Lukașenko calcă pe urmele lui Putin? Surse: Președintele bielorus ar fi decretat mobilizarea în Belarus
Dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko a decis să decreteze o mobilizare ascunsă, scrie Nasha Niva, unul dintre cele mai vechi ziare din Belarus, citând mai multe surse independente.
De asemenea, Nasha Niva scrie că mobilizarea va fi efectuată sub pretextul unui „test de fitness” și că în prima etapă nu va afecta orașele mari, urmând să fie mobilizați rezerviștii din mediul rural, dar că deocamdată, nu se știe numărul de persoane care urmează să primească ordine de încorporare.
Cotidianul notează că Lukașenko a decis să nu anunțe public mobilizarea din cauza lipsei de popularități a unei astfel de măsuri în Belarus, transmite Hotnews.
După cum arăta o amplă analiză din luna august a Centrului de Analiză Politică Europeană privind motivele pentru care dictatorul bielorus nu a trimis trupe în Ucraina alături de Rusia, chiar dacă peste 30% din populație susține Rusia în conflict, doar 3% din cetățenii țării sprijină implicarea directă a Minskului în război.
Până și majoritatea susținătorilor lui Lukașenko sunt împotriva acestui lucru.
Ce afirmă jurnaliștii bieloruși despre mobilizarea pe care Lukașenko ar fi ordonat-o
Nasha Niva scrie că „mobilizarea ascunsă” se va desfășura și sub pretextul verificării mai dese a capacității militare dar că obiectivul acesteia va deveni evident abia după ce numărul celor mobilizați va fi aflat.
„Recrutarea a până la 2.000 de oameni ar însemna personal suplimentar pentru sarcini de luptă restrânsă, artilerie, de exemplu”, citează Nasha Niva un ofițer al forțelor armate bieloruse.
„Alarma va trebui trasă dacă numărul de persoane mobilizate depășește cinci mii. Aceasta va însemna crearea unui grup de ofensivă într-o anumită direcție. Dacă treci peste 10.000, sunt mai multe grupuri”, adaugă ofițerul.
Ziariștii de la Nasha Niva scriu că știu „sigur” că până acum doar locuitorii din localitățile mici din Belarus primesc citații și că orașele mari nu au fost încă afectate de primul val de „mobilizare ascunsă”.
Aceștia citează de asemenea „surse bine informate” care afirmă că cel mai mare accent se pune pe acele specializări militare care sunt insuficiente în armata rusă.
Comisariatele din Belarus verifică acreditările militare
Una dintre surse spune că deocamdată au fost chemați bucătari, șoferi, personal tehnic și necesar zonelor de ariegardă, speculând că primul val al mobilizării ar viza personalul de serviciu care va putea asigura pregătirea recruților și echipamentul pentru aceștia.
Presa de propagandă de la Minsk scrie deja că în perioada 12 octombrie-12 noiembrie comisariatele militare „verifică acreditările [militare] la organele și întreprinderile administrative și executive locale”
„Anterior, astfel de verificări nu erau efectuate concomitent”, subliniază jurnaliștii bieloruși.
Fondat în 1906 și reînființat în 1991, Nasha Niva este unul dintre cele mai vechi ziare cotidiene din Belarus. În luna iulie a anului trecut autoritățile de la Minsk au blocat site-ul ziarului și au efectuat percheziții la sediul său și la locuințele mai multor jurnaliști.
Câteva zile mai târziu reprezentanții ziarului au anunțat că vor închide publicația din cauza presiunilor făcute de autorități și că aceasta va fi relansată în afara Belarusului.
În luna ianuarie a acestui an ministerul de Interne de la Minsk a declarat „Nasha Niva” o „organizație extremistă”.
Lukașenko a spus că Ucraina se pregătește să atace Belarusul
De asemenea, acesta a susținut că „a fost avertizat” cu doar o zi înainte să facă anunțul în legătură cu o posibilă lovitură asupra Belarusului de pe teritoriul Ucrainei.
Ulterior, în fața generalilor săi el a vorbit și despre presupuse atacuri pe care Polonia și Lituania le-ar plănui împotriva Minskului.
„Polonia pur și simplu tremură, cerându-le americanilor să aducă imediat și plaseze arme nucleare în Polonia, inclusiv cele din arsenalul nuclear al Germaniei”, afirma el printre altele în data de 10 octombrie.
O zi mai târziu, ministrul său al Apărării avertiza Ucraina să nu provoace Belarusul, declarând că „în cazul în care vom fi atacați, dacă cel puțin un metru de pământ belarus este supus agresiunii, așa cum a spus comandantul-șef, răspunsul va fi instantaneu și dur”.
El a dat însă asigurări că forța militară desfășurată alături de Rusia va fi una cu caracter strict defensiv.
În aceeași zi Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) nota în evaluarea sa privind conflictul din Ucraina că rămâne puțin probabil ca forțele ruse și/sau belaruse să atace Ucraina din Belarus.
„Cu toate acestea, Belarus rămâne cobeligerant în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Belarus sprijină material ofensivele rusești în Ucraina și oferă forțelor rusești poziții de unde pot ataca Ucraina cu muniție de precizie”, mai nota ISW în evaluare.
Cercetătorii de la Centrul de Analiză Politică Europeană concluzionau la rândul lor în analiza publicată la sfârșitul lunii august că este extrem de improbabil ca Belarusul să intre în război, dată fiind dimensiunea redusă a armatei pe care Lukașenko o are la dispoziție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!