Un festival pus la cale de studenții din Republica Moldova care învață în România. Prima dată a fost organizat la Timișoara și ulterior adoptat de alte orașe din România. Anul acesta am fost și eu invitată împreună cu soțul.
Pe lângă activitățile strict culturale, prezentări de carte, discuții despre cultura și scriitorii de peste Prut, a avut loc, chiar în prima seară, o discuție despre dreptul la cetățenia română al moldovenilor. Așa cum era de așteptat, această discuție a deviat. De la dreptul la cetățenie s-a ajuns la limba de stat, guvernul înlăturat, dar și la – ceea ce este extrem de important – întrebarea capitală: ce e de făcut sau cum ar putea actualii studenți să ajute pe viitor R. Moldova?
Unul dintre studenți a subliniat faptul că nu toți profesorii pe care i-au avut în primii ani de școală le-au prezentat corect situația politică sau istorică a țării. Așa că răspunsul firesc a fost: întoarceți-vă acasă, fiți viitorii profesori ai Moldovei.
Însă din acest punct, discuția a revenit la cetățenie și mulți studenți s-au plâns că majoritatea celor care cer cetățenia română o văd ca pe o poartă spre alte țări europene. Și este adevărat. Însă pe de altă parte, tot așa o văd și unii români. Foarte mulți români au jubilat în 2007 doar pentru că intrarea în Uniunea Europeană însemna anularea vizelor. Așa că, stând strâmb și gândind drept, dacă românii din țară sunt în legitimitate când se bucură de dispariția vizelor, de ce nu s-ar bucura la fel de mult și de ce nu ar profita în egală măsură și cetățenii români din R. Moldova?
Adică dacă suntem frați, atunci să fim cu drepturi depline. Nu unii să fie mai frați decât frații. Fiindcă e adevărat, am auzit și eu de multe ori reproșul făcut moldovenilor că vor cetățenia doar ca să plece în Europa. Și? Care e problema? Nu sunt mii de români care au vrut în UE din același motiv?
Din această cauză mi-am dat seama că nu avem dreptate nici să le cerem studenților noștri să se întoarcă în țară. La modul ideal, da, e minunat, ei sunt viitorul R. Moldova. La modul concret: de ce ar face asta? Cu ce îi va răsplăti țara? Poate nici măcar nu vor răzbate. Să te întorci într-un stat sărac și corupt, doar din dorința de a schimba lucrurile sună așa, o poveste naționalistă, de început de secol XX. Dar când te uiți în jur și vezi că există și țări în care oamenii trăiesc decent, în care corupția e pedepsită, unde tinerii sunt sprijiniți și încurajați, parcă mai stai pe gânduri, parcă te mai gândești o dată cum poți folosi mai bine cetățenia română.
Înainte să le cerem studenților să se întoarcă în țară, să ne gândim ce le oferim. Să ne întrebăm dacă vom fi capabili, nu să le plătim decent munca, fiindcă asta știm din start că nu se poate, dar cel puțin să le oferim locuri de muncă. Să îi putem angaja în funcție de competențele lor. Putem măcar atât? Dacă nu, despre ce vorbim?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
