Invitație lansare „Cartea din mâna lui Hamlet” Andrei Țurcanu în dialog cu Nina Corcinschi
Cartea a apărut la Editura Cartier în colecția Rotonda, coordonată de Em.Galaicu-Păun.
Alături de autori vor participa: Vladimir Beșleagă, Vasile Gribincea Jr., Dumitru Crudu, iar moderatorul evenimentului va fi Gheorghe Erizanu.
Andrei ȚURCANU (1 septembrie 1948, Cigârleni, Ialoveni), critic literar şi poet. A absolvit Şcoala Medie din Hânceşti (1966) şi Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1971). Doctor în filologie. Între 1975 şi 1990 este cercetător ştiinţific la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe din Moldova. Ales în 1990 deputat în primul Parlament democrat, în 1993 va fi numit consilier prezidenţial, apoi din nou consilier şi purtător de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova (1997–1999). Din 2002 funcţionează ca profesor la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău. Din 2010 este șeful Sectorului de literatură română contemporană al Institutului de Filologie al AŞM. Alături de cărţi de critică literară – Martor ocular (1983), Regăsirea numelui (în limba rusă, 1990), Bunul-simţ (1996), Arheul marginii și alte figuri (2013) –, a tipărit și culegerile de versuri Cămaşa lui Nessos (1988, ed. a II-a – 1996), Elegii pentru mintea cea de pe urmă (2000), Destin întors (2005), Iisus prin mirişti (2006), Estuar (2008), Plânsul Centaurului (2008), Interior în roșu-aprins (2012), Verde regal (2014), precum şi eseul Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii moldoveneşti (2000). I s-au decernat Premiul Centrului Independent de Jurnalism (1999), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000), Premiul „Grigore Vieru” al Uniunii Scriitorilor (2012), Premiul pentru eseu al Ministerului Culturii – Salonul Internațional de Carte, Chișinău (2013) și Premiul Național pentru Literatură (2016).
Nina CORCINSCHI s-a născut la 20 septembrie 1979 în Dișcova, Orhei. Este doctor în filologie, conferențiar universitar, director adjunct al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele Poezie şi publicistică. Interferenţa limbajelor, Chişinău, Tipografia Centrală, 2008; Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată, Chișinău, Biblioteca Hasdeu, 2013, ed. a II-a, București, Eikon, 2016; Publicistica literară din Republica Moldova (în colaborare cu Aliona Grati și Olesea Gârlea), Chișinău, Institutul de Filologie, 2015; Cărțile care mă iubesc, Iași, Junimea, 2016. Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008, 2013), Premiul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova pentru critică literară (2010, 2012), Premiul Salonului Internațional de Carte de la Chișinău (2015).
Preț cărții este de 132 lei, iar în ziua de lansare, va putea fi procurată cu 106 lei.
TIMPUL.MD