Social

Încă TREI elevi au nota 10 pe linie la BAC

Așadar, după procedura de contestare, numărul candidaţilor care au susţinut toate examenele de bacalaureat a crescut cu 403 persoane, iar numărul candidaţilor care au susţinut sesiunea de bacalaureat cu 10 pe linie a crescut de la 4 la 7 elevi.

Ministrul educaţiei, Maia Sandu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că 3555 de note au fost mărite cu un punct, iar 13 note au fost mărite cu două puncte. Ministrul a spus că situaţia creată va fi analizată, iar evaluatorii vor fi instruiţi mai bine pentru viitoarele examene.

La conferinţa de presă au fost prezenţi şi elevii care au avut 10 pe linie. Aceştia au declarat că sunt mulţumiţi de faptul cum a fost organizat bacalaureatul pentru că s-a încercat să fie combătut fenomenul plagiatului, prin montarea camerelor video.

Pe data de 6,7 şi 8 iunie curent, elevii cu note insuficiente pot depune cereri pentru sesiunea suplimentară de bacalaureat, care se va desfăşura în perioada 15-20 iulie. Pentru aceasta, candidaţii trebuie să depună o cerere în scris la centrul de bacalaureat. Sesiunea suplimentară de bacalaureat este organizată pentru persoanele care, din motive obiective, nu s-au prezentat la examenele de bacalaureat în sesiune de bază, precum şi pentru candidaţii care au luat note insuficiente.

Timpul.md (V.P.) via IPN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *