„În zilele acelea, la Chișinău a venit știrea că la Petrograd, bolșevicii au pus mâna pe putere, după o răscoală înarmată. Întreg guvernul central este arestat. Kerenski a fugit”.

Știrea aceasta a pus pe moldoveni să lucreze cu mai mare febrilitate pentru alcătuirea unei stăpâniri proprii. Biroul de organizare a Sfatului Țării cere ajutorul Sfatului Țăranilor, care era și el compus în marea majoritate din moldoveni. Sfatul deleagă pe P. Erhan, P. Halippa și pe mine.
Biroul lucra în localul liceului nr. 3. Chestiunile grabnice și importante de rezolvat erau compunerea Sfatului Țării, ziua și programul deschiderii, localul pentru această înaltă instituție.

Împrejurările erau favorabile Sfatului Țării, ca organ central local. Anarhia se întindea pe întreaga suprafață a Basarabiei și lumea era dornică de ordine. Capitala Rusiei era ocupată de bolșevici, care inspirau tuturor neîncredere și groază. Lumea nemaiașteptând nici un bine de la Centru, căuta apărare într-o organizație locală.

Pentru alcătuirea compunerii Sfatului Țării, Biroul a ales o Comisiune din Erhan, Pan Halippa, T. Ioncu, Ion Buzdugan și cu mine. După mai multe consfătuiri, Comisiunea s-a oprit la 150 de deputați, dintre care 105 trebuiau să fie moldoveni (70%), iar restul 45 – dintre reprezentanții celorlalte naționalități, ce locuiau în Basarabia.

Modul de compunere a fost ales acela, creat de revoluționari. Adică, nu s-a recurs la votul universal, ci au fost invitate să-și trimită deputați: organizațiile gospodărești (ca orașele și județele), economice (cooperative), culturale (biserica și școala), partidele politice, de preferință cele naționale și socialiste, sovietele deputaților, lucrătorilor și țăranilor, naționalitățile organizate.

Cum a fost desemnat președintele Sfatului Țării

…O chestiune extrem de importantă era aceea a viitorului președinte al Sfatului Țării.
Cu vreo câteva zile înaintea deschiderii, a fost instituit un concurs pentru alcătuirea declarației ce trebuia rostită în ziua deschiderii de președinte în fața Sfatului Țării constituit.

Ca pe cel mai potrivit, Biroul a găsit proiectul meu de declarație, care a și fost luat ca bază, completându-se cu idei și din celelalte proiecte prezentate.

În ajunul deschiderii, seara, deputații moldoveni s-au adunat pentru desemnarea viitorului președinte al Sfatului Țării.
Pe buzele marii majorități era numele lui Ion Pelivan. El era cel mai vechi luptător național moldovean printre noi. Luptător cunoscut ca „nașul moldovenilor” care a și suferit din cauza rușilor pentru ideile sale naționale. Pus la vot, a primit, cum și era de așteptat, marea majoritate de voturi. Am plecat acasă, noaptea, târziu, și m-am culcat cu conștiința liniștită, că am făcut cu toții ceea ce trebuia să facem.
Însă pe la ora 4 dimineața, am fost trezit din somn de trei prieteni – Anton Crihan, Ion Buzdugan și Gherman Pântea – care au venit să-mi comunice ceva extrem de important. Nu știam ce s-a întâmplat. Prietenii mi-au comunicat că după plecarea mea de la Birou, s-a hotărât să se revizuiască propunerea de președinte și ca președinte al Sfatului Țării să fiu desemnat eu.

Motivele? Mi-au adus două. Din contractul cu deputații naționalităților, avut noaptea târziu, s-a dovedit că pe Pelivan nu-l vor vota, pe când pe mine, dacă aș fi desemnat, m-ar vota, ca pe un moldovean mai tolerant. Ori – îmi spuneau prietenii – pentru prestigiul Sfatul Țării și pentru bunul mers al acestui organ suprem, care de-abia se naște, este absolut necesar ca în jurul său să se creeze unanimități, mai ales la început.
Alt motiv era că fiind membrul Comisariatului Gubernial care reprezenta suveranitatea Statutului rus în Basarabia, prin alegerea mea ca președinte al Statului rus în Basarabia, prin alegerea mea ca președinte al Sfatului Țării, transmiteam acestui organ și suveranitatea deținută de la Statul rus.

Am întrebat pe prieteni, dacă propunerea aceasta motivată o aduc cu cunoștința și asentimentul dlui Ion Pelivan. Mi-au răspuns afirmativ. Atunci le-am spus că primesc propunerea. Pot să comunice acest lucru tuturor.
Prietenii au plecat. Eu am rămas adânc tulburat. Apreciam sacrificiul enorm făcut de Ion Pelivan prin renunțarea lui la suprema satisfacție, pe care putea să i-o dea un neam pentru drepturile căruia a luptat. Îl cunoșteam pe Ion Pelivan de când eram copil în satul Răzeni, unde ne-am născut amândoi.

– Doamne, ajută-mă să duc cu cinste și izbândă răspunderile pentru neamul meu moldovenesc, ce ai hotărât să le pui pe umerii mei neiscusiți.
N-am putut închide ochii până dimineață. M-am sculat și m-am dus la Sfatul Țării.
Ce ne mai pregătește ziua ce vine?

„Pe-al nostru steag e scris unire”

Clădirea Sfatului Țării gemea de lume.
Deasupra clădirii flutura un enorm drapel tricolor, simbolul românismului – cu albastrul său sus ce prezenta cerul, galbenul la mijloc, ce imagina grânele coapte românești și roșul dedesubt, ce ne aducea aminte de sângele cu care a fost stropit în abundență pământul strămoșesc.
În fața Sfatului Țării, pe piață, se aflau postate, afară de trupele moldovene și unitățile militare poloneze care, formate și ele pe baza naționalizării armatei ruse, au venit să asiste și să salute solemnitatea poporului prieten.

Era o zi frumoasă, plină de soare de toamnă. În capela, ce se afla înăuntrul clădirii Sfatului Țării, episcopul-vicar Gavriil, înconjurat de preoți moldoveni, printre care și actualul mitropolit al Basarabiei Î.P.S. Gurie, oficia un tedeum solemn, premergător deschiderii.
Într-o cameră vecină eu, ajutat de Halippa, îmi revedeam discursul-declarație schițat acum doua zile tot de mine pentru viitorul președinte al Sfatului Țării, care încă nu se știa cine are să fie. Tedeumul era pe sfârșite. Episcopul Gavriil, rus de origine și care nu știa moldovenește deloc, s-a forțat să învețe și să pronunțe în moldovenește o felicitare pentru moldoveni, la terminarea slujbei.

„ – Îi felicit pe moldoveni cu autonomie. Dumnezeu să ajute. Trăiască Sfatul Țării. La mulți ani!”.
Toți au apreciat delicatețea sufletească a acestui arhiereu, trimis din fundul Rusiei, să păstorească în Basarabia poporul moldovean a cărui limbă el n-o pricepea. După serviciul divin, toată lumea s-a îndreptat spre sala de ședințe a Sfatului Țării. Pe figurile celor prezenți se putea citi atâtea sentimente: îndoieli-hotărâre, incertitudine-entuziasm. Ce va fi? Cum va fi? În tot cazul, toți simțeau că se aflau în fața unui moment istoric de o importanță covârșitoare.

Vreo câțiva ani, soldații introduc în sala de ședințe drapelul național al regimentului moldovenesc, sfințit de episcopul Gavriil.
Corul părintelui Berezovschi execută „Deșteaptă-te române”, și „Pe-al nostru steag e scris unire” în strigătele entuziaste ale asistenței: „Ura!”, „Trăiască!”.

„Arhimandritul Gurie, deputatul Pelivan, doamna deputat Alistar și mulți alții plâng ca niște copii”

La ora 2, deputații și publicul ocupă locurile în sala mare, destinată pentru deschiderea ședințelor Sfatului Țării. Primele două rânduri de scaune sunt ocupate de către deputați, restul de public. În dreapta și stânga de la locul prezidențial sunt așezate două bănci pentru reprezentanții presei. Cel mai în vârstă dintre deputați N.N. Alexandri, ocupând locul prezidențial, se adresează către asistență cu următoarele cuvinte: „Domnilor deputați. Declar ședința Sfatului Țării deschisă”.
Ca în urma unui semnal, toți deputații și publicul se scoală și, aplaudând frenetic, strigă: „Trăiască Basarabia Autonomă! Trăiască democrația! Trăiască Republica Moldovenească!”.

Corul execută din nou imnul „Deșteaptă-te. Române!”. Pe ochii multora se văd lacrimi, unii plâng. Refugiații își acoperă fețele cu batista. Președintele, mușcându-și buzele cu dinții, încearcă să-și oprească lacrimile. Arhimandritul Gurie, deputatul Pelivan, doamna deputat Alistar și mulți alții plâng ca copiii.

