Aproape fiecare dintre noi e cutremurat când află despre diferite crime săvârşite de minori: „Doi tineri din Anenii Noi au violat o fată de 15 ani din aceeaşi localitate”; „Doi tineri din raionul Sângerei au omorât în bătăi un consătean de-al lor” ş.a.m.d. Ce se întâmplă, care sunt cauzele acestei dezastruoase realităţi. Lipsa părinţilor plecaţi peste hotare? Sărăcia? Insuficienţa atenţiei acordate copiilor? Am încercat să aflu răspunsul, consultând psihologi, procurori şi specialişti de la Departamentul penitenciare.
Părinţii îşi neglijează copiii
Datele statistice privind delincvenţa minorilor arată că situaţia criminogenă în rândul acestora continuă să fie influenţată de starea în care ei sunt crescuţi şi educaţi. Şeful adjunct al Secţiei minori şi drepturile omului, procurorul Mariana Gornea, susţine că minorii certaţi cu legea sunt victime ale neglijării şi lipsei de educaţie din partea părinţilor. „Părinţii trebuie să se intereseze mai ales de timpul liber al copiilor lor, pe care şi-l petrec după propriul plac. Anturajul şi cercul de prieteni le pot influenţa comportamentul spre amoral, indecent şi ilegal. Dar pedepsirea acestor copii nu este o soluţie. Accentul trebuie pus pe reabilitarea lor, mai ales cea psihologică. Pedeapsa cu privaţiune de libertate trebuie exclusă, excepţie fiind doar cazurile extrem de grave”, consideră procurorul.
Potrivit unei statistici a Procuraturii Generale, în primele nouă luni ale anului 2010 au fost pornite 1.241 de cauze penale în care sunt învinuiţi minorii. Circa 80-85% din infracţiunile comise de minori sunt de ordin patrimonial – furturi, jafuri, tâlhării, dar se comit şi omoruri, vătămări ale integrităţii corporale, violuri, huliganism, infracţiuni legate de droguri, etc. În perioada de referinţă, pentru îndeplinirea neconştiincioasă a obligaţiunilor de părinte, au fost sancţionaţi contravenţional 1.057 persoane.
Mama a plecat peste hotare în timp ce feciorul era la închisoare
Şeful Direcţiei relaţii cu publicul a Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP), Ana Racu, a spus că, spre deosebire de condamnaţii maturi, tinerii se pot integra mai uşor în societate după detenţie, cu condiţia ca ei să fie susţinuţi de mai mulţi actori comunitari. „Printre autorităţile publice competente în procesul de reintegrare postdetenţie se numără DIP, Oficiul Central de Probaţiune, secţiile de asistenţă socială, direcţiile de protecţie a copilului, birourile de evidenţă şi documentare a populaţiei, instituţiile medicale şi şcolare, oficiile de ocupare a forţei de muncă… Deşi pe durata detenţiei tinerii sunt instruiţi, participă la diverse programe socio-educative, este important să fie asigurată veriga asistenţei postdetenţie, când fostul deţinut are nevoie de un loc de trai şi de un loc de muncă”, a afirmat Ana Racu şi tot ea ne-a dat un exemplu: „A.C. (să respectăm drepturile minorului condamnat!) este dintr-o familie monoparentală. În timpul în care-şi ispăşea pedeapsa, mama sa a vândut casa şi a plecat peste hotare. Rămas fără casă, el nu avea nici rude care să-i ofere un loc de trai după eliberare. Astfel, A.C. a recurs la o altă infracţiune, sustrăgând nişte produse alimentare dintr-un magazin din satul natal, pentru care fapt a fost reţinut şi condamnat din nou”.
Totuşi, ultimii doi-trei ani, a descrescut numărul tinerilor aflaţi în detenţie, graţie aplicării alternativelor, amnistiilor şi revizuirii Codului Penal. „Pe de alta parte, anul curent a crescut numărul infracţiunilor săvârşite de minori, ceea ce ne face să aşteptăm iarăşi o uşoară creştere a numărului de deţinuţi minori. Migraţia, sărăcia şi lipsa unei politici de tineret adecvate sunt în mare masură premizele creşterii infracţionalităţii juvenile”.
„Eu voi deveni criminal…”
Larisa Mamaligă, psiholog, magistru în psihologie la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului (IMSP), susţine că unii dintre minorii care devin infractori pot fi identificaţi din copilărie. De obicei, aceştia sunt neascultători, au un comportament agresiv-distructiv, sunt impulsivi, nu-şi controlează emoţiile şi nu stabilesc contacte prietenoase cu semeni lor. „Din păcate, unii părinţi ignoră asemenea lucruri”, afirmă psihologul, care a menţionat şi un caz din practica sa. Un băiat de vreo 16 ani era închis în sine şi reacţiona agresiv la oamenii din jurul său. Mama băiatului era medic. „Tatăl băiatului venea acasă din când în când, pentru că era plecat la munci peste hotare. Relaţia între părinţi devenise una rece şi a influenţat negativ asupra copilului, care reacţiona agresiv la orice încercare de a discuta cu el. Am reuşit numai în cazul în care am folosit o tactică autoritară, deoarece mama sa îşi pierduse autoritatea în faţa lui. Zicea că nu-i este milă de nimeni în afară de bunica sa. Chiar mi-a zis în mod direct că vrea să devină criminal. „Pe mine nimeni nu m-a iubit şi nimeni nu au nevoie de mine. Mă voi răzbuna pe ei”, spunea băiatul. Lumea îi părea ostilă, duşmănoasă şi periculoasă…”, a adăugat psihologul, învinuind părinţii pentru comportamentul acestui copil.
Pe parcursul anului 2010, instanţele judecătoreşti din republică au examinat 327 de cauze penale în care sunt implicate 426 de persoane minore. Au fost pronunţate 208 sentinţe de condamnare a 246 persoane, 118 sentinţe de încetare a proceselor penale în privinţa la 178 persoane şi o sentinţă de achitare a două persoane. La pedeapsă cu închisoarea au fost condamnate 76 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
