Politică

Kremlinul pierde inițiativa militară, armata rusească nu e în stare să înceapă asaltul asupra Donbasului

  1. Acțiunile ofensive ale Rusiei nu s-au intensificat așa cum se aștepta după retragerea trupelor de la Kiev, Cernihov și Sumî. Orașul Harkov este în continuare înconjurat parțial, iar pentru atacurile din sud, din zona orașelor Izium, Rubijne și Popasna nu par să beneficieze de o suplimentare semnificativă a trupelor ruse. După scufundarea crucișătorului Moscova a fost reluată cu intensitate crescută lansarea de rachete împotriva unor obiective din orașele sau de pe lângă orașele ucrainene. Însă per ansamblu nu a început ofensiva rusă masivă din Donbas, așteptată de două săptămâni.
  2. Regruparea forțelor ruse după renunțarea la asedierea orașelor Kiev, Cernihov și Sumî pare să fi lăsat loc unei pauze pentru o reflecție. Superioritatea numerică terestră a rușilor în prima fază a războiului nu a fost transformată în victorii. Ucrainenii au blocat și distrus coloanele de tancuri și transportoare blindate ale rușilor folosind echipe mobile înarmate cu lansatoare de rachete anti-tanc. Superioritatea aeriană și numărul mare de rachete de croazieră lansate de ruși nu au scos din funcțiune centrele de comandă și control ale ucrainenilor, iar guvernul de la Kiev a rămas stabil. Scufundarea crucișătorului Moscova a constituit un semnal că ucrainenii pot lovi și cele mai bine protejate obiective ruse.
  3. Negocierile ruso-ucrainene sunt în blocaj. Moscova a transmis pe mai multe canale că nu este satisfăcută cu propunerile Kievului. În acest moment se prefigurează o înfrângere a rușilor în Ucraina, care riscă să piardă inițiativa pe toate fronturile – preluarea inițiativei de către ucraineni ar însemna o ofensivă care să aibă ca obiectiv eliberarea teritoriilor ocupate. Ultimul obiectiv militar al Moscovei care ar mai putea fi atins rămâne „eliberarea” teritoriilor republicilor separatiste Donețk și Lugansk în limitele administrative ale acestor regiuni (asta include și eliminarea prezenței militare ucrainene din Mariupol). Însă pentru a atinge acest obiectiv rușii au nevoie să-și suplimenteze semnificativ forțele prezente pe acest front și mai presus de toate să găsească o soluție pentru a contracara tacticile ucrainene care s-au dovedit extrem de eficiente până acum.
  4. La Mariupol apărătorii ucraineni au rezistat sâmbătă și duminică în ciuda intensificării atacurilor ruse, inclusiv au continuat bombardamentele în care au fost folosite bombardiere strategice. Rușii au dat ieri un ultimatum de 24 de ore apărătorilor ucraineni fortificați în combinatul siderurgic Azovstal, ultimatum care nu a fost urmat. Președintele Zelensky a anunțat că „eliminarea” militarilor ucraineni va provoca o încetare a negocierilor. Steagul separatiștilor din Donețk a fost arborat sâmbătă la sediul regional al poliției din Mariupol. Civilii rămași în Mariupol trebuie să se înregistreze la forțele ruse de ocupație și să primească un permis de liberă circulație pentru a mai putea umbla prin oraș.
  5. Rușii au concentrat circa 22 de batalioane în vecinătatea orașului Izium, conform Statului Major ucrainean. Sâmbătă și duminică au continuat luptele la sud de Izium în direcția Slaviansk. La fel au continuat atacurile ruse asupra orașelor Rubijne și Popasna (conform unor imagini recente clădirile din cele două localități au fost transformate în ruine). Ieri forțele ruse ajunseseră în vecinătatea orașului Severodonețk din regiunea Lugansk, iar evacuarea civililor din acest oraș a devenit aproape imposibilă. În regiunea Herson rușii au stabilit poziții defensive în fața unui atac ucrainean dinspre Nikolaiev.
  6. Președintele Zelensky a declarat pentru CNN că Ucraina nu va ceda teritorii în schimbul păcii cu Rusia și că ucrainenii sunt pregătiți să lupte 10 ani de acum înainte. Zelensky s-a declarat sceptic față de orice fel de garanții internaționale și a apreciat că soarta războiului va fi hotărâtă în bătălia din Donbas care se prefigurează.
  7. Forțele ruse din zonele ocupate strâng datele personale ale cetățenilor ucraineni care primesc ajutoare de la militari ruși. Kievul bănuiește că această campanie de colectare de date personale ar putea avea ca obiectiv realizarea unui referendum în lunile ce urmează pe modelul Crimeei.
  8. Forțele ruse l-au reținut pe 8 aprilie pe fiul șefului administrației regiunii Zaporojie după ce l-au identificat într-un convoi de refugiați.
  9. În orașul Lvov au fost îndepărtate simbolurile sovietice de pe un monument închinat eroilor din Al Doilea Război Mondial. În Harkov militari din regimentul Azov au demontat bustul mareșalului sovietic Jukov.
  10. Profesorii de limbă rusă din regiunile ucrainene ocupate vor merge la vară în Crimeea la cursuri de perfecționare, a anunțat guvernatorul Crimeei Serghei Aksionov.

George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

1 comentariu

  1. Efortul ucrainian trebuie îndreptat spre Crimeea. Crimeea la ruși înseamnă cuțit în spatele Ucrainei. După reluarea Crimeei, Mariopolul și accesul la Golful Azov va reveni de la sine și își va pierde însemnătatea pentru Ucraina. Va urma logic Dombasul, cu aruncarea rușilor afară din țară, respectarea Ucrainei ca stat. Rușii trebuie sa se teama apoi de scoaterea lor din Marea Neagra, să vrea să păstreze atâta cât o mai aveau acces înainte de atacul Ucrainei in 2014 si de acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *