lucru și aruncă peștele pe gheață să-l vadă toată lumea.
Peștele vânat de Vladimir
În zilele reci, pescarii au metoda lor de a se încălzi, acest lucru l-am aflat de la ceilalți bărbați pe care i-am întâlnit.
„Ne încălzim cu tărie”
Când eram gata să ies de pe lac, am zărit un alt iubitor de prins pește. Chiar în timp ce mă apropiam de el, bărbatul a scos din geantă o sticluță de jumătate de litru, a băut ceva și-a pus-o la loc. „Mai beți apă pe frigul acesta?”, îl întreb eu mirat. „Care apă, frate, e spirt… spirt curat, așa ne încălzim noi, pescarii,… cu tărie”, a răspuns acesta și a adăugat că-l cheamă Eduard. Imediat s-a așezat pe scăunel, a luat undița în mână, iar din 10 în 10 secunde o trăgea brusc în sus și a menționat că aceasta este o șmecherie care atrage atenția peștilor. Se pare că nici procedeul dat nu a fost prea util în acea zi pentru că nici Eduard n-a apucat să vadă vreun pește.
Eduard spune că pescarii se încălzesc cu tărie
Bărbatul a povestit că pescuiește iarna de mai multă vreme, dar în ultimul timp este mai precaut, pentru că anul trecut s-a spart gheața și a fost aproape să se înece, de aceea acum pășește pe lac doar după ce se asigură că nu există pericol.
