În Republica Moldova e „foame” de specialiști IT
Specialiștii IT sunt „vânați” de companiile din țară cu salarii mai mari decât ale unui ministru. Numărul lor rămâne însă foarte mic, motiv pentru care pe piața muncii se duce o adevărată luptă pentru angajarea tinerilor încă de pe băncile universității.
La încheierea anului de studii 2012-2013, 327 de tineri au absolvit Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul Universității Tehnice din R. Moldova. Dintre aceștia, 176 au studiat la specializarea Tehnologii Informaționale. Decanul facultății, Ion Balmuș, afirmă că primește în fiecare zi scrisori și apeluri din partea companiilor IT ce au nevoie de noi specialiști. „Ieri, de exemplu, o companie din Franța avea nevoie de trei tineri, iar, astăzi, un absolvent de-al nostru, care deține o companie IT, căuta printre studenți patru potențiali angajați”, a declarat decanul. El susține că la Târgul Locurilor de Muncă din luna mai au fost depuse peste 240 de oferte din partea angajatorilor din domeniul IT, iar mulți studenți din anul II deja încep să lucreze.
Nivelul cunoștințelor nu este cel dorit
Majoritatea companiilor IT private din Chișinău lucrează pentru clienți stabiliți peste hotare. În ultimii cinci ani, multe companii s-au extins și au majorat numărul personalului. Drept urmare, și mediul specialiștilor IT a cunoscut o creștere, însă nu suficient pentru a acoperi cererea companiilor private. Nicolae Godeac, directorul executiv al Endava, una din cele mai mari companii IT din Moldova, susține că, deseori, nivelul de cunoștințe al studenților de la universități nu este cel la care se așteaptă compania. „Trebuie să investim în pregătirea lor. Din cele câteva sute de absolvenți noi cu greu alegem 40-50 de persoane pe care le luăm la practică, iar după practică le facem oferte de angajare”, a spus managerul Endava. Nivelul de cunoștințe tehnice nu este însă singura cerință din partea unei companii mari. „Avem nevoie de oameni pasionați, care pot să discute cu clienții, să facă programe calitative. Noi încercăm să îmbunătățim nivelul de vorbire a limbii engleze, capacitatea de comunicare și lucrul în echipă”, a declarat Nicolae Godeac.
„M-am angajat repede”
Tânărul IT-ist Vitalie Ceban este unul din tinerii care lucrează în prezent la companie de programarea din Chișinău. Înainte de a se angaja în R. Moldova el a lucrat pentru o companie din Cipru. Când pe insulă a început criza financiară, tânărul de 26 de ani a decis să-și schimbe locul de muncă. „M-am angajat destul de repede în Moldova. M-a ajutat experiența de freelancer”, susține tânărul care lucrează în calitate de web developer în limbaj Python la o companie din Chișinău. Colegul său, Sergiu Lotutovici lucrează în domeniul IT chiar din anul II al Facultății de Fizică. El afirmă că domeniul tehnologiilor informaționale are mari perspective de dezvoltare, însă numărul mic de specialiști se explică prin faptul că mulți pleacă peste hotare fiind atrași de salarii mari, chiar dacă și în Moldova câștigă bine.
Salariile au crescut foarte mult
„Când le propun o ofertă de lucru cu un salariu de cinci mii de lei, studenții mei încep să râdă”, ne spune decanul Facultății de Calculatoare, Ion Balmuș. Potrivit celor care lucrează în domeniu, un salariu minim pentru un specialist IT constituie 400-500 de dolari pe lună. Din cauza numărului insuficient de specialiști, companiile depun eforturi financiare considerabile. „Vin companii noi pe piață și încearcă să găsească oameni buni. Când nu-i găsesc, încearcă să-i atragă de la alte companii mai mari cu salarii atractive și asta a făcut ca în ultimii ani, costurile să se dubleze sau chiar să se tripleze. Am dori ca piața IT să crească, deoarece clienții vor să lucreze cu noi”, a declarat directorul executiv al Endava.
Guvernul a mărit cu 50% numărul locurile finanțate din buget la specializările IT în universitățile din R. Moldova
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!