Actualitate

Marile taine ale „fugăriţilor” din Moldova

N-am plecat în Europa ca să investighez fenomenul migraţiei, ci doar ca să observ şi să povestesc şi cititorilor noştri cum trăiesc moldovenii acolo. De aceea m-am amuzat sincer când unele voci m-au acuzat de propagandă electorală, pornind de la un motiv banal de tot – că emigranţii noştri critică dur comuniştii. Sorry, dar nu puteam să constrâng pe nimeni să gândească altfel, fiindcă nu-s comunist, dar nici să le public mesajele denaturate, fiindcă nu-s de la „Omega”. Realmente, cu excepţia lui Vasile de pe malul Atlanticului – el îl vrea pe Stalin, care să-i împuşte şi pe comunişti, şi pe democraţi -, în „cele trei insule ale exodului” n-am găsit suflet care să nu-şi dea seama că Voronin, reîntors la putere, ar pune cruce pe RM.

Calvarul a început de la Lucinschi

Vrem sau nu, dar moldovenii din Europa speră din tot sufletul că „tragedia Voronin” a luat sfârşit. Aşa gândesc şi cei care au emigrat pe timpul lui Lucinschi, când se ştie că moldovenii trăiau în condiţii inumane şi chiar mureau de foame. În mai mare sau mai mică măsură, în percepţia lor, Lucinschi se asociază cu Voronin. Nu-i exclus că, de-ar candida acum şi acesta, i s-ar fi adus aceleaşi blesteme, deoarece fenomenul exodului a crescut odată cu el – atunci când s-au ivit ca din senin nenumărate firme ce se îmbogăţeau din deznădejdea populaţiei. La finele anilor ’90, respectivele firme solicitau câte 800-900 USD de persoană pentru „o călătorie în Europa”, iar pe vremea lui Voronin taxa a ajuns la 3000-4000 de euro. În schimbul acestor bani, firmele falsificau carnete de muncă, ştampile, vize, paşapoarte ruseşti, slovace şi cehe. Apoi promiteau oamenilor că-i vor duce în Italia, dar îi lăsau – în cel mai bun caz – în Polonia, iar uneori – prin păduri, munţi sau ţintirimuri, ei fiind constrânşi să alerge zeci de km, să se sufoce în tiruri sau autobuze încărcate cu lemne, să doarmă prin copaci, să meargă legaţi sub trenuri sau maşini, ori ascunşi în saci cu vată de sticlă… Culmea e că organele competente se făceau că nu observă nimic! Moldoveni din Italia şi Portugalia mi-au spus şi numele unor foşti demnitari care protejau aceste firme. N-am să le divulg, aşa cum subiectul necesită o investigaţie serioasă, dar precizez, totuşi, că aceştia erau din anturajul lui Lucinschi. Astfel, nu exagerez, dacă afirm că, aduşi la culmea ananghiei de condiţiile mizere de trai, cu restanţe uriaşe la salarii şi pensii, la finele anilor ’90, moldovenii au fost fugăriţi din ţara. Nici atunci, nici ulterior, autorităţile nu s-au interesat de soarta acestor oameni.

Încercările mele de a afla cine, în cele din urmă, proteja mafia migraţiei, n-au avut rezultat. Viceprocurorul general Eugen Rusu, fost şef al Secţiei combatere a traficului de fiinţe umane, consideră că „asta e o problemă dificilă” şi el nu are ce să-mi spună. Iar Viorel Ciobanu, adjunct la aceeaşi secţie, este de părere că demnitarii nu s-au implicat în schema exodului. „CSI a fost atunci un loc profitabil pentru traficanţi, indiferent de coloratura politică”, consideră procurorul. El confirmă că, într-adevăr, au fost deschise doar câteva dosare contra unor astfel de firme, precizând că e foarte greu de acumulat probe în această privinţă, mai ales dacă infracţiunile au avut loc demult.

Voronin i-a exploatat în scopuri politice şi personale

„Fugăriţii” de Lucinschi au plecat cu speranţa că se vor întoarce acasă în doi-trei ani, după schimbarea Puterii. Dar a venit Voronin şi i-a scuipat în faţă. De aici şi vine marea lor pică faţă de comunişti. Se ştie că PCRM a creat condiţii ca tot mai mulţi moldoveni să-şi abandoneze ţara şi cât mai puţini să se întoarcă. Motivele, financiare şi strategice, ale acestui cataclism social au fost, probabil, următoarele:

1. Banii munciţi de emigranţi asigurau în mare parte bugetul RM. În 2008, remitenţele reprezentau 36,2% din PIB, RM situându-se în fruntea topului statelor beneficiare de pe urma transferurilor în cauză. Numai în 2009, cetăţenii RM de peste hotare au trimis în ţară, oficial, prin bănci, 1 mlrd. 250 mln. USD, iar în primele opt luni ale anului curent – 763 mln. Să nu uităm de alte milioane expediate neoficial. Aceasta le permitea comuniştilor să-şi mintă electoratul că întreţin reuşit haznaua de stat.

2. În loc să investească aceşti bani în relansarea economiei, păstrându-i în ţară, fosta guvernare îi cheltuia pentru operaţiuni inutile de import. Astfel se spălau sume considerabile, care ajungeau în buzunarele demnitarilor.

3. Încurajând exodul, comuniştii profitau de fuga din RM a forţelor apte de muncă, majoritatea tineri, urmărind ca în ţară să rămână alegători de vârsta a treia, neputincioşi şi lesne de manipulat cu majorări minuscule la pensii şi creşteri uriaşe la preţuri, dar şi cu modeste „cadouri electorale”.

4. Existau în continuare „firme de turism” protejate, care estorcau bani grei de la moldoveni, în cele din urmă minţindu-i. Dacă „firmele lui Lucinschi” au scăpat basma curată şi din cauza că „traficul de persoane” a apărut în Codul Penal, ca infracţiune, tocmai în 2002, iar „organizarea migraţiei ilegale” – în 2006, comuniştii au făcut pur şi simplu abstracţie de prevederile legale. Să nu uităm de firmele „Volaris-Grup” şi „Olvis-Stepanenco”, conduse de Olga Koronciuk. Deşi numeroase victime se plângeau că au fost stoarse de bani de către această femeie, comuniştii n-au intervenit. Numai după căderea lui Voronin procuratura a pornit un dosar penal, care astăzi se află în judecată. Activitatea acestor firme reprezintă într-adevăr o batjocură. În realitate, oricine poate să-şi deschidă viza la ambasadă contra a 30 de euro, pe când ţăranii noştri, în necunoştinţă de cauză, le plătesc firmelor mii de euro… În consecinţă, numărul „fugarilor” a crescut simţitor. Potrivit Procuraturii Generale, în 2002 au fost înregistrate 91 de cazuri de trafic de fiinţe umane, în 2003 – 260 de cazuri, în 2004 – 382, în 2005 – 397, în 2006 – 486, în 2007 – 516. E adevărat că şi drumul spre Europa nu mai avea atâtea piedici. Unii reuşiseră să-şi recapete cetăţenia română, alţii aveau deja rude în Europa, iar alţii şi-au deschis vize de turist şi au dispărut.

Acasă, îşi cheltuiesc banii pentru a da mită…

Între timp, o parte importantă a „fugăriţilor” au obţinut legalizare în statele europene, s-au integrat bine acolo, şi-au invitat şi familiile. Însă, deşi asigură RM cu bani, nimeni nu le este recunoscător. Din contră, în RM se crede că ei sunt boieri – aici nimeni nu-i vede cum stau umiliţi pe marginea şoselei, aşteptând ca străinii să-i ia la lucru. Pe vremea lui Voronin, venind acasă chiar şi într-o scurtă vizită, ei simţeau că intră în „ţara hoţiilor”. La vamă, li se cerea mită, în toate instituţiile unde se adresau erau la fel siliţi să-şi scurgă buzunarele… Mai mult, preţurile la biletele de avion erau (şi mai sunt!) exagerate – adică noi nu avem nevoie de voi, dar, dacă veniţi, trebuie să ne plătiţi cât mai mult! În câteva zile de aflare acasă, ai noştri erau constrânşi să-şi ia lumea în cap şi să revină în Europa. Unii dintre copiii acestora erau deja instruiţi în Occident, iar PCRM nu avea nevoie de asemenea „cadre”. Voronin, probabil, şi-a dorit ca respectivii tineri să urască Moldova şi, într-o măsură oarecare, şi-a atins scopul.

Iată de ce aceşti oameni urăsc comuniştii şi îşi văd viitorul fără Voronin. Ei refuză să mai fie trataţi ca nişte nulităţi, ca după alegerile din aprilie 2009, când comuniştii i-au luat de proşti, declarând că au obţinut majoritatea sufragiilor în Occident. După schimbarea guvernării de acum un an, s-a diminuat şi fluxul de fugari. Conform datelor Procuraturii Generale, în 2009, numărul cazurilor de trafic de fiinţe umane a scăzut cu 14,3% faţă de 2008, iar a traficului de copii – cu 16,0%. Nici mita nu li se mai cere în proporţiile anterioare, deşi fenomenul încă persistă şi e foarte îngrijorător. Unii emigranţi explică acest lucru prin faptul că, astfel, vechii funcţionari comunişti rămaşi în funcţii compromit în mod special actuala guvernare. Alţii n-au mare încredere nici în AIE, dar ştiu că altceva nu mai e…

Moldova aşteaptă alegerile cu mâinile pe geamantane

Ca şi în 2001, ei aşteaptă o schimbare. Mulţi vor să revină, în sfârşit, acasă, dar numai de vor beneficia de condiţii pentru a supravieţui. În schimbul celor o mie de euro, câştigaţi în Europa, ei s-ar mulţumi să primească aici măcar 500. În munţii Italiei, un scriitor de-al nostru ridică o vilă. El nu şi-a văzut de şapte ani fiul, care îl roagă să-i trimită un aparat de făcut paşapoarte, ca să plece şi el din RM… Să nu uităm că astfel de copii, dar şi maturi, sunt mulţi. Ei toţi aşteaptă 28 noiembrie cu mâna pe geamantane. Dacă se vor întoarce comuniştii, cred că, într-adevăr, RM va deveni „adăpostul babelor şi al moşnegilor”. De vor rămâne democraţii şi lucrurile nu se vor schimba, marea fugă va avea loc peste câţiva ani. Când vor emigra şi medicii, bătrânii vor muri cât ai zice peşte. Şi cu ce vom rămâne?

P.S. Mai descopăr cu surprindere, pe forumuri, că unii emigranţi sunt învinuiţi că n-au avut curajul să sufere acasă. Am impresia că autorii acestor mesaje fie că au încercat să emigreze şi, nereuşind, sunt mistuiţi de invidie, fie că n-au părinţi, nici copii, fie că o duc destul de bine şi se uită cu ochelari de cal sub nasul lor, fie că sunt comunişti. Pentru că, repet, cei plecaţi nu s-au dus de voie, ci de nevoie, fiind scoşi în drum şi alungaţi de acasă. N-am să uit niciodată tăcerea cadaverică a acestor pretinşi „acuzatori” în momentul în care am făcut un apel către toată lumea să-l ajute pe Nicolae Creţu din Hânceşti, care se află de trei ani în stare vegetativă la Padova. La apelul meu nu a răspuns absolut nimeni… 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *