Iulian Chifu: Războiul informațional al Rusiei în susținerea radicalismului și extremismului în Europa

Este un fapt tot mai prezent apariția în prim-planul vieții politice europene și a statelor democratice a unor formațiuni populiste, eurosceptice, radicale, de extremă stângă sau dreapta, în unele cazuri chiar cu înclinații autoritariste, adică punând sub semnul întrebării și alterând sistemul democratic. Tendințele s-au mai înregistrat la precedentul ciclu electoral european în care am avut două grupuri euro-parlamentare de extremă, unul euro-sceptic, antul anti-european, contestând chiar existența Uniunii Europene. Perspectivele sunt evidente, însă cauzele pentru care cetățenii din state europene și democratice se îndreaptă spre formațiuni și curente de extremă sunt variate. Este adevărat că și viața acestor partide este diferită, în unele cazuri ele ajungând la guvernare și migrând spre centru – cazul Syriza și intrarea în social-democrație după expulzarea grupării Varufakis, sau cazul Fratelli d’Italia al premierului italian Georgia Meloni – sau din contra, altele rămânând instransigente și necooperante, blocând și condiționând politicile europene ale guvernelor din care fac parte.

Tradițional versus modern în alunecarea spre extreme

În mod tradițional, alunecarea spre extreme vine de la nemulțumirea populației pentru partidele mainstream, pentru succesiunea și alternanța fără idei noi și fără a schimba nivelul de trai și de viață în mai bine. Înclinația spre autoritarism și extremă vine de la situația economică dificilă sau la nivelul claselor și indivizilor cu o asemenea situație precară, la care se adaugă situația socială dificilă a unor categorii largi de votanți, care caută soluții și acolo unde apar doar promisiuni, poziții agresive, intransigente și extreme.

Multe teme pe această direcție vin din problemele de identitate sau alterarea/pervertirea identității tradiționale de ingerințe prezumate a veni din zona europeană(a UE), impuse sau condiționate financiar pe linia rectilinității politice, a așa numitei corectitudinii politice europene. Etichetările și respingerea celor cu alte opinii sunt privite de aceste categorii ca un atentat la libertăți. Asemenea tendințe apar și prin accentuarea nemulțumirii privind situația în care se desfășoară viața de zi cu zi, dincolo de situația economică precară, cu elemente considerate excesive sau nepotrivite, în orice caz inacceptabile pentru aceste categorii, privind mersul spre deschidere, multiculturalism, acceptarea migrației, amestecul raselor, politicile de gen.

Dacă adăugăm și încălzirea globală și reducerea emisiilor de bioxid de carbon – cu efecte considerate nocive asupra stabilității energetice sau prețurile la energie, sau unele efecte ale digitalizării, în special perspective imaginate ca reprobabile și inacceptabile unora asupra monedei, banilor – probe directe sunt recentele referendumuri din Austria și Elveția pentru menținerea monedei în circulație prin introducerea în Constituție – sau teoriilor conspirației și unele temeri legitime privind urmărirea globală a cetățenilor și vieții acestora, al opțiunilor, cumpărăturilor și cheltuielilor făcute la nivel electronic (sau tendința de a impune exclusiv plăți electronice pentru a îmbunătăți colectarea și a evita neplata impozitelor și taxelor) avem și temele mai recente care sunt utilizate pentru a accentua migrarea spre extremă a votanților europeni din statele democratice.

Pandemia și efectele secundare ale politicilor în situații de urgență

Și temele pandemiei – există/nu există Covid19, vaccinurile sunt bune sau netestate suficient și impuse oamenilor, îmbogățind Big Farma și politicienii, sau vaccinuri utile/ inutile sau care îmbolnăvesc și ucid, potrivit teoriilor conspirației tot mai răspândite prin social media – se adaugă și definesc în continuare sensibil agenda care determină mersul spre radicalism, spre extreme, spre autoritarism chiar, atacând și subminând democrația cu totul, nu numai drumul, coerența și eficiența modelului european.

În multe cazuri, oamenii merg spre extreme, populisme, radicalism din căutarea continuă a “altceva”, a unei alternative la ceea ce au încercat și s-a dovedit a nu-i satisface, a nu le satisfice interesele și nevoile, și nu neapărat prin faptul că brusc ar îmbrățișa ideile acestor curente sau ar fi atrași să susțină personalitățile care conduc partidele ce reprezintă aceste curente. Nici procesele de atragere imagologică clasice ale populismului vocal și sforăitor, prezent și atrăgător prin virulență și mesaje tranșante nu explică pe deplin, chiar dacă se adaugă instrumentarului care constituie zestrea acestor curente de extremă, radicale și populiste.

O zonă ceva mai sofisticată reclamă sancționarea directă a unei sume de direcții considerate greșite propuse de democrații, de europenism, de cultura democratică, de deschiderea de astăzi. Una este înclinația spre secularism, prin îndemnul și practica directă, impusă, de ignorarea tradiției, bisericii, credinței, ba chiar ponegrirea ei și etichetara ca retrograzi a celor care sunt credincioși practicanți. Asemenea idei îndepărtează, în primă fază, pe cei credincioși, apoi îi face să simtă că nu sunt apărați de curentele tradiționale, care nu sancționează aceste excese, migrând spre partide din extremă. De aici este doar un pas spre critica așa-numitei culturi woke – venită din SUA sau creată pe continent, cu “aberațiile progresiste” de discriminare pozitivă exagerată sau de egalitarism considerate nenaturale.

Limitările libertății în context democratic ca motivații ale alunecării spre extremă

O altă sursă de nemulțumiri care împinge spre extremă sunt ieșirile și încălcările apărute chiar în context democratic. Desigur, avem de a face cu o interpretare a libertăților gândite în format absolut, plecându-se de la perceptul dreptului în democrație de a trăi cum îți dorești, în formule ale libertății absolute, fără a conta libertățile egale ale altor indivizi, ale minorităților sau ale altor comunități care se simt jignite de ale unele abordări extreme, ascunse sub faldurile practicării democrației.

O întreagă dezbatere și set de critici transformate în tendințe și abordări de a convinge votanții de către curente populiste, extremiste și anti-sistem sunt cele ale pretinselor încălcări ale regulilor democrației prin mecanisme considerate nedemocratice. La nivel național, dezbaterea vizează schimbarea legii prin decret, sau orice altă formă de ocolire a Legislativului. Unele reproșuri vin în contextul pandemiei, relevate fiind regulile dure, considerate excesive, impuse în criza pandemică, în prim plan fiind obligativitatea vaccinării sau interzicerea accesului nevaccinaților în terțe spații, la diferite servicii, la locul de muncă.

În fine, o altă linie de argumentare a extremei ține de reguli ale UE. Perspectiva unei decizii în politica externă și de securitate de luat cu majoritatea calificată sau simplă sau fără națiunea/ statul în chestiune, despre care se vorbește și se dezbate, e considerată inacceptabilă și susținută de votanți care se mișcă ușor spre extremă. Statul ar trebui să aibă drept de veto, consideră ei, pe orice temă în care este implicat sau care-l privește. Altfel vorbim despre un proces non-democratic sau despre o încălcare a suveranității statelor europene de către “nealeși”, funcționarii birocrați ai Comisiei Europene.

Identități și alunecări anti-europene în vecini – paradox pentru susținerea extremismelor

Utilizarea istoriei pervertite sau reinterpretate ofensiv și atentatul, alterarea, nerecunoașterea și schimbarea identităților(vezi cu precădere cazul discursurilor și textelor istoriciste ale lui Putin) alterează, de asemenea, opțiunile actuale ale cetățenilor europeni sau din democrațiile consacrate. De aceea avem radicalism și extremism anti-rus, nu numai pro-rus sau utilizat de Rusia pentru a scinda societatea europeană. Excepționalismul și revizionismul Rusiei, dar și al Ungariei, au fost invocate, de asemenea, nu rareori, ca surse pentru creșterea extremismului de stânga și de dreapta în unele dintre statele democratice, europene.

În unele cazuri este vorba despre percepțiile majorității despre minoritatea maghiară, în altele despre percepția unora dintre votanții din statele europene democratice despre statul ungar ca atare. Asocierea cu Premierul Viktor Orban și asignarea revizionismului sau a unor abordări iliberale, pro-ruse, care se extind și sunt îmbrățișate de o majoritate a populației Ungariei și de către minoritățile din vecinătate, controlate prin mass media de stat sau locală finanțată de Budapesta sunt, de asemenea, surse ale alunecărilor anti-democratice spre susținerea formațiunilor radicale, extremiste, populiste în statele europene. Prin mimetism sau prin antagonism, drumul este același.

O discuție interesantă este și cea legată de cum se combină injustiția cu excepționalismul sau mecanismul de generare a curentelor radicale, extremiste și populiste prin prisma unor decizii unilaterale considerate injuste la nivel european. Blocajul extinderii Schengen de către Austria sau finanțările Ungariei în zonele minorităților care ar altera identitatea statului gazdă, ca și pornirile belicoase ale unuia sau altul dintre liderii europeni care propun teme care divid, toate sunt mecanisme de întărire și trimitere în extremă a unor votanți din state europene și democratice.

În general percepția de acțiuni injuste și aberante, care nu sunt sancționate potrivit – în opinia populației –  de către autorități și partidele de prim plan sunt parte a mecanismelor de susținere a extremei, care afectează perspectivele coeziunii europene, a respectului pentru regulile democratice și pentru politicile europene. Soluția este construcția formulelor de coabitare, respect și coeziune prin care fiecare cetățean care respectă regulile democratice și alege să-și trăiască viața mai tradițional sau mai libertin să o poată face liber, fără costuri și reacții reprobabile ale celor din jur, fără intoleranță și fără etichetare. Iar acest pas implică și identificarea și sancționarea de către partidele europene ale tuturor elementelor extreme care jignesc sau blochează această posibilitate în viitor.

Sursa: Deschide.md