În 21 de zile, am străbătut-o dintr-o parte în alta. Am atins în 11.636 de kilometri toate punctele extreme ale Mondialului. Cel mai nordic, Sankt Petersburg, minunea cu nopți albe creată de Petru cel Mare, cel mai estic, Ekaterinburg, la granița Europei cu Asia, cel mai vestic, Kaliningrad, exclava rusă cu trecut german prinsă între Polonia și Lituania, și cel mai sudic, Soci, unde poți face plajă pe malul Mării Negre, cățărându-te apoi la 2.500 de metri în Caucaz.

Am auzit cum bate și inima tătară la Kazan și am pășit pe pământul celei mai crunte și crude bătălii din istorie. La Stalingrad, unde au dispărut peste 150.000 de români.

M-am urcat în vârf de munte, la Roza Hutor, și am coborât în adâncurile pământului, în metroul “Veneției Nordului”. Mi-a fost frig la doar 7 grade, în Urali, la doi pași de Siberia, și foarte cald, la peste 35, în zona Volgograd.

Un colț de teamă, de neîncredere

Urăsc stereotipurile, însă într-un colț întunecat al minții mi-era un pic de teamă și aveam un strop de neîncredere înaintea acestei călătorii. Am fost un prost, pentru că în acele clipe nu mă gândeam la Rusia, ci la Vladimir Putin. Iar Rusia nu înseamnă Putin, cu politica lui externă agresivă și cu libertatea relativă pe care le-o oferă compatrioților într-o țară în care protestele împotriva președintelui sunt întâmpinate de multe ori cu bastoane și se încheie la fel de des în mâinile poliției.

La Kazan, vorbind cu Lenar Șamsutdinov, directorul lui Zenit, cel mai important club al momentului în voleiul internațional, un Real Madrid la fileu, el m-a sfătuit: “Singura cale de a descoperi adevărata Rusie, cea departe de clișee și de imagini negative care de multe ori sunt false, este să vii aici. Să vezi cu ochii tăi și ce e bun, și ce e rău”. La fel, mi-au zis mulți. Toți știu ce se spune despre ei în lumea largă și toți așteaptă un feedback. Vor să afle cum te-ai simțit, dacă ți-a plăcut, dacă au fost probleme…

Calzi, zâmbitori și nu pe trei cărări

Rusia înseamnă oamenii ei, care sunt altfel decât poate ni-i imaginam fără să fi fost acolo.

Sunt reci, închiși, nepăsători? Nu. Mulți dintre cei pe care i-am cunoscut și de care m-am atașat sufletește sunt calzi, deschiși și lasă orice mai au de făcut pentru a te ajuta sau pentru a-ți descrie locurile lor. Preferate ori, din contră, urâte. Ca, de exemplu, cartierul de la Ekaterinburg al foștilor membri Ceka, prima poliție secretă sovietică.

Nu zâmbesc? Valentin Filatov, fostul fotbalist al lui Zenit Sankt Petersburg, dar și al Unirii Urziceni, este una dintre cele mai vesele persoane întâlnite. Deși a trecut prin momente de coșmar, ambii părinți murindu-i într-un tragic accident rutier în drum spre stadion, la un meci în care Valentin nici nu juca. Era accidentat.

Beau întruna? Nu am văzut mai mulți mergând pe trei cărări ca acasă.
Poate s-au ascuns de mine. Vodca nu s-a pitit. Am găsit toate mărcile posibile în magazine.

Resemnare, fatalism

Asta nu înseamnă că în Rusia 144 de milioane de oameni sunt fericiți.
Nici pe departe. Am discutat cu tineri și mai puțin tineri triști, cuprinși de depresii, plini de frustrări și de neîmpliniri. De durere.

Vasili, graficianul din Ekaterinburg în vârstă de 38 de ani, nu ieșise niciodată din orașul-simbol al constructivismului și nici nu credea că va călători vreodată dincolo de granița oblastului Sverdlovsk. Deși vorbea fluent engleză. Privea totul cu un soi de fatalism, o resemnare inexorabilă în fața destinului.

Vladimir, 28 de ani, absolvent al unei facultăți tehnice, dar obligat să facă taximetrie în lipsa altui job la Volgograd, nu mai observa nimic frumos în jurul lui. Totul era descris în culori sumbre și toți erau vinovați. Mai ales Putin: “Poate că sunt unii care trăiesc bine aici, în țara noastră, dar pentru cei mai mulți nu e așa. Putin e un mafiot. În politica lui, nu există loc decât pentru el și prietenii lui miliardari.
Noi, oamenii simpli, suntem uitați”. Nu că aceste cuvinte ale lui Vladimir nu ar fi reale.

Atenție unde stați!

Rusia e mare, foarte mare, uriașă. Dacă nu ai șansa de a sta aproape de locul unde trebuie să ajungi, atunci mergi, nu glumă. Sunt orașe de zeci de kilometri, ca Volgograd, care se întinde pe 80 de kilometri de-a lungul Volgăi. Soci, cu tot cu periferii, are 145 de kilometri. Numai ca să ajungi la arenă ai nevoie de un drum cu mașina de peste 60 de minute.

Nu există decât o variantă. Pleci dimineața, te întorci seara. În cazul în care nu vrei să petreci o zi întreagă pe drum.

Niciun pericol

În timp ce eram acolo, mișcându-mă aproape și zi noapte, inclusiv prin zone mărginașe, mai puțin luminate, mă gândeam dacă aveam vreun motiv de teamă. Nu era niciunul. Securitatea era aproape totală. În afara episodului din metrou, când cei patru uzbeci mă înconjuraseră să mă bată de la o poză, n-am simțit absolut nicio clipă vreun pericol. Poliția era mereu lângă tine. Pe stradă, pe stadioane, în metrou…

Șosele ca după bombardament

Apropo de străzi, de infrastructură. Foarte bună peste tot pe unde am fost. Cu o excepție. Volgograd. Unde s-a construit și renovat mai mult prin zonele în care ajungeau oficialii FIFA. Periferia a rămas a șoselelor distruse ca după bombardament. De parcă bătălia de la Stalingrad se încheiase în urmă cu o săptămână. Și, tot la Volgograd, spațiile largi care au fost cândva verzi și care sunt acum arse de soare, uscate și uitate în paragină mi-au lăsat un gol în suflet. Acolo nu s-a mai investit. Dar stadioanele au fost peste tot de cinci stele, deși unele au înghițit atât de mulți bani, ajunși în buzunarele fără fund ale corupției. Exemplul: arena Krestovski, ridicată într-un deceniu cu 1,1 miliarde de dolari.

În afara episodului din metrou, când cei patru uzbeci mă înconjuraseră să mă bată de la o poză, n-am simțit absolut nicio clipă vreun pericol. Poliția era mereu lângă tine. 

Despre Mondial, Valentin Filatov spunea că “nu era momentul potrivit ca Rusia să organizeze și Olimpiada, și Mondialul, atât de aproape o competiție de cealaltă. Trecem printr-o situație economică destul de dificilă”. Și mai sunt mulți ruși care cred același lucru. Pentru că viața lor nu va fi mai bună o dată ce turneul se va încheia. Nici libertatea nu va crește, când îl vor critica pe Vladimir Putin.

Totuși, chiar dacă nu e totul perfect, merită să vii în Rusia. E de văzut. Iar eu mă voi întoarce într-o zi.

Sursa: libertatea.ro