Sport

Jurgen Klopp, atac necaracteristic: ”Nu poți lupta cu cluburi aflate în proprietatea unor state sau a unor oligarhi!”

Cormoranii vor încerca să-și apere titlul fără mutări spectaculoase – unica achiziție este fundașul stânga Kostas Tsimikas, adus de la Olympiacos pentru 13 milioane de euro.

Asta în timp ce Chelsea a cheltuit peste 250 de milioane de euro, iar printre noutăți se află Timo Werner, un atacant dorit și de Liverpool, fără să poată însă licita peste gruparea lui Roman Abramovic.

„Este o lume plină de incertitudini, dar pentru unele cluburi viitorul nu provoacă deloc îngrijorare. Asta pentru că sunt niște țări sau niște oligarhi proprietarii lor. La noi, situația e diferită,” a explicat Klopp.

Jurgen Klopp: ”Nu putem proceda ca Chelsea”

Managerul campioanei a vorbit și despre șansele echipei sale în noul sezon.

„Am jucat finala UEFA Champions League acum doi ani, am câștigat apoi anul treut. Apoi am devenit campioni în Anglia. Dar nu putem să ne schimbăm peste noapte și să procedăm ca Chelsea.

Ei au adus mulți jucători, dar chiar dacă aduci cei mai buni 11 jucători din lume nu poți spera ca o săptămână mai târziu să joace cel mai bun fotbal. Acesta e atuul nostru, că lucrăm de mult timp împreună,” a fost opinia germanului.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *