Actualitate

Mama Ludmilei Vartic a cerut exhumarea cadavrului fiicei sale

Mama Ludmilei Vartic a solicitat exhumarea cadavrului fiicei sale, iar o cerere în acest sens a fost depusă de avocata părții vătămate, Arina Țurcan-Donțu (în imagine). Informația a fost prezentată de către directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței (ANPCV), Viorica Țîmbalari, joi, 26 martie, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, la care a participat și șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

„Astăzi vreau să vă anunț că, prin intermediul avocatei, a fost depusă și o cerere pentru exhumarea cadavrului. La solicitarea mamei Ludmilei, pentru că din momentul în care s-a întâmplat tragedia au apărut mai multe informații care trebuie fie să se confirme, fie să se infirme. O eventuală expertiză mai detaliată este binevenită, atât pentru clarificare, ca să se facă dreptate, cât și pentru opinia publică”, a declarat Viorica Țîmbalari.

Potrivit ei, urmează a fi efectuată și o expertiză post-mortem. Ea a subliniat că această expertiză este „o probă concludentă, foarte importantă” și va ajuta să se stabilească dacă bănuitul a determinat-o pe Ludmila să-și pună capăt vieții, atât în cazul tentativei de suicid, cât și în tragicul incident recent

„Mama Ludmilei a spus că ea a avut și un caiet de notițe care ar putea contribui la acea expertiză. Știm că R. Moldova are dificultăți în avea experți pentru a face aceste expertize de aceea am cerut și solicităm să fie făcută de experți din afara țării. Este important să demonstrăm cum și cine și în ce circumstanțe a determinat-o la acest pas”, a mai spus șefa ANPCV.

Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Râșcani al Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *