Inflația a ajuns la 7% în octombrie

Inflația în Republica Moldova a înregistrat o nouă creștere în luna octombrie 2025, ajungând la 6,99% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS). În septembrie, rata anuală a fost de 6,86%, ceea ce arată o tendință de creștere moderată, dar constantă a prețurilor de consum.
Potrivit datelor BNS, de la începutul anului (față de decembrie 2024), prețurile s-au majorat în total cu 5,6%, menținând o presiune constantă asupra bugetelor familiilor.
Creșterea din octombrie a fost determinată în special de scumpirea produselor alimentare și a serviciilor. Printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult se numără ouăle de găină (+8%), legumele (+6,8%), laptele și produsele lactate (+0,8%) și uleiul vegetal (+0,7%).

BNS subliniază că, deși ritmul actual al scumpirilor este mai redus comparativ cu anii precedenți, evoluțiile prețurilor pe plan internațional și ajustările tarifare locale pot influența în continuare dinamica inflației.