Prefața cărții tipărite în 1923 la Cernăuți a fost scrisă în luna septembrie 1922. Iar până în 1924 cartea a cunoscut patru ediții, atât de mare era dorința cititorilor de a cunoaște istoria primei provincii în care s-a zămislit Unirea.

De unde s-a inspirat istoricul? Din prima sursă. În 1917 a ajuns în Basarabia, refugiindu-se din imperiul habsburgic și a descoperit niște oameni deosebiți, lor dedicându-și opera: „Închin această carte amintirii tuturor celor ce s-au jertfit pentru dezrobirea Basarabiei și celor ce au contribuit la realipirea ei la Patria-Mamă”.

„După fiecare lecțiune eram asaltat de auditori”

Mărturisirea autorului în prefață este sinceră și sugestivă:„…o soartă norocoasă mă opri în calea pribegirii mele, pentru a mă arunca în Basarabia, unde o vitregă și nelegiuită stăpânire se prăbușise sub povara păcatelor și fărădelegilor sale, pentru ca, de sub ruinele ei, să renască o nouă viață de dreptate și libertate națională, în conformitate cu străvechile tradițiuni politice și culturale ale acestei frumoase și binecuvântate părți a Moldovei lui Ștefan cel Mare.

Și tocmai pentru a contribui, cu toată dragostea și puterea sufletească, la acea renaștere, care nu putea avea alt izvor de viață decât trezirea și înălțarea conștiinței naționale, venisem în Basarabia, împreună cu mulți alți intelectuali din toate ungherele pământului românesc. Contribuțiunea aceasta o începui, îndată după sosirea mea, prin o conferință în sala spațioasă a Casei Eparhiale, tratând despre rostul regiunilor basarabene în trecutul neamului nostru. Interesul cărturarilor basarabeni pentru istoria română, pe care o stăpânire străină avuse toată grija de a o tăinui cu tâlc, mă determină să fac o serie întreagă de conferințe de acest fel, atât la Universitatea Populară din Chișinău, cât și la cursurile pentru învățători și institutori, pentru profesorii secundari și pentru studenții universitari.

Casa eparhială

După fiecare lecțiune eram asaltat de auditori care întrebau unde ar putea ceti în tihnă cele auzite la curs. Drept răspuns la această întrebare a fost hotărârea mea de a închega lecțiunile ținute într-o expunere sistematică a întregului material istoric, privitor la trecutul Basarabiei, în legătură, firește, cu istoria celorlalte regiuni locuite de români.

Hotărârea luată atunci se îndeplinește prin cartea aceasta, o scriere sinceră, modestă și fără altă pretenție decât aceea, de a servi la edificarea sufletească a românilor basarabeni, cari, în timpurile acelea grele, mi-au oferit cea mai largă și prietenoasă ospitalitate.”(Ion Nistor „Unirea Basarabiei” (Cernăuți, 1924, pag. V- VI)).
Filolog, istoric și ministru
Ion I. Nistor (4/17 august 1876, s. Bivolărie, com.Vicovul de Sus, Rădăuţi – 11 noiembrie 1962, Bucureşti, Cimitirul Bellu) a fost senator și deputat în Parlamentul României Mari, ministru în mai multe guverne, academician și deținut politic în România socialistă.

A fost fiul a doi agricultori, Ilie şi Maria Nistor.

Studiile le-a început la Şcoala primară din satul natal (1884-1886), a trecut apoi la Şcoala primară din Rădăuţi (1886-1889), unde învaţă şi limba germană, ca să urmeze Liceul german din Rădăuţi (1889-1897) și Facultatea de Filologie a Universităţii din Cernăuţi (1897-1899). Doctoratul l-a luat la Universitatea din Viena (1908-1909), unde obţine titlul de doctor în filologie şi litere. Face studii de specializare la universitățile din München, Viena, Berlin, Bucureşti. În 1916 a fost ales membru titular al Academiei Române. Activează ca profesor de istoria sud-estului european şi istoria românilor la Universitatea din Cernăuţi (1912-1940) şi la Universitatea din Bucureşti (1940-1941), rector al Universităţii din Cernăuţi (1920-1921, 1933-1936).

Aflându-se în capitala Basarabiei, la 27 martie 1918 participă ca invitat la şedinţa istorică a Sfatului Ţării când s-a votat Unirea.
Împreună cu Octavian Goga întemeiază la Chişinău „Comitetul Naţional al Românilor Ardeleni şi Bucovinei aflători în Moldova şi Basarabia şi al corpului ofiţeresc de voluntari”.

La 25 noiembrie 1918 este ales membru al Consiliului Naţional al Românilor, apoi delegat din partea Consiliului să participe la şedinţa Congresului General al Bucovinei care şi-a ţinut lucrările pe data de 28 noiembrie, unde a fost votat actul Unirii Bucovinei cu România. A făcut parte din delegaţia care a înmânat acest act istoric regelui României Ferdinand I.

De la 18 decembrie 1918 şi până în 1920 e ministru secretar de stat, fără portofoliu în guvernul Ion C. Brătianu, reprezentând Bucovina. A mai fost ministrul lucrărilor publice (1927-1928), ministru de stat (1933-1934), ministru la Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale (1935-1937). Din noiembrie 1939 până în mai 1940 este numit ministru al cultelor şi artelor în cabinetul condus de Gh. Tătărescu.

Între 1924 şi 1935 a editat buletinul Institutului de istorie şi limbă de pe lângă Universitatea din Cernăuţi Codrul Cosminului. A fost director al revistei Junimea literară.

Numele lui literare au fost: Elvir, Nello, Suza (A semnat cu ele în Codrii Cosminului, Junimea literară ş.a.).

Opera lui Ion I. Nistor e enormă:

Die moldauischen Ansprüche auf Pocutien.– Viena, 1910; Die auswärtigen Handelsbeziehungen der Moldau.– Gotha, 1911; Handel und Wandel in der Moldau.– Cernăuţi, 1912; Zur Geschichte der Schulwesens in der Bucovina (1912); Die geschichtliche Bedeutung der rumänen und die Anfänge ihrer staatlichen Organisation (1913); Die Urkunde Stephans des Grossen, Berlin, 1914; Bucovina sub raportul politic şi administrativ, Buc., 1915; Emigrările de peste munţi (1915); Românii şi Rutenii în Bucovina (1915); Un capitol din viaţa culturală a Românilor din Bucovina, discurs de recepţiune (1916); Istoria bisericii din Bucovina (1916); Der nationale Kampf in der Bukovina (1918); Das moldauische Zollwesen im 15 und 16 Iahrh. – Leipzig, 1912; Discurs la mesajul tronului… Cernăuţi, 1920; Istoria fondului bisericesc din Bucovina (1921); Politica de unitate naţională. Discurs, 1923; Istoria Basarabiei (1923); Luca Arbore Hatmanul. La 400 de ani de la moartea lui (1924); Pomenirea lui Dimitrie Cantemir Voievod (Acad. Rom.), Buc.. 1924; Românii Transnistrieni, Cernăuţi, 1925; Bejenari ardeleni în Bucovina, 1926; Contra calomniei (1927); Contra deposedării Univ. din Univ. din Cernăuţi (1927); Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia, Buc., 1927; Gr. Vodă Ghica, Cernăuţi, 1928; Unirea Bucovinei, Buc., 1928; Drumurile noastre în ultima sută de ani (1929); Cehoslovacii şi Rom., Cernăuţi, 1930; La Comte de Saint-Aulaire et la Bucovine, Buc., 1930; Decorarea lui Avram Iancu (1931); Un Român iscoadă… (1931); Alex. cel Bun, Cernăuţi, 1932; Locul lui Alex. ce Bun în istoria civilizaţiei creştine (1932); Şase ani de autonomie bisericească (1932); Biserica şi şcoala greco-română din Viena, Buc., 1932; Contribuţii la relaţiunile dintre Mold. şi Ucraina (1933); Din corespondenţa lui Todleben de la Plevna (1933); Mănăstirea Moldaviţei, Cernăuţi, 1933; Rostul politic şi social al bisericii în trecut şi prezent, Buc., 1933; Rück – und Ausblick in die Geschichte Rumaniens, Iena und Leipzig (1933); Discurs, Cernăuţi, 1934; Problema Ucraineană în lumina istoriei (1934); Tratativele lui Mihai Viteazul cu Polonia, Buc., f.an.; Univ. din Cernăuţi şi loviturile lui P.P. Negulescu, Cernăuţi, 1926 (cu alţii); T. G. Masaryk (cu alţii), Buc., 1930; Corespondenţa lui Coronini cu Principatele, Cernăuţi, 1938; Bucovina sub dominaţiunea românească (1938); Documente privitoare la ist. Românilor… (1938).

Românii şi rutenii din Bucovina. Studiu istoric şi statistic, B., 1915; Istoria bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni., B.1916; Corespojndeţa diplomatică şi rapoarte consulare (1798-1812). C., 1938 ; Basarabia sub gospodăria românească.– Bucureşti, 1941, Istoria Basarabiei, ed.V-a. – Bucureşti, ed. Humanitas, 1991; Ion Nistor (1876-1962).– Iaşi, 1993 (Volum îngrijit de Al. Zub).

Manuscrise orientale din Biblioteca Academiei şi inventarul lor, precum şi lucrările: Istoria Basarabiei (1923); Luca Arbore Hatmanul (1924); Românii transilvăneni (1925); Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia (1927); Unirea Bucovinei. 28 noiembrie 1918. Studii şi documente (1928); Însemnătatea Unirii (1930); Alexandru cel Bun (1932); Mănăstirea Moldoviţa (1933); Războiul ruso–româno–turc din 1806–1812 şi pierderea Basarabiei (1938); Amintiri răzleţe din timpul Unirii 1918 (1938); Vechimea aşezărilor româneşti dincolo de Nistru (1939); Miron Costin. Viaţa şi opera (1942) ş. a.

Un muzeu ca un orfan

În luna mai 1950 a fost arestat şi deținut la penitenciarul Sighet până în iulie 1955, fără a fi judecat. Moare la București fiind înmormântat la Cimitirul Bellu, la optzeci și trei de ani.

La Chişinău o stradă de la Malina Mică (fosta str. Tihaia), din 1990 poartă numele lui Ion Nistor.

S-a întâmplat așa ca în 2008, în drumul meu spre Mănăstirea Putna, să am parte de-o oprire chiar lângă Casa-muzeu „Ion I. Nistor”. Strada pe care se afla acel modest muzeu poartă numele istoricului. De atunci încolo am poposit la cea casă de mai multe ori, dar o senzație de ușoară pustiire m-a învăluit de fiecare dată. Gardul e vechi, curtea neîngrijită și casa marelui istoric te privesc stingher și parcă regretând profund că muzeul unuia dintre ctitorii Unirii Bucovinei se simte în acel loc ca un orfan. Avem istorie, avem monumente, dar nu avem în sânge și cultul eroilor, iară fără acest cult și trecutul ne apare altfel…