Atunci când nu te aştepţi sau ţi se pare că totul este cunoscut, descoperi cu uimire că, de fapt, şi lucrurile arhicunoscute au un al doilea strat, un fund dublu ca şi la valizele contrabandiştilor.
Sebastian Teodorescu a fost avocat, născut în 1880, în comuna Prisaca, jud. Olt. A făcut studii la Universitatea din București, unde și-a luat licența în drept. După care a activat în diverse funcții: șef al poliției Tulcea, primar în aceeași localitate, decan al Baroului de Tulcea, vicecomisar al guvernului în Cadrilater.
Primul Război Mondial l-a început fiind mobilizat în grad de locotenent și l-a terminat având gradul de maior în rezervă. Fișa lui personală atestă participarea la luptele duse în: Bulgaria, Ardeal, Bucovina, Muntenia și Mărășești.
În 1918 sosește în Basarabia odată cu primele detașamente ale armatei române și fără să ezite prea mult, după demobilizare se stabilește cu traiul în Chișinău, reluându-și profesia de avocat.
În 1926 au loc primele alegeri administrative în Basarabia și el candidează la postul de primar de Chișinău. Câștigă alegerile devenind primul primar ales după Unirea din 27 martie 1918.
A depus o muncă enormă la reorganizarea muncii în primărie după tipicul administrației românești. A impus utilizarea legilor românești, a sistemului financiar și a demarat lucrări edilitare: trotuare, școli, străzi asfaltate în centru și la periferie, iluminare electrică, pompierie modernă ș.a.
Dar cel mai important moment este legat de bugetul municipal care pentru prima oară a atins cifra de 130000000 lei și a fost pe deplin realizat. Pe timpul mandatului lui, Teatrul din Chișinău a devenit Național, prin ordinul ministrului culturii și cultelor A. Lapedatu.
Meritele lui Sebastian Teodorescu au fost menționate prin diverse distincții: Coroana României cu grade și panglică, Virtutea Militară, Steaua României, Avântul Țării, Bărbăție și Credință, Mihai Viteazul, Serviciul Credincios cl. I, Răsplata Muncii, Medalia jubiliară Carol I ș.a.
A stat în fruntea primăriei până în 1927, după care și-a reluat profesia de avocat, și în această delicată ocupație l-a găsit 28 iunie 1940…
***
Reindhold Scheibler era originar din Berlin, născut la 2 iunie 1889. Pasionat de literatură şi filozofie, a făcut studiile universitare la Facultatea de Litere, iar destinul a făcut ca el să ajungă profesor de germană la Liceul Comercial din Chişinău. A mai lucrat profesor la Liceul Militar Mănăstirea Dealului.
Aici deschidem prima paranteză – tot el a fost unul dintre conducătorii Mişcării obşteşti Straja Ţării. O mişcare foarte răspândită în rândurile tinerilor la finele anilor ’30. Această mişcare îşi propunea să educe spiritul patriotic, devotamentul faţă de ţară şi chiar conştiinţa sacrificiului suprem pentru cauza libertăţii României.
Într-o Europă învăluită de fumul războiului, tineretul trebuia format în spiritul de apărător al independenţei ţării, deoarece vecinii aveau pretenţii teritoriale clare. Rusia sovietică, declara deschis că va ocupa Basarabia. Ungaria pretindea să ia Ardealul. Bulgarii doreau ocuparea Dobrogei şi toate aceste pretenţii teritoriale erau secundate de două mari puteri imperialiste: Rusia sovietică şi Germania nazistă. Pentru ca munca pedagogică şi activităţile patriotice să aibă un suport bine definit, el a fondat şi a condus la Chişinău Muzeul Straja Ţării, muzeu despre care astăzi nu se mai ştie nimic, iar istoricii muzeografi nici nu-l pomenesc în monografiile lor. Deşi considerăm oportun să sugerăm studierea minuţioasă a acestei teme, căci muzeul în cauză avea o menire aparte în viaţa spirituală şi culturală a provinciei.
