Gheorghe Bezviconi scria pentru revista sa:
„Din trecutul nostru” unele materiale pe care nu le semna. O făcea din modestie, ca să nu facă abuz de semnătura sa. Deși cu trecerea timpului aceste marginalii încep să comporte o importanță deosebită în descifrarea unor enigme ale istoriei. Exemplificăm prin notițele de mai jos.

„Din trecutul nostru”, Chișinău, anul VII, 139, mai – iulie

– Rubrica Comunicări scurte, p. 51: „…printre scriitorii vechii Basarabii, găsim amintit în „Telescop” din Moscova (1835), într-un articol al lui Al. Hasdeu, pe Anghel – Valli, doctor în drept cu studii în Italia și Franța, autor al unor opere asupra Basarabiei. În memoriile prințului N. Sutzo, el apare ca o fire destul de fină ca să sesizeze trăsăturile și caracterul boierilor contemporani. D-șoara Nadejda I. Rupert, urmașa scriitorului, ne comunică unele date biografice asupra vieții lui Mihail Mih. Anghel – Valli, născut în iulie 1747 la Poltava și decedat în 1825 la Kiev. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părintească Malineț, în jud. Hotin, studiile absolvindu-le la Facultatea de Drept a Sorbonei; cunoștea șaisprezece limbi. Pentru serviciile aduse Basarabiei i s-a conferit ordinul Sf. Ana gr. II. Unele din manuscrisele sale au fost distruse în timpul revoluției din 1917, la moșia Grozineț-Hotin”.

Nota este fără autor și a fost atribuită de bibliografii lui Aurel George Stino, dar numele lui apare abia la p. 55, în cadrul rubricii Oameni și fapte.

Moșia Grozineț din jud. Hotin aparținea Nadejdei I. Rupert, a cărei bunică era născută Anghel-Valli, căci fiica ei Victoria G.Moscaliov, mama Nadejdei, a fost căsătorită cu Ioan Rupert, fiul olandezului Wilhelm Iacob Rupert, general-locotenent, guvernator general al Siberiei Răsăritene până în 1847, născut la 1788 la Bergen-op-Zom, Olanda și decedat la 1849, la Lohănești, în Basarabia.

În manuscrisul „Cărturari basarabeni” Gheorghe Bezviconi revine cu anumite completări care întregesc biografia scriitorului Mihail Mih.Anghel-Valli, a cărui existență unii cercetători au pus-o la îndoială.

Articolul expus în manuscris îl reproducem integral pentru a putea face comparațiile de rigoare:
„Urmează Mihail Mih. Anghel-Valli (1747-1825) (comunicat de D-șoara Nadejda I. Rupert din Grozineț (Hotin)), născut la Poltava și mort la Kiev. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părintească Mălineț (Hotin), studiind în Italia și la Sorbona. Doctor în drept, cunoștea mai multe limbi; a scris diferite lucrări asupra Basarabiei, fiind apreciat și în Moldova, ca o fire destul de fină ca să sesizeze trăsăturile și caracterul boierilor contemporani, pe care îi vizita vezi (Prinț N. Sutzo. Mémoires. Viena, 1889, p.103). Anghel Valli, Leonard, Cantacuzino și Gafencu, în 1817, au luat parte la prima Comisie de lămurire a legislației locale (Al. Boldur. Dreptul local în Basarabia // Viața Basarabiei, 1932, nr.10, p. 11.). Pentru serviciile aduse Basarabiei, i s-a conferit ordinul Sf. Ana, clasa-II.”

La Iași, pe 2 decembrie 2016 am procurat cartea Memoriile Principelui Nicolae Suțu mare logofăt al Moldovei 1798-1871, tradusă din franceză, introducere, note și comentarii de Georgeta Filiti, Editura Humanitas (București, 2013) în care am găsit câteva pagini reproduse de autorul memoriilor din opera lui Mihail Mih. Anghel Valli în care portretizează boierii moldoveni:
„Iată o copie fidelă a portretelor principalilor boieri din epocă, date ca informație guvernului rusesc de un oarecare Anghel Valli din Basarabia.

Acesta frecventase vreme îndelungată cele dintâi familii ale țării și era înzestrat cu un spirit de observație îndeajuns de pătrunzător ca să surprindă însușirile fiecăruia și caracteristicile lui individuale. La vremea aceea mi-a fost transmisă confidențial și o reproduc ca atare, fiind o piesă ciudată:
„1. Marele vistier Sandulache Sturdza: gutos, epileptic, mort din punct de vedere moral și șters din rândul persoanelor care mai pot aspira la funcții în țară.

2. Marele vistier Dimitrie Ghica: împătimit de sexul frumos. Își trece vremea ca un amorez caraghios în mijlocul femeilor, îi place răsfățul și trăncăneala lor. Trândav, nepricepându-se deloc la afaceri și nevrând să audă de ele; rând pe rând darnic și cărpănos, înclinat mai curând la bine decât la rău, dar nepreaștiind cum să facă nici una, nici alta. Bâiguind câteva vorbe franțuzești și grecești, fără să aibă cunoștințe prea profunde de vreuna dintre cele două limbi.

3. Marele logofăt Teodor Balș: impunător, cu o înfățișare frumoasă, dar descreierat, fantast, plin de suficiență și încântat de sine și de tot ce-i aparține. Mândrindu-se în forul său intim de a se vedea ridicat în rang printre primii boieri și socotind această înălțare ca un merit de seamă. Ușor de corupt, mai puțin din lăcomie, cât ca să-i poată ține rangul; fără cunoștințe, fără capacitate, dar cu o fire care nu-i înclinată spre rău.
4. Marele hatman Alexandru Ghica (Alexandru (Alecu) Ghica, tatăl viitorului domn Grigore Al. Ghica-G.F.): cinstit, corect, echitabil din fire și din principiu și lăudându-se a fi astfel. Singurul care poate fi calificat de incoruptibil în țara sa; cu destul bun-simț, cu cunoștințe mărunte la nevoie, dar fără spirit de ordine, fără activitate, fiindu-i lesne silă de lucrurile care cer trudă sau o atenție susținută; înclinat la bine și dornic să-l facă fiecăruia, fără să se ostenească sau să se deranjeze totuși prea mult. Un fel de bunătate apatică, indolentă, dacă mă pot exprima astfel, este una din trăsăturile caracteristice ale familiei căreia îi aparține.

5. Marele vistier Gheorghe Catargi: plin de toate viciile care înseamnă adevăratul scelerat; imoral, nerecunoscând din onoare decât numele, din probitate, doar definiția; sugând fără scrupule sudoarea săracului, hrănindu-se fără să tremure din pâinea orfanului, într-un cuvânt, străin de orice sentiment de omenie și de dreptate. De o lăcomie pe care nimic n-o poate potoli, de o cruzime nemaipomenită în manifestările ei, mergând cu fruntea sus cu conștiința tuturor jecmânelilor, a tuturor crimelor de care s-a făcut vinovat. Mlădios, slugarnic cu superiorii, trufaș și brutal cu subalternii, dar din nenorocire activ, întreprinzător, dibaci în expediente și mai presus de toate înzestrat cu destulă înțelepciune și inteligență.

6. Marele vornic Constantin Conachi: judicios, cu bun-simț, muncitor, făcând-o pe cinstitul, pe dreptul, cu spirit de analiză și suficient discernământ, cu cunoștințe dacă nu profunde, măcar superficiale în mai multe domenii; remarcându-se printre ceilalți prin patriotismul său, prin dragostea pentru binele public; disprețuind amestecul în intrigile mărunte, în trăncănelile lumii, suficient de bogat ca să nu râvnească bunurile altora, dar anulând toate aceste însușiri printr-o fire violentă, repezită, prin capricii care adesea îl fac de nerecunoscut și care i-au adus pe bună dreptate porecla de om râzgâiat.

7. Marele logofăt Dimitrie Sturdza: brutal, repezit, morocănos, grosolan în maniere și în purtări; un fond de răutate și de invidie e apanajul familiei căreia îi aparține și domnul logofăt; s-a împărtășit și el din aceste însușiri. Fără alte cunoștințe decât cele ale limbii materne, pe care n-o posedă decât din rutină, dar versat în treburile de hotărnicii, singura știință în care moldoveanul excelează în mod obișnuit; e ca înnăscută la majoritatea dintre ei. Sincer atașat legilor, obiceiurilor și instituțiilor țării sale, pe care le dorește mai simple, mai umane, mai lepădate de subtilitățile și rafinamentele civilizației.

8. Marele vornic Gheorghe Ghica: bonom, iubindu-și tabieturile, rafinat și adesea ascuns fără să pară, învăluindu-și totdeauna sentimentele adevărate sub un aer de bunătate; neastâmpărat, dar niciodată pe față, acționând mereu în întuneric și în așa fel încât să se poată în orice caz retrage din joc fără să se compromită; cinstit, corect, urând stoarcerile, jafurile, fără ca prin aceasta să-și piardă din vedere propriile interese; în cariera sa politică n-a comis niciodată nedreptăți sau abuzuri; plăcând-i să facă bine, fără să se ostenească prea mult pentru acesta; statornic, ferm în deciziile sale, dar de o fermitate care adesea degenerează în îndărătnicie.

9. Marele logofăt Grigore Sturdza: bătrân istovit, incapabil să mai suporte povara muncii atât din cauza vârstei înaintate, cât și a caracterului lui manifestat indolent și lenevos. Fără să fie înclinat spre nedreptate, fără să aibă nevoie s-o comită, se lasă adesea antrenat spre ea doar din silă, din aversiunea pentru muncă. Mai instruit decât mulți din această țară, dar cu o cultură ce are tentă de spoială, de pedanterie respingătoare. Socotindu-se mai presus de ceilalți datorită cunoștințelor sale, ține totdeauna cu încăpățânare la părerile sale, oricât de greșite, oricât de înșelătoare ar fi adeseori. Contrazicerea îl irită, cuvântul îl înflăcărează, și numai indolența îl face să-și retragă uneori părerile. Cu un fond de răutate, de invidie, de viclenie și de șiretenie, e unul din cei dintâi care rivalizează prin situație și bogăție cu Roznovanu, cu care poate fi asemănat și prin dragostea pentru fiul său Mihail, tânăr dibaci, insinuant, viclean, dominat de interesul personal și capabil să sacrifice totul pentru acest idol.

10. Gheorghe Rosetti (Roznovanu): nul prin facultățile morale și intelectuale și nedatorându-și poziția politică decât întâmplării, unui concurs favorabil de împrejurări și recompenselor dobândite sub administrația rusă în Moldova. Despuiat de acest prestigiu, apare în toată goliciunea sa, netalentat, fără cunoștințe, fără cultură, cu o educație neglijată și fără alt merit decât nașterea, bogăția, ceva memorie și oarecare pricepere în afacerile visteriei, incapabil, de altfel, s-o conducă singur. Acest loc i-a adus averea uriașă de astăzi.

11. Marele hatman Răducanu Rosetti: bunătatea întruchipată, trăind bucuria clipei fără nici o prevedere pentru viitor, fără proiecte, fără plan, lipsit de voință, îndreptându-se senin încotro e mânat; un fel de cocă pe care o moi și o întărești după cum vrei, sensibil la orice influență suferită; datorând ceea ce este nu sieși, ci legăturilor, înrudirilor, căsătoriilor și altor aranjamente de acest fel. Fără talente, fără cunoștințe, abil știind să-și mâzgălească numele, dar fire blândă, omenoasă, înclinat spre bine și nelăsându-se antrenat pare rău decât din slăbiciune și cu regret; în fine, un om, dacă ar ține de mine, pe care l-aș putea manevra după gustul meu.

12. Marele vistier Alexandru Balș; un adevărat original, în care se întâlnesc toate contradicțiile, adesea de neînțeles pentru sine și pentru alții; rând pe rând politicos, grosolan, slugarnic, trufaș, înțelept și descreierat. Incapabil de la o vreme să urmărească o idee, un discurs, o afacere oarecare; făcând caz de multă corectitudine în angajamente, în convenții, în spusele sale și căutând adesea indirect mijlocul de a se dezice de ele, de a le retracta. Meschin cu sine și cu alții, socotindu-și averea ruinată, prăpădită, văzând totul în culorile cele mai sumbre, cele mai triste și cu toate astea risipitor, făcând cheltuieli nesăbuite, grăbindu-și ruina fără să-și dea seama; neîncrezător față de toată lumea, socotind că fiecare vrea să-l piardă, înrăutățindu-și prin această neîncredere situația materială; cu oarecare cultură, o ușoară spoială de literatură, fără însă să știe să profite și poticnindu-se la fiecare pas în principii de probitate pe care pretinde că le urmează…”

Și continuă în aceeași cheie cu portretele marelui hatman Constantin Paladi, marele vistier Constantin Cantacuzino, marele spătar Gheorghe Balș, iar formulele de apreciere sunt la fel. E greu de spus exact această scriere, un tratat literaro-psihologic sau e mai degrabă un raport pentru serviciul extern al Rusiei, ca să știe cum să colaboreze cu marii demnitari moldoveni. Oricum ar fi scriitura, denotă o temeinică cunoaștere a psihologiei personajelor descrise, dar și un veritabil talent literar, talent care spulberă orice îndoială că Mihail Mih. Anghel Valli a fost scriitor…