Economie

Japonia va oferi R.Moldova 27 de milioane de dolari pentru mai multe proiecte

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, la primit într-o vizită de rămas bun pe Katayama Yoshihiro, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, cu prilejul încheierii mandatului său în Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului de presă al MAEIE, oficialul moldovean a mulțumit ambasadorului pentru contribuția personală la fortificarea relațiilor moldo-nipone și pentru sprijinul oferit modernizării țării noastre, fapt pentru care șefei statului Maia Sandu, la propunerea MAEIE, i-a conferit „Ordinul de Onoare”.

„În cadrul întrevederii am fost bucuros să primesc notificarea oficială din partea autorităților de la Tokio privind aprobarea de către Dieta Națională a Japoniei a unei asistențe financiare de aproximativ 27 de milioane de dolari, anunțate în cadrul vizitei șefei statului în Japonia, sumă care urmează a fi oferită țării noastre prin intermediul organizațiilor internaționale pentru proiecte concrete în domeniul sănătății, energiei, industriei alimentare și care au drept scop reducerea impactului asupra țării noastre a războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei”, a spus Nicu Popescu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *