Externe

Iranul confirmă că a primit de la Rusia primele baterii de rachete antiaeriene S-300

„Noi am anunțat deja că, în pofida unor schimbări în termenul de livrare, tranzacția este în curs de desfășurare și (…) prima parte a echipamentului a sosit deja în Iran, iar furnizarea altor tranșe va continua’, a declarat acesta pentru agenția de presă Mehr, citată de Interfax.

De asemenea, el a spus că livrarea a fost făcută prin Marea Caspică.

O sursă din structurile legate de exportul rusesc de armament a confirmat pentru Interfax transferul, dar fără să precizeze numărul de sisteme livrate. Contractul privind livrarea de S-300 cu Iranul va fi onorat integral până la sfârșitul acestui an, a mai spus același responsabil rus.

Rusia anulase în 2010, la presiunea Occidentului, contractul încheiat în 2007 cu Iranul privind livrarea de sisteme S-300, printre cele mai avansate din domeniu la ora actuală. Dar președintele Vladimir Putin a ridicat această interdicție printr-un decret semnat în aprilie 2015, după convenirea unei înțelegeri, înainte de acordul-cadru, între Iran și marile puteri cu privire la dosarul nuclear iranian.

Israelul s-a opus cu fermitate furnizării acestor sisteme antiaeriene rusești către Iran, țară ce nu recunoaște statul israelian.

Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *