Încercările de a dispersa legăturile poporului român de pe ambele maluri ale râului Prut sunt tot mai accentuate și mai des întâlnite. Dacă până acum la Chișinău se făceau declarații antiromânești, deja și în alte regiuni putem auzi astfel de declarații, care, de fapt, sunt rușinoase.
Pe 27 martie, întreg poporul român a sărbătorit, într-o suflare, Marea Unire care a avut loc acum 99 de ani. Românii și-au amintit despre această zi istorică, au enumerat avantajele Marii Uniri și se pregătesc pentru înfăptuirea marelui vis care va fi marcat la cei 100 de ani. În timp ce românii au marcat acest eveniment nu doar o zi, ci chiar o săptămână, aflăm că avem persoane importante în stat care au beneficiat direct în urma acestui eveniment, dar acum le este rușine de sărbătoarea în sine.
Irina Vlah a spus despre ziua de 27 martie 1918 că în Găgăuzia acest eveniment este o ruşine istorică. Iată care a fost mesajul bașcanului Găgăuziei când a primit o circulară de la Ministerul Educației, conform căreia toate instituţiile de învăţământ din Moldova trebuiau să organizeze câteva activități cu prilejul zilei de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România:
„Vă daţi seama la ce am ajuns?… Pe teritoriul autonomiei în niciun caz nu vor avea loc acţiuni care promovează aşa-numitele evenimente legate de 27 martie 1918, despre Unirea Basarabiei cu România. La noi acest eveniment nu este unul istoric, dar o ruşine istorică… Pe teritoriul autonomiei noastre vom da foc la astfel de scrisori”, a declarat oficialul găgăuz.
Este ciudat că Irinei Vlah nu i-a fost rușine atunci când România a sprijinit de mai multe ori anumite cauze sociale și educaționale din cadrul autonomiei. În anul 2014, când era deputat în Parlament, Irinei Vlah nu i-a fost rușine când România a donat autobuze școlare pentru elevii din raioanele republicii, inclusiv UTA Găgăuzia. Este ciudat că Irinei Vlah nu i-a fost rușine atunci când România a reparat grădinițe din autonomia găgăuză. Nu i-a fost rușine când ambasadorul Daniel Ioniță a ținut să precizeze că în timpul apropiat Guvernul României va acorda bani pentru renovarea grădiniței nr. 9 din Comrat. La această grădiniță urmează să funcționeze grupe cu predare în toate cele trei limbi oficiale ale autonomiei: găgăuză, română și rusă.
Nu i-a fost rușine nici atunci când ambasadorul României în Republica Moldova a oferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” directorului Liceului Teoretic „M. Eminescu” din orașul Comrat, în noiembrie 2016. Nu i-a fost rușine nici chiar atunci când Daniel Ioniță a mai declarat că România va continua să susțină Liceul „M. Eminescu” ca elevii și profesorii de aici să se bucure de standarde înalte de studii.
La fel, nu i-a fost rușine când adjunctul bașcanului autonomiei și-a arătat mulțumirea față de sprijinul constant pe care România îl oferă UTA Găgăuziei și speră ca pe viitor relațiile dintre reprezentanții autonomiei și autoritățile române să fie constructive.
Bine că nu i-a fost rușine atunci când a fost prezentat un raport în care se spune că, deși găgăuzii invocă mereu separarea de Republica Moldova în cazul unei alipiri de România, Bucureștiul a oferit Găgăuziei chiar mai mulți bani decât poporul frățesc turc, iar suma investită în perioada 2011-2015 fiind de peste nouă milioane de lei. Apropo, raportul a fost prezentat de Comitetului Executiv al Găgăuziei, nu au fost invenții de la Chișinău sau București.
Nu pot să trec cu vederea opinia obiectivă și reușită a editorialistului Octavian Țâcu despre „Minoritățile etnice din Basarabia”, în care descrie originile găgăuzilor și trăsăturile etnice care au fost realizate într-o formă unică de autonomie teritorială acceptată de Guvernul de la Chișinău. În articolul din 24 martie anul curent, istoricul ne prezintă istoria găgăuzilor pe teritoriul statului nostru.
Irina Vlah trebuie să știe că datorită administrației românești din anii 30 ai secolului trecut, bunicii ei găgăuzi au participat pentru prima oară în istoria lor la vot, fiind capabili să-și aleagă reprezentanții locali și regionali în mod direct și universal după Marea Unire din 1918, cea rușinoasă pentru bașcan.
Mai mult ca atât, în materialul său istoricul amintește despre represiile sovietice imediat după ocuparea Basarabiei în anul 1940, asupra primarilor localităților care au adus o mare contribuție dezvoltării regiunii.
În editorialul lui Octavian Țâcu, Irina Vlah poate citi despre cea mai spectaculoasă istorie a găgăuzilor în perioada interbelică, cea a fraților Vîlcov, tripleta de aur a fotbalului basarabean, care mai întâi au jucat la echipa „Mihai Viteazul” din Chișinău, iar apoi au fost transferați la campioana României „Venus” București.
Pot aminti un moment când Irinei Vlah chiar i-a fost rușine față de poporul român. În toamna anului 2016 TVR Moldova a premiat zece personalități la cea de-a doua ediție a „Galei Premiilor TVR MOLDOVA – Români pentru români”. În cadrul galei au fost premiate mai multe personalități valoroase care întăresc legăturile între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Irina Vlah a fost premiată cu Premiul Special TVR Moldova, pentru că a sprijinit jurnaliștii televiziunii române în mai multe proiecte care ulterior au fost prezentate publicului din regiune. Iar pentru deschiderea de care a dat dovadă în relația cu presa TVR Moldova i-a acordat premiul special. Irina Vlah nu a fost prezentă la eveniment din considerentul că îi era rușine că nu cunoaște limba română să mulțumească pentru această distincție. În locul ei, Serghei Anastasov, primarul orașului Comrat, a urcat pe scenă și a făcut o treabă foarte bună că a încercat și chiar a putut spune acele cuvinte de mulțumire. Fiind prezentă la eveniment, nu am văzut rușine pe fața oficialului că vorbește limba română.
În urma celor sus-menționate, pot spune că probabil Irina Vlah nu este o vulpe destul de șireată ca să rămână atât cu vrabia în mână, cât și cu cioara din copac. Și ar trebui să pună mai presus istoria poporului său, decât indicațiile fostului său președinte de partid. Așadar, e bine să ne amintim cuvintele lui Iorga despre poporul care nu își cunoaște istoria. Iar istoria trebuie învățată, pentru ca apoi să nu spună cineva că îi este rușine de o filă din istoria unui popor, care de fapt este un mare eveniment.
