Radu: Pe mine mama mă iubeşte mai mult, pentru că eu sunt primul născut! De fapt, numai pe mine mă iubeşte! Pe tine nu te iubeşte deloc!
Maria nu zice nimic. Se întristează.
O iau în braţe, o mângâi, îi spun că o iubesc, îi spun că o mamă şi dacă are 15 copii îi iubeşte pe toţi.
Radu continuă cu părerea lui.
Prefer să tac până mă gândesc mai bine cum să spun, cum să explic. E doar o dispută, un concurs între ei doi? Ar trebui să intervin cu mai multe argumente despre dragostea de mamă care e nesfârşită şi nemăsurabilă?
Părinţii mei obişnuiau să ne spună mie şi fratelui meu, ori de câte ori aveau ocazia, că ne iubesc la fel, egal, că nu fac nicio diferenţă între noi. Nu mi s-a părut niciodată nimic ciudat în asta, până când, la rândul meu, am ajuns să iubesc doi copii. Doi copii care nici măcar asemănări fizice nu au în comun: el e blond, cu ochii albaştri, ea e şatenă, cu ochii căprui. Se deosebesc uimitor ca fire, temperament, preocupări, preferinţe muzicale sau culinare. Ea mănâncă cu poftă, el în grabă. El s-ar juca „de-a v-aţi ascunselea”, ea „nu te supăra, frate!”. Când am conştientizat că doi fraţi pot fi atât de diferiţi, atunci a apărut întrebarea: îi pot iubi diferit? Ar fi o problemă? E ceva greşit în asta?
Şi iarăşi mi-am amintit cum mama şi tata insistau pe ideea că ei garantat îşi iubesc ambii copii în mod egal. În urmă cu treizeci de ani, de altfel, această capacitate era considerată o virtute, era o atitudine modernă, probabil în consens cu sistemul politic de atunci care promova egalitatea în toate. După ce am devenit, la rândul meu, mamă, a început să mi se pară dubioasă acea egalitate deplină în ceea ce priveşte dragostea părinţilor faţă de copiii lor. Poţi folosi semnele matematice egal, mai mic sau mai mare când e vorba de chestiuni concrete, dar pentru dragoste încă nu s-a inventat unitatea de măsură, deci nu poate fi măsurată, cântărită, comparată.
Asta e dilema părinţilor. Dar să-i lăsăm pe ei să se descurce, sunt adulţi, au la dispoziţie o grămadă de cărţi şi persoane inteligente în anturaj, au internetul şi o minte antrenată să desluşească înţelesuri ascunse. Dar ce ne facem atunci când o mătuşică demodată, aeriană şi total bine intenţionată apare din senin în lumea copiilor tăi adresându-le cea mai tâmpită întrebare a tuturor timpurilor: „Pe cine iubeşti mai mult – pe mama sau pe tata?”. Copilul se încruntă… Nu înţelege… Cum? Ăăă cum adică? „Hai spune, puişor, pe cine iubeşti mai tare?”.
Întrebarea aceasta pune prea multă presiune pe mintea şi sufletul unui copil, aşadar, le rog pe toate mătuşile care nu ştiu cum să deschidă o conversaţie cu nepotul preferat, să încerce orice, dar nu întrebarea ACEEA!
(Timpul Suplimentul Femeia)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
