Orice om are libertatea să aleagă între Bine și Rău. Un jurnalist, aflat pe prima linie a frontului, are nu numai libertatea, dar și datoria să aleagă în fiecare zi între aceste două poluri.
… Pe 25 februarie 2001, hunta roșie, în frunte cu generalul sovietic de miliție V. Voronin, revenea la guvernare. Peste R. Moldova se lăsa o noapte lungă de 8 ani care a îngropat-o în întuneric și a frânt atâtea destine, inclusiv în lumea jurnalistică. (E vorba de Ion Gonța care se sinucidea la Paris în 2004). Volumul „Patria vuindă” apărea în pragul acestei nopți și se încheia cu editorialul „Noapte bună, moș Toadere…” în care ironizam cu lacrimi în ochi: „Iaca, moș Toadere, ți-ai făcut cheful: i-ai votat pe comuniști și acum poți fi împăcat – vei avea un parlament comunist, un guvern comunist, un președinte comunist, într-un cuvânt, toți nacialnicii vor fi comuniști, ca pe timpul lui Brejnev, când puteai să furi din gros și să guleiești din gros”.
Adevărul e că nu numai moș Toader își făcuse cheful – își făcuse cheful și politicienii și, din păcate, o parte a intelectualității și a presei. Lumea ziaristică și literară se împărțiseră deja în câteva curente și grupări distincte. De fapt, toți moldovenii erau împărțiți în două tabere – moldovenii stataliști și moldovenii unioniști. Unioniștii, la rândul lor, se împărțiseră și ei în mai multe tabere. În această situație corabia Fluxului se clătina și lua apă. Începuse să abandoneze publicația cei care au participat la fondarea ei. Devenise clar că Iurie Roșca, patronul Fluxului, face un joc periculos și murdar cu Voronin. Nimerisem, așadar, pe un câmp minat. Atunci am înțeles că Dumnezeu niciodată nu-ți ia totul, fiindcă îți lasă dreptul de a alege. Și eu am ales: am decis să pun punct colaborării mele cu Fluxul. Ultimul editorial la acest ziar a fost publicat pe 13 iunie 2001.
A fost un text scurt „de adio” în care le-am mulțumit cititorilor și le-am cerut iertare și am promis că niciodată nu voi activa în presa de partid.