Un al doilea moment foarte important ţine şi de faptul că în virtutea unor circumstanţe politice, Reindhold Scheibler o scurtă vreme a fost primar al municipiului Chişinău şi comandant al Mişcării de cercetaşi. Despre activitatea lui în funcţie de primar există foarte puţine documente şi numai o cercetare obiectivă ar restabili aceste file din biografia lui. Atunci când am întocmit Primarii Chişinăului nu cunoşteam biografia lui şi nici analele istorice avute la dispoziţie nu consemnau acest detaliu biografic.
Om cult, bun cunoscător al literaturii, el a tradus în limba germană din scrierile lui M. Eminescu, O. Goga, D. Bolintineanu ş.a. Pe lângă opera tradusă, în enciclopedia Figuri contemporane din Basarabia, Chişinău (1939), este trecută şi opera lui originală: Mâna Faraonului, Visul străjerului, Pe cealaltă cale şi O noapte în tabără.
Un alt moment curios din biografia lui Reindhold Scheibler este legat de anul 1940, când NKVD-ul s-a interesat îndeaproape de destinul lui, încercând să-l suspecteze de activităţi în favoarea Germaniei naziste. În dosarele foştilor profesori de la Liceul Comercial, numele lui figurează în materialele anchetei şi după întrebările puse putem deduce clar că anchetatorii construiau versiuni vizavi de activitatea lui la Chişinău.
N-au descoperit dovezi clare că ar fi condus vreo reţea clandestină de susţinători ai mişcării hitleriste, dar se întrevede clar dorinţa de a crede în acest fapt.
Astăzi, când avem la dispoziţie mai multe arhive, când au fost publicate suficiente materiale din arhivele apusene, cercetătorii ar putea să pună punct acestor suspiciuni şi presupuneri.
Oricum ar fi, Reindhold Scheibler a fost al doilea german, care a stat în scaunul de primar al Chişinăului.
***
Colonelul Anibal Dobjanschi avea și el fler de scriitor. A scris schițe, studii literare, versuri și chiar a scris și editat o carte de nuvele „Pagini din viață”. Și tot el a publicat niște pagini de memorii despre poetul Alexei Mateevici.
Născut în 1893 la Botoșani a fost legat cu multe fire de Basarabia. A fost militar de carieră cu studii liceale la Botoșani și București, și studii militare la două școli de cavalerie: Târgoviște și Sibiu.
A fost încadrat în războiul cu Bulgaria din 1913 și a participat la Primul Război Mondial cu începere din 1916. În 1918 ajunge la Chișinău fiind căpitan. Avea deja experiența conducerii Regimentului 3 Roșiori dislocat în Chișinău, de unde este trecut în fruntea Regimentului 2 Roșiori „Prunaru”, iar peste un timp revine la vechiul regiment. Un timp a fost prefect al județului Lăpușna.
Definitiv se stabilește cu traiul în Chișinău din 1922 și cu anumite pauze a locuit până la 28 iunie 1940 în capitala Basarabiei, unde era preocupat de diverse activități: culturale, sportive, elitare ș.a.
S-a retras la timp din fața Armatei Roșii, dar în 1941 a revenit în armată și spre surprinderea lui a primit numire la primăria Chișinăului. Orașul era distrus de bombardamente și de comandourile sovietice. Populația trebuia hrănită, îndestulată cu cele necesare și de asigurat o ordine elementară. Exista și o conducere militară care avea capriciile ei de care trebuia să ții cont. Dar treptat viața Chișinăului a revenit la normal. Apăreau ziare, se jucau spectacole, aveau loc serate literare cu oaspeți veniți din regat. Și această situație s-a menținut până în martie 1944 când administrația românească s-a evacuat a doua oară. A plecat și colonelul Anibal Dobjanschi, ultimul primar al administrației românești…
Acum câțiva ani la Muzeul de Istorie din Botoșani a fost vernisată expoziția”Decorațiile colonelului Anibal Dobjanschi”. În felul acesta, peste ani, pe firmamentul istoriei a reapărut numele fostului primar de Chișinău.
La sigur că și alți primari pot figura la aceeași rubrică — Primari uitați, căci doar timpul are marele privilegiu de a alege cine și unde să rămână pe canavaua Memoriei…
