Reporter: 17 ani la acelaşi titlu e mult. Cum a fost?
Mircea Vasilescu: Nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată să fiu redactor-şef în altă parte şi nici acum nu mi-ar trece prin cap. Nu ştiam meseria de redactor-şef în 1998, evident, am învăţat-o din mers. Am avut două treburi de făcut de atunci până acum, partea editorială, unde e o plăcere să lucrezi cu oamenii din redacţie, şi povestea asta de management şi de organizare, care s-a amplificat pe măsură ce a trecut timpul şi mai ales, evident, după ce am ajuns într-un trust de presă (Adevărul – n.r.).
R: Aţi spus că plecaţi fiindcă doriţi să faceţi mai puţin management şi să vă concentraţi pe cariera universitară. Care a fost cel mai dificil clenci managerial pe care l-aţi avut în cei 17 ani?
M. V.: Mă oftică – ăsta-i termenul, nu găsesc altul – situaţia foarte proastă a distribuţiei de presă. Asta-i o luptă pe care România a pierdut-o, după părerea mea. Se străduiesc oamenii, care cum pot, să facă un ziar, o revistă, o gazetă şi constaţi că ea nu poate să ajungă unde ai dori. A fost un veşnic chin să facem noi abonamente, în timp ce lumea spunea: „Nu facem abonamente, că poşta ni le aduce târziu” sau „le pierde”… Am tot primit mesaje din toate colţurile ţării, de la oameni care spuneau: „Păi, la noi, la chioşcul din centru sunt două «Dileme», deşi sunt zece doritori.”
R: Dar ştiţi că ăsta-i un răspuns uşor, fără nume sau detalii spectaculoase.
M. V.: Ca să intru la obiect, trecerea asta de la Fundaţia Culturală Română, care ne edita iniţial, la un trust de presă („Adevărul” – n.r.) a însemnat o echilibristică între ceea ce trebuie să fie gazeta, ca să-şi păstreze spiritul, şi mizele, scopurile comerciale ale unui trust de presă. Care-s legitime. Cum să faci „Dilema” un produs rentabil şi autonom? Am făcut-o. „Dilema” a ieşit pe profit vreme de câţiva ani. Să nu înţeleagă cineva că s-a îmbogăţit vreun patron din banii aduşi de „Dilema” că nu e cazul. Dar a făcut profit.
R: Dacă e să dăm nişte cifre, „Dilema veche” vinde în prezent 6.000 de exemplare de hârtie, după ce multă vreme a vândut în jur de 9.000, iar la ediţia online s-au abonat câteva mii de cititori de-a lungul timpului. Majoritatea publicaţiilor au pierdut, pe criză, între 50 şi 80% din tirajul tipărit vândut. La o publicaţie de factura asta, e remarcabil dacă reuşeşti să nu pierzi sau să nu pierzi mult.
M. V.: Da, asta e ceea ce am reuşit. Asta ne-a spus Dinu Patriciu, atunci când ne-a preluat. S-a întâlnit cu redacţia şi l-am întrebat: „Ce vreţi să faceţi cu «Dilema»? Faceţi afaceri la nivel mare. La ce vă foloseşte o gazetă ca asta? S-ar putea să pierdeţi bani cu ea”, i-a spus domnul Pleşu. La care el a răspuns: „Nu mă interesează să câştig bani dintr-o revistă de asta, mă interesează să stea pe picioarele ei, ca să apară şi mâine.”
R: În 1993, la lansarea „Dilemei”, pe piaţă existau, şi erau influente, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „22” şi multe alte titluri. Acum, deşi unele din aceste titluri supravieţuiesc, „Dilema” e mai singură.
M. V.: Toate revistele pe care le-aţi numit şi altele care existau la vremea respectivă au, după părerea mea, o altă accepţie a termenului „cultură” decât o are „Dilema”. Ele sunt predominant literare (mai puţin 22, desigur), chiar dacă se ocupă şi cu alte domenii ale artei, dar au o accepţie restrânsă a culturii, sensul tare al termenului. Într-o astfel de revistă, găsim proză, poezie, critică, cronică de artă, de muzică… La noi, accepţia termenului „cultură” a fost mai largă. În primul rând, prin dosarele tematice pe care le făceam noi, care ne-au şi individualizat. Am vorbit despre comportamente, mentalităţi, atitudini, şi aşa-zisa cultură populară, şi subculturile, şi altele. La început eram acuzaţi de frivolitate, ni se spunea că asta nu-i cultură, ce facem noi. Mi-aduc aminte că am făcut două dosare despre înjurătură. Cum să nu fie cultură? În sensul nostru, da, este. De ce am făcut două dosare? Pentru că am vrut să facem unul şi am avut un material prea bogat, nu încăpea într-un număr de revistă. Erau atâtea lucruri de spus, antropologic, sociologic, lingvistic, despre înjurătură… În baza de date de pe site-ul nostru, fiindcă acolo m-am apucat să număr, se adunaseră la un moment dat aproape 2.000 de oameni care au scris, măcar odată, în „Dilema”. Foarte diferiţi, de la Andreea Esca şi cîntăreţi pop, până la filozofi şi doctori în ştiinţe.
Continuarea aici.
sursa: mediafax.ro
