În Europa, (re)începe bătălia pentru controlul purităţii rasei

Mai departe, a precizat Salvini, urmează o a doua etapă: „cei găsiţi fără documente în regulă vor fi deportaţi în cadrul unor acorduri care vor fi semnate cu alte ţări, dar, din nefericire, italienii de origine roma vor trebui ţinuţi acasă“.

Până în acest moment, asta este, de departe, cea mai interesantă evoluţie în ceea ce se anunţă a fi o reacţie anti-migraţie externă care se transformă acum într-o mişcare antimigraţie economică internă în spaţiul european.

Deocamdată, pentru Italia, prima ţină evidentă par să fie comunităţile de romi care s-au stabilit în preajma marilor oraşe, considerate drept o sursă majoră de criminalitate, dar şi de murdărie şi o veşnică ameninţare de epidemii. Deocamdată, aceasta va fi etnia cu probleme, fiind absolut evident că foarte mulţi dintre ei provin de România.

Dar promisiunea electorală a coaliţiei guvernamentale merge cu mult mai departe. Atenţie mare la aceste propuneri căci, în noul context european, s-ar putea să fie extrem de tentate pentru multe dintre guvernele puse sub presiune de a „face curat“ în pripriile ţări, identificând persoane sau grupe de persoane considerate „probleme“ pentru securitatea şi ordinea internă. Astfel, pentru a răspunde unei foarte reale şi serioase crize demografice care devine o problemă endemică pentru Italia, statul ar urma să ofere şcolarizare gratuită pentru toţi copiii proveniţi din „familii italiene“. Fără a se preciza criteriile după care se va analiza şi accepta „originea italiană“ şi dacă, în acest sens, va fi valabil doar criteriul cetăţeniei. În acelaşi pachet legislativ ar urma să intre şi închiderea tuturor taberelor unde se află acum populaţia rroma, cu precizarea că acei copii din familii rroma care nu frecventează cursurile şcolare vor fi luaţi cu forţa din familiile respective.

Dacă am ajuns aici, înseamnă că lucrurile chiar sunt foarte grave şi că direcţiile înspre care evoluează încercările de soluţionare sunt din ce în ce mai dure. După decenii de prosperitate socială în paralel cu dezvoltarea speranţei că avea să funcţioneze soluţia comună propusă de proiectul european, realitate începe să arate că toate nu au fost decât o iluzie. Asta pentru că liderii ştiu că este inevitabilă o nouă criză globală, una enormă şi cu efecte majore. Drept care, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna în asemenea momente, naţiunile fac o mişcare de auto-apărare determinată de logica supravieţuirii,pe fond aceea şi din perioada cavernelor: se repliază pe singurul spaţiu pe care crede că poate fi sigură, cel garantat de criteriile „rasei, sângelui şi teritoriului“.

Şi în Italia a existat un moment când aceste criterii naţionaliste de excludere au funcţionat ca principiu de guvernare. Amintiţi-vă că, în 1938, în iulie, apărea Manifestul Rasial care enumera „diferenţele“ existente între rasele umane, pentru ca mai apoi să înceapă să lucreze „serviciul pentru demografie şi rasă“ precum şi Tribunalul Rasial.

Autorităţile perioadei respective aveau, în materie de politică rasială, exact aceleaşi priorităţi ca aliaţii germani, de unde structura ulterioară a lagărelor de concentrare unde ajungeau în primul rând evreii, dar şi homosexualii şi ţiganii, victimele de preferinţă ale persecuţiilor, arestărilor şi trimiterii în zonele de muncă forţată şi exterminare.

Se poate repeta ceva din perioada cea mai neagră a Europei moderne?

Cred că da, chiar dacă răspunsul este totalmente incorect politic şi nu este chiar evident. Încă, aş spune, deoarece foarte multe guverne, chiar dacă vor respinge cu aparentă indignare spusele lui Salvini, nu numai că nu au ce face, dar nici nu sunt deloc convins că ar şi dori să mişte vreun deget. De ce? pentru că, pe fond, aşa cum s-a întâmplat şi în momentul ascensiunii lui Hitler şi Mussolini, politica lor rasială răspundea unor convingeri adânc ancorate, bazate pe imagini cultivate timp de secole care desemnau evreii, ţiganii şi, în general, „alogenii“ drept sursa tuturor relelor, otrăvind sângele naţiunii, pervertind virtutea castelor reprezentate ale sexului frumos şi reuşind să devină stăpâni pe bogăţiile naţionale.

Este foarte posibil ca acest gen de retorică (sau o parte consistentă a sa), deja prezentă până la saturaţie în spaţiul virtual, să fie preluată şi de generaţia următoare de partide politice care să fie nevoite, în căutare de noi criterii de legitimitate să împrumute tot mai multe teze din ceea ce este acum pachetul specific al platformelor mişcărilor naţionalist extremiste şi populiste. Cu ce rezultate? Încă nu ştim pentru că încă tot nu e clar dacă, da sau nu, măcar în acest ultim ceas, liderii europeni se vor decide să propună o abordare comună a problemei migraţiei şi dreptului de azil.

Dar dacă nu va fi aşa, atunci State Membre vor avea la îndemână exemplul precedentului italian. Iar pentru noi, ţara al cărei nume se confundă atât de uşor, voit sau nu, cu denumirea de Rom, problemele ar putea fi chiar evidente şi mari în imediat. Poate vedem acum cât de mult ne costă această nefericită alăturare împotriva căreia nu poţi protesta prea vehement deoarece vei fi taxat corespunzător, în termenii legii, de către Consiliul împotriva discriminării.

Iar în 2002, premierul Adrian Năstase decidea schimbarea în „ROU“ a prescurtării „ROM“ care arăta naţionalitatea în actele noastre naţionale. Mişcarea s-a produs după ce pe site-ul Universităţii din Texas a apărut, într-un articol despre România, termenul de „ROMAnia“.

Sigur că nu ar trebui să amestecăm lucrurile, dar nu noi suntem cei care amestecă jocurile şi nu noi suntem la originea confuziilor deliberate. Încă prezente căci am văzut la conferinţe de cel mai înalt nivel, membrii delegaţiei României purtând fără probleme ecusoane cu indicativul ROM. Nimănui nu-i pasă, dar oare cine să se mai preocupe de prostii când. vorba aceea, ţara arde?

Când va trebui să ne ocupăm, va fi greu, neplăcut şi va costa mai mult decât ne putem închipui acum.

Sursa: adevărul.ro