După ce a trecut această furtună de entuziasm, președintele de vârstă propune ca Sfatul Țării să-și aleagă, prin votare, un președinte. Președintele Comitetului Executiv Gubernial basarabean al deputaților țărani și deputatul Sfatul Țării P.V. Erhan îl propune ca președinte pe Ion C. Inculeț. Prin votare, la care au luat parte 95 de deputați, după enumerarea voturilor, se declară că Ion C. Inculeț a fost ales președinte cu unanimitate de voturi. Această declarație a fost acoperită cu o erupție de aplauze.

Până când s-a restabilit liniștea, am stăruit să mă reculeg și să mă stăpânesc de emoțiunea ce mă cuprinse. În liniștea restabilită și atențiunea încordată a tuturora, am rostit declarația programatică dintâi în limba moldovenească, pe urmă în cea rusească.

O redau aici în întregime, fiindcă din această declarație se va putea vedea de ce idei și preocupări eram noi atunci stăpâniți, – moldovenii, și alte neamuri din Basarabia.

„Sfatul Țării trebuie să-și puie ca scop – înlăturarea anarhiei agrare”

„Cetățeni deputați. Vă mulțumesc pentru cinstea înaltă, pe care mi-ați făcut-o, alegându-mă în postul de președinte al celui dintâi parlament basarabean, pe care atât de mult îl așteaptă cei mai buni fii ai țării.
Noi ne-am adunat într-un moment groaznic. Republica rusească se găsește în mare pericol. Lipsa unei autorități la centru și anarhia, care a cuprins toată țara, amenință cu pieirea statului întreg.

Singura scăpare a Republicii e în organizarea diferitelor ei părți pentru viitoarea mare Federație. Prin mersul istoric al evenimentelor, s-a creat o așa situație, că numai diferite părți ale Republicii pot să creeze o putere organizată și împreună cu alte părți organizate ale Republicii ar fi în stare să împiedice distrugerea completă a Statutului și să păstreze cuceririle revoluției.
De aceea, Basarabia trebuie să fie organizată și, cine știe, poate într-un viitor apropiat în scopul de a stabili o ordine în Stat și în numele principiului cucerit de către revoluția rusă – autodeterminării complete a popoarelor – Basarabia va trebui să devină o republică democratică, formând o parte din marea republică federativă democratică rusească.

Până la convocarea adunării întemeietoare basarabene și până la stabilirea principiilor federației de către adunarea întemeietoare din toată Rusia, în Basarabia trebuie să devină autoritate superioară Sfatul Țării, compus din reprezentanții organizațiilor democratice, din organele de autoadministrare, din partidele politice și reprezentanții naționalităților care locuiesc pe teritoriul Basarabiei. În fața Sfatului Țării stau probleme colosale.

Înainte de toate, el va trebui să-și ațintească privirile asupra anarhiei. Dumneavoastră știți că cea mai mare parte a județului Hotin este devastată. Și valul pogromurilor începe să cuprindă părțile județelor limitrofe. Sfatul Țării trebuie să păzească țara de completa ruinare. În obligațiunile Sfatului Țării trebuie să intre problema, care nu suferă amânare.

Noi avem credința fermă că a sosit momentul când tot pământul și toate drepturile trebuie să fie date poporului muncitor. Cuvintele sfinte: „Pământ și Libertate” sunt în pragul înfăptuirii. Până la elaborarea unui proiect de lege, care va stabili modul trecerii pământului la poporul muncitor, Sfatul Țării trebuie să-și pună ca scop – înlăturarea anarhiei agrare, când fratele se ridică împotriva fratelui”.
…Adunarea de deschidere a Sfatului Țării a durat aproape șapte ore. Cu toate acestea atențiunea celor prezenți, care au rămas până la sfârșit, a fost tot timpul încordată. Cuvântările tuturor oratorilor erau des întrerupte de aplauze și strigăte: „Ura”, „Bravo”, „Trăiască”. Cuvântările au fost rostite parte în limba moldovenească, parte în limba rusească. O cuvântare a fost în limba evreiască.

La ora 8 și 15 minute seara, am închis ședința cu cuvintele:
„Sfatul Țării s-a inaugurat sub semne fericite. Soarele a strălucit toată ziua. Să nu se stingă lumina lui pentru noi niciodată. Am auzit cu toții felicitări din partea diferitelor grupări și organizații; în aceste felicitări se vede dorința de a lucra cu noi la un loc.”
(Continuare în numărul viitor)