Aflat în armată la acel moment, poetul Tudor Arghezi, cu prezența lui de spirit unicat, vede cum un soldat se retrăgea în fugă peste tranșee. Îl oprește cu disperare și întreabă:
– Stai, soldat, unde fugi?
– Păi fug, alteță, că vin nemții!!! – răspunde soldatul.
– Și dacă vin nemții ce?
– Păi, nemții au arme! – exclamă soldatul
– Și noi n-avem arme?
– Noi avem arme, da n-avem nemți, zice resemnat soldatul.
Popor într-adevăr unicat germanii. Să se ridice de pe ruinele unui război catastrofal pe care l-au provocat, cu simțul responsabilității absolute pentru ororile pricinuite popoarelor lumii, cu sechelele unui regim totalitar nazist care i-a manipulat și folosit în cele mai macabre experimente sociale, militare și politice, divizați în două entități timp de 50 de ani, iar în ultima instanță să devină națiunea centrală a Europei și una din cele mai mari economii mondiale, nu este la îndemâna oricui. Poate doar japonezii se pot compara cu germanii din acest punct de vedere. Mă uit de fiecare dată cu admirație la fiecare german în parte, parcă vreau să văd ceva neobișnuit, ceva ce mi-ar explica aceste capacități unice de transformare și metamorfozare. Și de fiecare dată nu găsesc nimic deosebit. Doar când ești acolo, în lumea lor, când vezi felul lor de a fi și țara care și-au construit-o, îți dai seama unde stă ascunsă enigma poporului german.
În perioada 3-9 mai, în cadrul unui grup de profesori de istorie de la universități și licee, m-am aflat într-o vizită de studiu și cercetare în orașul Munchen, Germania. Vizita a cuprins mai multe activități și întâlniri, dar momentul central l-a constituit seminarul „Politici Comparative în Europa: Federalismul și Relațiile Internaționale”, organizat de programul academic german DAAD și Centrul pentru Politici Aplicative din Munchen. Multe lucruri interesante poți afla în contextul unor astfel de interacțiuni despre locuri și țări de lângă noi, pe care aparent ni se pare că le cunoaștem. Pornit cu anumită premisă de istoric spre Munchen și Germania, normal că aveam în minte asociația cu echipa de fotbal Bayern Munchen, mașinile BMW, Oktoberfest, festivalul berii, putch-ul lui Hitler, care l-a propulsat ulterior spre putere în Germania, acordul de la Munchen din 1938, care ducea la dezmembrarea Cehoslovaciei și atentatul asupra olimpicilor israelieni la Olimpiada de la Munchen din 1972. Dar departe de mine era ideea că o țară ca Germania poate avea o construcție statală atât de complexă și de complicată. Șaisprezece landuri, cu parlamente și guverne proprii, care s-au conturat istoric de-a lungul timpului, diverse din punctul de vedere al tradițiilor și obiceiurilor, de multe ori cu o limbă germană atât de diferită, încât nu se înțeleg cei din nord și din sud, Germania este totuși locomotiva Europei și una din cele mai mari economii ale lumii. M-a fascinat această capacitate a germanilor de a se pune în comun pentru performanță și reușită. Sigur le-a trebuit două războaie mondiale și îngroparea definitivă a militarismului și revanșismului pentru a se proiecta într-o astfel de ipostază. Popor înțelept, căruia i s-a plecat capul, dar care a știut să-l plece, pentru ca Europa, lumea, dar și ei înșiși să poată găsi alte repere ale „locului sub soare”.
Munchen este capitala landului (Bundesland-ului) Bavaria (Bayern) din Germania și al treilea oraș ca mărime din Germania, după Berlin și Hamburg, cu o populație de 1.353.186 locuitori, conform recensământului din 2010. Oraș cosmopolit prin excelență, Munchenul a fost declarat de revista Monocle în 2013 cel mai locuibil oraș din lume, având cel mai înalt standard de viață. Transportul vine cu exactitate incredibilă, lipsă de aglomerație, parcuri verzi peste tot, de parcă aveam impresia că mă aflu permanent în pădure, oameni permanent în alergare sportivă sau pe biciclete, tineri liniștiți și culți, de o seninătate și bunăvoință plăcută, cu oameni care îți zâmbesc cu ochii și sunt gata să te ajute chiar dacă n-ai nevoie de asta. Și toate legate într-o arhitectură sobră, la intersecția stilului sobru germanic, maiestos habsburgic și imaginativ latin, care fac orașul un loc aparte în definirea spiritului german. Sau mai degrabă bavarez, pentru că orice locuitor al landului este înainte de toate bavarez și după aceea german. Dar asta fără a contesta că este german. Este adevărat că pentru ei mai puțin contează ce se află dincolo de limita „cârnațului alb”, mâncare preferată a bavarezilor la berea lor tradițională. Adică puțin îi interesează ce se întâmplă dincolo de Bavaria și ce spun ceilalți germani. Mai ales despre ei. Dar prin consens deleagă atribuțiile acestei autonomii către guvernul federal și sunt unul din cele trei mari state germane donator către guvernul federal. Pentru că îi preocupă prestigiul și rolul Germaniei, Europei și locul Germaniei în Europa și în lume.
Ideea centrală a seminarului și aflării noastre acolo a fost de asemenea conectată la posibilitatea cunoașterii unor practici din federalismul german și eventualitate sau probabilitatea transferului acestor experiențe spre R. Moldova. Am fost surprins pentru început, deoarece până la ora actuală de federalizarea R. Moldova era mai mult preocupată Federația Rusă. Desigur, pornind de la premisele memorandumului Kozak, care să paralizeze funcționalitatea statului moldovenesc prin legitimarea Transnistriei și controlul efectiv politic al Rusiei asupra R. Moldova. Am fost curios să aflu ce spun germanii din acest punct de vedere. Ideea lor de federalism vine dintr-o cu totul altă perspectivă, care privită ideal, ar conveni R. Moldova. Așa cum ni s-a sugerat de multe ori pe parcursul acestor dezbateri. Am fost deseori întrebați pe parcursul acelor zile dacă putem considera apropriată pentru statul nostru formula unui federalism de tipul celui german și dacă acceptăm această idee, cum am vedea-o aplicată. Am vizitat câteva instituții de stat importante, cum ar fi Cancelaria landului Bavaria, Parlamentul și reprezentanța Uniunii Europene la Munchen, una din cele trei aflate în Germania, unde am întâlnit miniștri, deputați și oameni cu pondere în luarea deciziei în politicile landului german. Pe lângă faptul că am putut împărtăși cu ei opinii asupra situației regionale și din R. Moldova, am fost testați din nou asupra ideii de federalism, într-o variantă de consens, care să facă cumva funcțional statul nostru.
De înțeles în definitiv această preocupare germană pentru dezlegarea situației din R. Moldova sau Ucraina. Tensionarea relațiilor cu Rusia cauzează mare disconfort economiei germane, foarte strâns legată de piața de desfacere rusă și resursele sale. Dar și pune în mare pericol viitorul securității europene. Am sugerat și eu în diferite circumstanțe ideea că acest spațiu ar putea fi unul al consensului și înțelegerii dintre Rusia și Occident, pentru că în diferite circumstanțe istorice spațiul dintre ruși și europeni a inhalat deopotrivă trăsături europene și cele ale „lumii ruse”. Cine dacă nu germanii înțeleg mai bine ca oricine acest lucru, care abia într-un târziu s-au resemnat că Alsacia și Lorena, un fel de Basarabie a Germaniei, a fost de-a lungul timpului franco-germană și nu doar germană. Dar au trebuit două războaie mondiale și milioane de europeni îngropați ca să se înțeleagă că pe teritoriul Alsaciei și Lorenei trebuie de construit instituții ale reconcilierii istorice de la care să pornești ideea de integrare europeană.
Poate dacă se înțelegea acest lucru mai înainte, nu se ajungea la situația din Ucraina, iar R. Moldova nu mai era acum în pragul falimentului geopolitic și statal. Nu mă angajez să zic că ideea federală este cea mai fericită pentru viitorul R. Moldova. Știu o mie de argumente împotriva ei, pe care cu siguranță le voi citi în comentariile și criticile aduse pe pagina-web a ziarului. De la prezența Rusiei, cu gândirea ei imperială istoric definită, la lipsa de credibilitate a celor cărora le-am delega pârghiile federalismului și în definitiv neîncrederea în Tiraspol, Comrat sau eventual Taraclia. De unii singuri n-o să reușim acest federalism niciodată. Așa cum federalismul german n-ar fi reușit dacă Germania nu era demolată la propriu și la figurat după al Doilea Război Mondial, iar americanii n-ar fi vegheat cu atenția la renașterea noii Germanii. Până la urmă a fost un gest de înțelepciune istorică ale germanilor, pentru care noi, probabil, nu suntem pregătiți istoric, nici una din părți.
Din fericire, printre aceste gânduri nu prea optimiste despre viitorul nostru, s-a strecurat fotbalul. Am putut să stau într-un pub german și să privesc, nu fără emoție, semifinala Ligii Campionilor dintre FC Barcelona și Bayern. M-am putut bucura nestingherit de succesul Barcei, care a bătut cu 3:0, chiar dacă eram în mijlocul Munchenului și printre sute de fani ai echipei bavareze. O altă dovadă de înțelepciune, cultură politică și sportivă de la care avem de învățat. Poate de aici pornește secretul acestei națiuni, care a pierdut teritorii și populație în favoarea tuturor vecinilor, fără să etaleze pretenții revanșarde și orgolii naționaliste, dar preluând asupra sa responsabilitatea unui proiect european unic spre care noi dorim să accedem și să dea Europei o nouă vocație în lume. Sper să înțelegem și noi acest lucru și să nu ajungem în ipostaza de a spune, asemeni soldatului român de la Mărășești, că avem minte pentru a face lucruri, dar nu avem nemți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
