Internațional

Kremlinul denunță planul UE de a crea un tribunal internațional care să investigheze războiul pornit de Putin. „Vor fi condamnate de noi”

Kremlinul a denunțat joi planul UE de a crea un tribunal internațional care să investigheze războiul declanșat de Vladimir Putin, afirmând că acesta este ilegitim și va fi condamnat de partea rusă, relatează Interfax și Hotnews.

„În ceea ce privește încercările de a înființa un fel de tribunal, acestea nu vor avea nicio legitimitate și nu vor fi acceptate de noi, vor fi condamnate de noi”, a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, în timpul conferinței sale zilnice de presă.

De asemenea, Peskov a fost întrebat care ar fi răspunsul Kremlinului la astfel de acțiuni.

„Anchetatorii noștri fac o muncă foarte grea și minuțioasă pentru a remedia toate crimele regimului de la Kiev. Această muncă se face zilnic și aproape la fiecare oră”, a răspuns acesta.

„Este foarte important să adăugăm la toate aceste informații și date despre crimele care au fost comise de regim [Ucraina] din 2014 și la care, spre regretul nostru, nu am văzut nici o reacție critică din partea așa-zisului Occident colectiv”, a mai susținut Peskov.

UE vrea să facă Rusia să plătească pentru războiul de agresiune împotriva Ucrainei

Comentariile sale vin după ce cu o zi în urmă președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că executivul blocului comunitar va propune crearea unui tribunal internațional care să investigheze „crima de agresiune” a Rusiei, relatează sursele citate.

„Rusia trebuie să plătească pentru crimele sale oribile, inclusiv pentru crima de agresiune împotriva unui stat suveran. Acesta este motivul pentru care, în timp ce continuăm să susținem Curtea Penală Internațională, propunem înființarea unei instanțe specializate, susținută de Națiunile Unite, care să investigheze și să judece crima de agresiune a Rusiei”, a declarat ea.

„Suntem gata să începem să lucrăm cu comunitatea internațională pentru a obține cel mai larg sprijin internațional posibil pentru această instanță specializată”, a subliniat ea.

De asemenea, Ursula von der Leyen a anunțat că propune un plan de confiscare a activelor rusești înghețate în străinătate pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei.

„Vom lucra la o înțelegere internațională alături de partenerii noștri pentru a face acest lucru posibil. Iar împreună vom putea găsi o cale legală”, a mai șefa Comisiei Europene.

Discuții în acest sens au loc de mai multe luni dar ele au ajuns în impas deoarece în statele membre ale UE confiscarea acestor tipuri de active este posibilă doar după pronunțarea unei condamnări penale.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *