Interviu EXCLUSIV cu Tatiana LAZĂR, soţia ministrului Economiei

Pentru mine însă ea rămânea o imagine de pe Facebook, însoţită de un nume bine cunoscut în viaţa publică moldovenească, soţul ei fiind nimeni altul decât vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei. Aşadar, mă duceam să mă întâlnesc cu o nevastă de ministru, deşi, aceeaşi bună „toată lumea”, mă atenţionase să nu mă aştept la ceva glamuros. Şi a avut dreptate – altele sunt preocupările Tatianei Lazăr, mamă a doi băieţei, femeie de afaceri şi de… acţiune, în calitate de vicedirectoare a Companiei „Tatrabis”, specializată în turism şi organizarea evenimentelor, şi abia apoi soţie de „om de stat”.

– Tatiana, în mentalul popular o nevastă de ministru nu ar trebui să lucreze. V-aţi propus să spargeţi tiparele?
– Eu lucrez – de sparg sau ba tipare, să o spună alţii! Chiar dacă suntem, parcă, în afara sezonului, turismul e un domeniu în permanentă mişcare. Aici, chiar trebuie să-ţi faci sanie vara şi căruţă – iarna. Adică, în ianuarie deja ne gândim la pachetele de turism pentru luna mai, elaborăm graficul expoziţiilor la care vom participa, căutăm noi destinaţii. Dar pentru că nu suntem un popor prea organizat, care-şi planifică din timp concediul, apare acest decalaj sezonier, iar vacanţa vine pe… neaşteptate. Aş putea împărţi turiştii noştri în două categorii: cei care „depind” de agenţii – genul de oameni care de ani de zile merg în Turcia, deseori chiar la acelaşi hotel şi care nu sunt tentaţi să descopere alte locuri frumoase din lume; şi cei care, având bani şi puţin curaj, merg pe cont propriu, fără a mai apela la agenţii.

– Apropo de prima categorie, poate că ei aleg Turcia ca fiind mai ieftină?
– Turcia nu este mai ieftină, pur şi simplu, acolo totul ţi se oferă la pachet. Cineva deja s-a gândit pentru tine – unde vei fi cazat, ce vei mânca, în ce excursii vei merge -, iar clientul are impresia că, astfel, cheltuieşte mai puţin. Dar dacă e să analizezi ofertele şi să vezi totul separat, te convingi că marea din Grecia, bunăoară, nu cedează deloc în faţa litoralului turcesc, la fel cum muntele în Slovacia este mai calitativ şi mai ieftin decât cel din România.

– Cum a apărut organizarea de evenimente în afacerea dvs. turistică?
– Aş zice chiar că, la „Tatrabis”, evenimentele bat turismul . Am dezvoltat această componentă din clipa în care m-am convins că şi la noi companiile nu se mai descurcă de sine stătător cu evenimentele pe care le planifică sau cu delegaţiile din străinătate care le vin în vizită. Cred că m-a ajutat faptul că, anterior, am lucrat la Compania „Voxtel”, actuala Orange. Acolo am simţit din interior toate necesităţile unei companii, astfel încât, atunci când am pornit pe cont propriu, ştiam exact ce aşteaptă comanditarul. Organizarea evenimentelor este o acţiune complexă – combinăm marketingul cu PR-ul, suportul logistic şi turismul. Partea amuzantă e că am plecat de la „Voxtel” pentru că mă săturasem să lucrez de la oră până la oră, voiam să fiu mai flexibilă, să-mi aparţin numai mie şi familiei mele. În realitate, acum nu-mi mai aparţin aproape deloc. Nu-mi mai permit, bunăoară, să nu răspund la telefon după orele de program – pentru că, de fapt, programul nici nu există.

– Aţi avut evenimente ratate?
– Chiar ratate – nu, dar la limită au fost. De exemplu, la un concert din Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timp ce cânta „Zdob şi Zdup”, oamenii – de bucurie, sper – au început să arunce cu sticle de bere. Parcă ar fi detalii ce nu ne privesc, în realitate însă, atunci când eşti organizatorul, răspunzi pentru toate. Şi le vezi pe toate . Astfel, nu o dată se întâmplă că, atunci când merg la un eveniment prost organizat, mă simt ca o soacră rea, care prinde toate scăpările şi defectele, când ar trebui, pur şi simplu, să mă relaxez.

– Ce ciudăţenii au oamenii noştri în materie de evenimente?
– Toţi îşi doresc ceva extraordinar, ceva ce nu s-a mai văzut în Moldova, dar deseori, atunci când le prezinţi bugetul, devin mai temperaţi. Uneori nu te aştepţi că oamenii se vor destinde la un anumit eveniment, că vor începe să danseze pe final de recepţie mai… oficială. De regulă, însă, mai relaxaţi sunt străinii, moldovenii rămânând încă prinşi în chingile a „ce va zice lumea”. Am evitat să organizez nunţi şi cumetrii, deşi am fost contactată în acest sens – prefer zona corporativă, unde majoritatea evenimentelor se întâmplă ziua. Contează să ai imaginaţie – care înseamnă 90% din reuşită – şi idei.

– Sunt mulţi bani în Moldova?
– Lumea are bani, dar deseori aceşti bani sunt irosiţi pe aiurea. Sunt convinsă că se cheltuieşte prea mult pe mâncare, inclusiv la evenimente. Restaurantele noastre au preţuri exagerate pentru servicii – se cere câte 800 de lei pentru o singură persoană din start!.. Dacă încerc să polemizez la acest subiect, mi se spune că, dacă va rămâne mâncare, o putem duce la un azil de bătrâni. Dar, dacă tot vrei să faci o pomană, de ce să nu o faci din prima, nu să strângi resturile de pe masă?!. Am avut o situaţie când am mers cu nişte turişti englezi la una dintre cramele noastre celebre, iar lor nu le-a plăcut vinul! Luasem cel mai ieftin pachet, e adevărat şi, după părerea gazdelor, nici nu ar fi trebuit să avem pretenţii. Abia mai târziu am aflat că modeştii mei englezi erau hedonişti în toată legea, cu plantaţii de viţă de vie prin Burgundia franceză. Au renunţat la „cel mai ieftin pachet”, au comandat un vin mai bun, iar la final mi-au spus că în Marea Britanie, pentru banii pe care îi plătiseră aici, poţi să guşti din şapte vinuri şi să primeşti tot atâtea gustări.

– Paradoxuri – sau legităţi – moldoveneşti?
– Turiştii cred că vin într-o ţară săracă şi uneori, când văd raportul dintre preţ şi calitate, rămân decepţionaţi. Nu trebuie să ne axăm pe cantitatea vinului, ci pe calitatea lui. Avem vinuri foarte bune, dar nu ştim unde le găsim… Eu, în ultimul timp, îmi duc invitaţii în galeriile subterane pentru a-i impresiona, iar pentru a le oferi un vin bun aleg producătorii mici şi încă necunoscuţi, din păcate. Trebuie să facem un brand din vin şi mâncare, dar din vinul bun.

– Apropo de mâncare, ştiu că sunteţi adepta unui nou stil de alimentaţie, „slow-food”, pe care încercaţi să-l încetăţeniţi şi în Moldova…
– Conceptul de slow-food a apărut în Italia, e sinonim cu hrana bună, ecologică şi corect răsplătită, şi este o replică la tot mai prezentul fast-food. Am adoptat acest concept după ce acum doi ani am participat, la Torino, la o reuniune mondială a producătorilor artizanali. Atunci s-a schimbat ceva în viziunea mea despre mâncare… Şi pentru că slow-food-ul e promovat prin mici cluburi, numit „convivium”, am creat un astfel de club şi la Chişinău.

Scopul lui e să ne amintim de bucatele tradiţionale, multe dintre care sunt pe cale de dispariţie de pe mesele noastre, să educăm gusturile, dar şi să punem consumatorii în legătură cu micii producători. Ultima şedinţă a clubului am dedicat-o… dovleacului! Am invitat un producător de dovleac, Ion Ciocanu, care ne-a vorbit despre beneficiile acestei legume; o producătoare de mure – Veta Ghimp din Ialoveni – şi micii producători de vinuri. Apropo de mure, nici nu ştiam că există aşa ceva în Moldova! Şi asta în timp ce tot căutăm produse naturale şi sănătoase, care să fie dezoxidanţi pentru organism!

– Aţi introdus acest concept şi în familie?
– Desigur, îl am încă de la mama de-acasă. Atunci când merg la ţară, îmi place să mă duc în grădină, să scot o ceapă din pământ şi să o mănânc cu o roşie şi brânză de oi. Acasă mănânc tot ce este mai natural şi mai simplu de gătit, nu stau cu orele la bucătărie. Îmi plac produsele autohtone, chiar dacă ador şi mâncarea grecească sau cea italiană. Probabil că de la turişti am aflat că mâncarea noastră e atât de bună! Şi dacă de obicei, din călătorii, femeile vin cu bijuterii, eu aduc mâncare, ceva specific locului. De exemplu, din Grecia, unde am fost la mare, am adus trei kilograme de fasole gigantice.

– La noi se consideră că fasolea este pentru cei săraci…
– Străinii tot din sărăcie au început să o consume, dar şi-au dat seama că acestea sunt proteine şi acum o mănâncă cel puţin de două ori pe săptămână. Noi însă trecem dintr-o extremă în alta – sau doar fasole, sau doar carne.

– Şi dl ministru Lazăr chiar nu are nicio pretenţie vizavi de mâncare?!
– El dintotdeauna – încă de pe când învăţam în aceeaşi şcoală de la Mingir, Hânceşti, şi nici nu bănuiam că va ajunge ministru – este foarte punctual, are totul programat şi bine planificat. Respectiv, singura lui pretenţie ţine de firea mea mai creatoare, care uneori e percepută ca lipsă de punctualitate. Dar aşa suntem, aşa ne acceptăm şi aşa mergem împreună prin viaţă.

– Noi vă dorim, la ambii, mult succes!
 
Timpul Suplimentul Femeia