Politică

„Justiția lucrează” / Greceanîi și Furculiță au stat de învinuiți în dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM

Fosta președintă a Parlamentului Zinaida Greceanîi și deputatul socialist Corneliu Furculiță au statut de învinuiți în dosarul „kuliok”. Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, aceștia sunt bănuiți inclusiv de săvârșirea infracțiunilor de acceptare a finanțării PSRM din partea unei „organizații criminale” și falsificarea rapoartelor privind gestiunea financiară a formațiunii politice.

În acest dosar este vizat și Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova.

Luni, 31 octombrie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a avut loc cea de-a treia ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia „în calitate sa de președinte al R. Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova”(PDM) și, personal, lui Vladimir Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare în R. Moldova, între partidul politic PDM și partidul politic PSRM”.

Pe 6 octombrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat despre trimiterea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.

Dosarul disjuns pe două capete de acuzare în privința lui Igor Dodon a fost transmis conform competenței CSJ-ului pentru examinare în fond. Potrivit prevederilor art. 39 din Codul de procedură penală, CSJ este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele R. Moldova, precizează Procuratura.

„Mă declar complet nevinovat și vom dovedi acest lucru în instanță. Acesta este un caz 100% politic, cusut cu ață galbenă, cu martori falși. În plus, am identificat numeroase nereguli și greșeli din partea procurorilor, care s-au grăbit să trimită cazul în instanță pentru a raporta conducerii țării cu privire la sarcinile pe care și le-au stabilit”, a declarat Igor Dodon, după ce dosarul a fost trimis în judecată.

Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce CA Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova, emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care s-a speculat că ar fi fost bani. În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i dea banii lui Costea (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca să-i transmită lui Cornel.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *