Ion Negrei: Mă îndoiesc că vom rosti adevărul istoric chiar şi după 200 de ani

– În luna mai 2011, când a apărut Grupul de Iniţiativă „Anul 1812”, am lansat o Declaraţie în care am dat alarma, dorind să atragem atenţia publicului asupra evenimentului ca atare. Mulţi cetăţeni au subscris la mesajul nostru, inclusiv pe site-ul timpul.md. Tocmai asta ne-am dorit, să fim susţinuţi de societate. Ulterior, ne-am transformat în Mişcarea Civică „Anul 1812”, propunându-ne să organizăm activităţi de iluminare şi de culturalizare a cetăţenilor, pentru ca adevărul istoric să ajungă mai uşor la ei. Până la momentul de faţă, istoricii au participat la emisiuni Radio şi TV, au scris cărţi, articole de ziar la subiectul respectiv. Vom continua această muncă şi în acest an. Avem deja lucrări scrise – la Academie, în universităţi, alte instituţii -, dar nu există finanţare şi nu pot fi publicate.

– Pentru reeditarea dicţionarului lui Vasile Stati se găsesc bani, dar pentru elucidarea evenimentului istoric de la 1812 – nu?
– Din păcate, aşa stau lucrurile la noi. Dar să clarificăm şi acest moment: dicţionarul respectiv a fost editat la Tipografia Academiei de Ştiinţe, o întreprindere economică autonomă, dar escrocul de Stati se foloseşte de acest lucru şi creează confuzia că dicţionarul său ar avea girul Academiei…

– Cum se întâmplă că în R. Moldova, ca nicăieri probabil în altă parte, există atât de mulţi pseudoistorici? Unii dintre aceştia organizează conferinţe aşa-zise ştiinţifice în care propagă falsurile istorice, inclusiv despre anul 1812?
– Da, am fost şi noi invitaţi la una dintre acţiunile de acest gen – o conferinţă în problema anului 1812, organizată de Liga Tineretului Rus din Moldova… Nu am onorat invitaţia, pentru că în spatele acestei organizaţii stă… matuşka Rusia. Au fost prezenţi însă unii pseudoistorici. Scopurile lor nu au nimic în comun cu ştiinţa, pe ei nu-i convingi cu argumente ştiinţifice. Mesajul lor, bazat pe românofobie, nu acceptă argumentul ştiinţific. Din păcate, abordările de felul acesta nu contribuie la apropierea poziţiilor, ci la aprofundarea tranşeelor deja săpate. Dar, să revin la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o… Eu cred că noi am ratat anumite lucruri care trebuiau făcute la etapele anterioare şi din această cauză am nimerit astăzi într-un blocaj. Problemele identitare, etnice puteau fi soluţionate încă în anii ’90, după modelul baltic. Îmi pare rău că nu am avut destul curaj sau, poate, competenţă. Am ratat acel moment şi acum am ajuns în situaţia în care nu putem rezolva problemele prin mecanismele democratice. Şi, culmea obrăzniciei, astăzi se ocupă de istoria noastră naţională Liga Tineretului Rus, care ne invită la activităţile ei…

– Dle Negrei, dar ce contrapunem noi acestei ofensive dezlănţuite de forţele antinaţionale? Chiar nu mai putem face nimic, chiar totul a scăpat de sub control?
– În privinţa adevărului istoric, important e să avem o înţelegere comună a lucrurilor. Când am lansat această iniţiativă, ideea noastră era să declanşăm o mişcare care să abordeze prin prisma Anului 1812 mai multe chestiuni ce ţin de statutul nostru ca stat, ca naţiune, să clarificăm identitatea noastră lingvistică şi etnică. Aniversarea respectivă este un prilej potrivit să vorbim despre aceste valori şi să le elucidăm până la capăt, cu argumente ştiinţifice. Şi ceea ce este mai important – să ni le asumăm ca evidenţe. Îmi amintesc de conferinţa de anvergură din anul 1991, consacrată Pactului Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia pentru Basarabia, care a pus punctul pe „i” în respectiva problemă. Unele lucruri s-au clarificat atunci şi astăzi nimeni nu mai pune la îndoială adevărul în această problemă. La fel, astăzi, după 200 de ani de aflare într-un mediu străin, avem ocazia să discutăm despre probleme nu mai puţin importante şi în condiţii de democratizare, liberalizare şi independenţă, să spunem adevărul despre noi. Să ştiţi că nu sunt prea optimist de această dată. Există un mare semn de întrebare dacă vom rosti sau nu vom rosti acest adevăr chiar în anul 2012…

– Cine, ce ne împiedică să avem o înţelegere comună asupra istoriei, să nu umblăm fiecare cu propriul adevăr?
– Istoricii au spus demult lucrurilor pe nume. Dar nu e suficient ca oamenii de ştiinţă să-şi spună cuvântul. Pentru ca întreaga societate să se vindece de falsuri şi de românofobia propagată până la absurd este necesar ca şi factorul politic să îmbrăţişeze adevărul istoric. La noi, ca să vezi, asta nu se întâmplă. Să luăm chiar acţiunile legate de comemorarea celor 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Oare ONG-urile sunt cele care trebuie să se implice în organizarea unor acţiuni comemorative? De ce conducerea de vârf a R. Moldova nu a emis până în prezent cel puţin o hotărâre din care să rezulte că evenimentul respectiv va fi comemorat la nivel de stat? Mai mult decât atât, la momentul lansării iniţiativei noastre, care a fost una publică, am solicitat Guvernului să susţină financiar organizarea unei conferinţe ştiinţifice în problema anului 1812, dar nu am obţinut nici până acum această susţinere. În contextul politic, atât de segmentat, politicienii de la noi acţionează cu multă vigilenţă. Din raţiuni exclusiv electorale – nimeni nu riscă să-şi piardă felia de electorat. În loc să lumineze populaţia, unele partide politice profită de întunericul în care se află aceasta, pentru a pune mâna pe cât mai multe voturi. Adevărul istoric?! Să mai aştepte!

– Deci, dacă societatea noastră nu conştientizează pe deplin adevărul istoric de vină este şi factorul politic…
– Fără asumarea unor responsabilităţi din partea autorităţilor de stat, fără asumarea curajului de către factorul politic, societatea nu poate progresa, chiar dacă politicianul X sau Y îşi poate ridica şi pe minciună propria carieră politică de succes… Dar nu putem umbla la infinit cu două adevăruri – unul în minte şi altul pe hârtie sau în campanii electorale.

– Poate că politicienii au nevoie de presiuni mai mari din partea istoricilor, a societăţii, pentru a-şi asuma acest adevăr?
– Nu suntem noi chiar atât de pasivi, credeţi-mă. Doar că nu putem trece uneori de încăpăţânarea aşa-zisului „factor politic”. O să vă aduc un singur exemplu: din luna septembrie până în prezent suntem în discuţii cu Ministerul Educaţiei, care insistă păstrarea în continuare a disciplinei „Istoria integrată” în învăţământul preuniversitar. Noi, istoricii, pledăm pentru restabilirea celor două cursuri de istorie pe care le-am avut – Istoria Românilor şi Istoria Universală. Iar ministrul Şleahtiţchi – ba nu poate, ba nu vrea. Bineînţeles, când situaţia e şubredă, pe lamă de cuţit, ori rişti, ori manevrezi. Şi ministrul nu vrea să rişte, preferă să manevreze… Ca factor politic, el pur şi simplu a tulburat apele. Noi, istoricii, vrem să revenim la normalitate şi nu putem, pentru că Şleahtiţchi insistă să păstreze apele tulburi.

– Sunteţi mulţumit de impactul pe care îl are astăzi în societate Mişcarea Civică „Anul 1812”, pe care o conduceţi?
– Nici pe departe nu sunt mulţumit. Nu simţim nici interesul, nici susţinerea actualei guvernări faţă de promovarea adevărului istoric. Ce să faci, avem o societate bolnavă la acest capitol, pe care o putem vindeca numai punând o diagnoză corectă şi administrând medicamentul adecvat.