Actualitate

Lupta ca in filme pentru beretele negre

Miercuri, un grup de tineri au sustinut examenul pentru a fi incadrati in Brigada de politie cu destinatie speciala „Fulger”, numit si „beretele negre”. Ei au fost supusi mai multor teste fizice si psihologice.

Ziua a inceput cu un careu festiv in timpul caruia a fost prezentat onor drapelului si conducerii brigazii, dupa care cursantii au primit misiunea de lupta. Mai intai, ei au asistat la o demonstratie de scene de retinere a infractorilor inarmati cu participarea membrilor batalionului, iar inspirandu-se de la „batrani”, au purces personal la sustinerea probelor care sa-i consacre in „beretele negre”.

Prima proba la care au fost supusi cursantii a fost marsul cu obstacole pe o distanta de 15 km. Dupa aceasta, tinerii au cautat infractori ascunsi in padure, au eliberat ostatici, au retinut infractori inarmati, criminali evadati din institutia penitenciara de la Pruncul. Ultima si cea mai grea proba, desi a durat doar trei minute, a fost lupta corp la corp a candidatului cu trei instructori. La inceput, noua, jurnalistilor, ni s-a parut ca aceasta incaierare de trei la unu este un joc, o simulare, dar cand am vazut urechi dezbarnate, dinti cazuti pe jos, ne-am ingrozit.

Se parea ca tinerii sunt atat de preocupati de dorinta de a obtine bereta neagra, incat nu simteau nici durerea fizica. Probe „de foc” au fost urmarite de ofiterii care il apreciau pe fiecare cursant in parte. Pentru ei nu era ceva nou, deoarece astfel de teste au sustinut toti colaboratorii batalionului, in acest mod fiindu-le apreciata capacitatea de lupta, starea morala si psihologica.
Spre sfarsitul zilei, celor care au sustinut cu brio examenul, dar numai dupa ce au sarutat drapelul de lupta si au jurat „Servesc Republica Moldova si Brigada cu destinatie speciala „Fulger”, le-a fost inmanata o legitimatie de port permanent a beretei negre.

Ion ?urcanu, comandantul brigazii, ne-a spus ca tinerii s-au pregatit pentru acest examen timp de jumatate de an, si nu au avut nici o zi fara antrenamente. Celor care nu au reusit sa sustina examenul le mai este oferita o sansa peste jumatate de an. Daca vor pica din nou, vor trebui sa-si ia gandul pentru totdeauna de la „beretele negre” si vor pleca sa activeze in alte subdiviziuni ale MAI.

Actuala brigada de politie cu destinatie speciala „Fulger” este urmasul OMON-ului si al Detasamentului de militie speciala al MAI. Aceasta brigada intervine in forta doar la indicatia ministrului de Interne in cele mai periculoase momente: cand este amenintata securitatea persoanelor importante din stat, in timpul actiunilor de dezordine in masa, cand sunt retinuti infractori periculosi etc.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *