„Mi-au dezbătut toţi dinţii, ca să cumpăr „Mioara”

Procuratura redeschide dosarul clasat de Iovv

Crima descrisă mai sus ar fi putut să nu aibă loc dacă, la 30 decembrie 2003, viceprocurorul general Alexandru Stoianoglo – actualul vicepreşedinte al parlamentului -, n-ar fi repus pe rol dosarul privind investiţiile ilegale ale firmei lui Tripăduş, „Gaz-Taf-Grup”, în întreprinderea „Mioara”, clasat anterior, la indicaţia lui Vasile Iovv. „Urmărirea penală a fost făcută superficial, iar scrisoarea lui Iovv, fără anexarea actelor ce confirmă investiţiile, nu poate servi ca motiv pentru clasare”, se arată în ordonanţa lui Stoianoglo. Şi astăzi vicespicherul este de aceeaşi părere: „Implicarea ilegală a lui Iovv a fost o imixtiune în activitatea procuraturii. Tripăduş e o persoană complicată, implicată în chestiuni dubioase şi nu înţeleg cum i se examinează dosarele, dacă până acum nu s-a sfârşit niciunul”.

În replică, noua directoare de la „Mioara”, Nadia Godovanciuc, s-a grăbit să-l atenţioneze pe Voronin, printr-o scrisoare, că „redeschiderea dosarului ar putea stopa activitatea întreprinderii, care a pierdut din aceeaşi cauză investiţii germane de 10 mln. USD”. E vorba de acelaşi contract dintre „Mioara” şi „Steffen Jacob”, despre care ambii semnatari, inclusiv ex-directorul întreprinderii, Vasile Sinenco, susţin că a fost falsificat. Preşedinţia a remis scrisoarea Procuraturii Generale (PG), care de data aceasta a reacţionat prompt. Pe de o parte, la 24 februarie 2004, acţionând în interesele Guvernului, PG a chemat în judecată Departamentul Privatizării (DP) şi „Gaz-Taf-Grup”, solicitând să declare nul contractul de privatizare, restituirea întreprinderii statului şi aplicarea interdicţiilor pe imobilele şi acţiunile puse în litigiu. Pe de altă parte, în cadrul dosarului reluat de Stoianoglo, procuratura a dispus efectuarea expertizei construcţiilor făcute la „Mioara” şi a unui control al rapoartelor de audit, ce au confirmat investiţiile de 7,5 mln. lei în întreprindere, motivate prin acte false şi contracte cu firme-fantomă.

Instanţele economice au permis furtul

Experta Nina Babiţchi, care a efectuat prima expertiză, a constatat că preţurile la lucrările declarate de „Gaz-Taf-Grup” au fost majorate cu peste un milion de lei, că unele lucrări indicate în dările de seamă nici nu s-au efectuat, iar la altele s-au făcut contra preţuri majorate. După ce DP îi acceptase 3/4 din investiţii, concluziile expertizei l-au nemulţumit pe Tripăduş, care le-a contestat (foto 1). În atare condiţii, nicio tranzacţie cu acţiunile respective nu mai era posibilă. Celălalt control, vizând raporturile de audit, a fost efectuat de CCCEC, dar angajaţii Centrului n-au putut ajunge la vreo concluzie din cauza lipsei documentelor primare. Amintim că acestea ar fi fost furate, împreună cu o maşină, în Chişinău, în 2001, şi că asemenea dispariţii de acte nu sunt o excepţie în schemele Tripăduş.

Foto 1

La 23 august 2004, considerând că Procuratura Bălţi tergiversează urmărirea penală, Valeriu Gurbulea, pe atunci prim-viceprocuror general, a transmis dosarul la Secţia nr. 1 pe cauze excepţionale a PG. Probabil, Gurbulea nici nu ştia atunci că, de două zile, cele 75% din acţiunile statului la „Mioara”, cumpărate în 2000 de firma lui Tripăduş, nu mai aparţineau acestuia, ci unui turc…

Anume aşa a început ştergerea urmelor. La 21 august, fără să anunţe DP, „Gaz-Taf-Grup” şi-a înstrăinat ilicit pachetul majoritar de acţiuni de la „Mioara” în folosul firmei „Utan-Rat”, condusă de un oarecare Refic Catal. Tranzacţia a fost făcută prin „Asito-Broker” şi e semnată inclusiv de turc, deşi acesta nu mai era în RM. Şi preţul e mai mult decât derizoriu – 310 mii lei. Iar în ziua în care Gurbulea a retras dosarul de la Bălţi, „Gaz-Taf-Grup” şi „Utan-Rat” ar fi semnat acordul de transmitere a obligaţiunilor investiţionale, prin care Catal s-ar fi obligat să investească în „Mioara” 2,5 mln. de lei (restanţa din investiţiile de zece mln., stipulate în contractul de privatizare) şi să achite datorii ale întreprinderii de 2,3 mln. lei. Semnătura lui Catal figurează şi în acest acord, dar şi în înştiinţarea despre asumarea obligaţiunilor, expediată DP. „Nu aveau niciun drept să vândă acţiunile fără acordul nostru preventiv, mai ales că acestea erau parte din litigiu”, afirmă Sergiu Chicu, şeful Direcţiei juridice a Agenţiei Proprietăţi Publice (APP), reorganizată din DP. Apropo de corectitudinea instanţelor economice, această bizară tranzacţie a fost posibilă numai datorită refuzului Curţii de Apel Economice de a pune interdicţii pe acţiuni, cerinţă înaintată de PG.

„Puteţi să mă omorâţi, dar n-am să semnez”

Când Comisia de concurs a DP urma să se decidă asupra misterioasei tranzacţii, s-au declanşat surprizele – a apărut turcul. Numai că nu Refic Catal, ci Zekeriya Kaya care, surprinzător, se prezenta cu numele primului… Iată cum ne relatează despre cele întâmplate însuşi Kaya:

„Lucram la Aeroportul din Istanbul, când s-a apropiat de mine o femeie din RM şi m-a rugat să-l ajut pe taică-său să vină la o expoziţie în Turcia. Aşa l-am cunoscut pe Tripăduş şi chiar am fost prieteni vreun an. Cerea de la mine bilete de avion pe împrumut, dar la urmă le-am achitat eu pe toate. Odată s-a interesat ce salariu am, mi-a spus că e patronul unei mari companii din Bălţi şi m-a invitat să fiu director la el cu 2000 de euro pe lună. În septembrie 2004, am venit la Chişinău, iar după ce m-am înregistrat la poliţie am fost preluat cu maşina de şoferul Kolea (Nicolae Ninescu, învinuit în mai multe dosare Tripăduş – n.a.), care m-a dus la o saună din Bălţi.

Erau acolo trei bărbaţi, care mi-au spus că vor face o firmă pe numele meu. Când am refuzat, unul mi-a pus pistolul la cap: „Vei face ceea ce-ţi vom spune!”. Am repetat că nu-s de acord şi au început să mă bată. Când eram plin de sânge, a intrat Tripăduş. S-a interesat ce se întâmplă şi mi-a spus: „Fă aşa cum zic ei, dacă vrei să ieşi viu de aici!”. Noaptea m-au încuiat acolo, mi-au luat banii şi telefonul. Dormeam pe podea, îngheţam. Au revenit în zori, m-au fardat, ca să-mi astupe vânătăile, şi m-au îmbrăcat în costum. M-au urcat într-o maşină şi mă duceau pe la notari, bănci şi chiar la unele comisii. Toată ziua îmi stătea în spate un tip cu pistolul. Mă scoteau, mă arătau ca pe un manechin şi mă puneau înapoi în maşină. Ziceau: „Ăsta e stăpânul, director la „Utan-Rat”, mare investitor! El nu cunoaşte româna, nici rusa, nici engleza, dar vrea să cumpere „Mioara”. Am rămas perplex, văzând că peste tot prezintă copiile unui paşaport cu fotografia mea, dar cu alt nume. Seara, mă împotriveam: „Puteţi să mă omorâţi, dar n-am să semnez nimic!” şi eram din nou bătut cu pumnii şi pistolul în cap. Şi Tripăduş m-a lovit o dată. Capul îmi era spart, nu mai puteam dormi. Într-o noapte mi-au dezbătut toţi dinţii, iar apoi au adus un medic care mi-a pus coroană în gură. 

În fiece dimineaţă mă fardau şi îmi schimbau costumul, iar la întoarcere mă lăsau să dorm gol. Ziua, îmi dădeau ochelari de soare întunecaţi, ca să nu se vadă urmele loviturilor de sub ochi. Nu m-au hrănit niciodată. Lucra un bătrân la saună, care ascundea prin buzunare ceapă şi pâine, şi noaptea îmi aducea să mănânc. Infernul a durat vreo 15 zile, până când Allah m-a salvat. Eram la „Moldova-Agroindbank” şi i-am spus celui cu pistolul că vreau să fumez. „Stai aici!”, s-a răstit. Dar Tripăduş i-a spus să iasă cu mine, lângă uşă. Aproape de bancă era un bar turcesc. Tocmai Turcia câştigase un meci de fotbal şi fanii ieşeau bucuroşi. Cineva m-a observat, pistolarul m-a tras înapoi, dar eu am răcnit disperat, cerând ajutor. Turcii au sărit toţi, m-au smuls din mâinile aceluia, iar a doua zi am zburat acasă”. Întrebat cine făcea actele despre tranzacţie şi cine semna în locul său, Zekeriya Kaya ne spune că nu ştie, dar adaugă că în maşina lor era o pungă plină cu ştampile.

Dosarul Kaya lipseşte?

La despărţire, Kaya ne roagă să-i pipăim ceafa, unde simţim o umflătură. „E urma pistolului”, ne explică. Ne arată dinţii – toţi sunt puşi noi. „Ajuns acasă, am trimis scrisori despre calvarul prin care am trecut către Ambasada Turciei din Chişinău (foto 2), dar şi către CCCEC şi Voronin, dar n-am primit niciun răspuns. E prea obijduitor. Tripăduş este cel mai mare hoţ, toată lumea ştie că el fură, dar nimeni nu-l poate aresta. Ce face procurorul vostru?”, se întreabă turcul… Zekeriya Kaya ne-a asigurat că nu a participat la înregistrarea „Utan-Rat”, că nu-l cunoaşte pe Refic Catal şi că fotografia din paşaportul aceluia este una dintre cele pe care le-a prezentat la poliţie, când a venit în Chişinău. La rândul său, Liviu Prodan, şeful Direcţiei migraţie şi azil a MAI, s-a arătat neîncrezător că poliţiştii ar fi putut să-i dea cuiva fotografia lui Kaya. Despre Refic Catal, Prodan spune că nu figurează în baza lor de date, fiindcă nu s-a stabilit aici cu traiul. Şi CCCEC, şi MAI ne-au informat că la ei nu se află niciun dosar pe faptul maltratării lui Kaya. Deşi victima ne-a spus că procurorii au deschis un dosar penal pe acest caz, din păcate, n-am reuşit să-l găsim printre numeroasele dosare Tripăduş, care putrezesc de ani de zile pe poliţele judecătoriilor, fiind veşnic tergiversate. Sau poate că a dispărut…

Foto 2

„Purta ochelari şi nu avea dinţi”

În schimb, declaraţiile lui Kaya sunt confirmate de alţi martori. La şedinţa Comisiei de concurs din 29 septembrie 2004, când DP a acceptat tranzacţia dintre „Gaz-Taf-Grup” şi „Utan-Rat”, a fost prezent şi Zekerya Kaya. Alexandr Bannicov, directorul DP de atunci, îşi aminteşte că „turcul venea la noi cu ochelari de soare, pe care nu şi-i scotea nici în faţa Comisiei”. „Se vorbea despre el ca despre un milionar, dar lui nici dinţi în gură nu-i ajungeau. Ce fel de investitor fără dinţi, mă gândeam”, adaugă Bannicov. Potrivit Elenei Blănuţă, şefa Direcţiei monitorizare a executării obligaţiunilor contractuale a APP, tranzacţia a fost discutată la Comisie de trei ori. „Turcul părea dubios. Umbla numai cu ochelari de soare şi nu avea dinţi. I-am spus lui Tripăduş: „Du-te şi-i pune dinţii, pe urmă adu-l ca investitor”. Am acceptat vânzarea numai după ce, la cererea noastră, ne-au adus o garanţie bancară din partea turcului. Tripăduş trebuie tras la răspundere pentru lucrurile astea! Nu ştiu ce şmecherie e la mijloc, dar nici registratorul, nici Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) nu aveau dreptul să permită înstrăinarea fără ştirea noastră. Dar nimeni nu a ţinut cont de aceasta”, susţine Blănuţă.

Am obţinut şi noi garanţiile despre capacitatea lui Catal de a efectua investiţiile, prezentate la solicitarea în scris a lui Bannicov. E vorba de o confirmare de la Banca „Yapi Credi”, precum că Refic Catal are pe cont două milioane USD şi o garanţie prin care banca turcească „Akbank” s-ar fi obligat să investească în „Mioara”, în locul firmei „Utan-Rat”, 210 mii de lei (foto 3). Cel mai straniu e faptul că, deşi respectivele investiţii nu s-au efectuat, nimeni nu a amintit vreodată în instanţă despre garanţia menţionată. De unde putem conchide că e un document fals, pe care DP n-a dorit să-l folosească în calitate de probă în judecată, ca să nu fie acuzat că a aprobat ca veridică o asemenea hârtie…

Foto 3

Misteriosul Catal la Camera Înregistrării de Stat

Dosarul de înregistrare a firmei „Utan-Rat” de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) abundă în fraude. Pe copia paşaportului lui Refic Catal este imaginea lui Zekerya Kaya. Semnătura lui Catal din paşaport se deosebeşte de cele de pe documentele prezentate de „Gaz-Taf-Grup” (foto 4).

Foto 4

Am solicitat Ambasadei Turciei la Chişinău să intervină pe lângă autorităţile turceşti pentru a afla dacă există Catal, dacă e în viaţă, dar nici ei n-au aflat nimic. Potrivit Serviciului grăniceri, acesta a venit numai o dată în RM şi a avut viză de pe data de 15 iulie până pe 15 august 2004 (foto 5), dar data ieşirii sale din ţară e necunoscută. Adică, la 12 august, când „Utan-Rat” a fost înregistrată, el ar fi putut să se mai afle aici, însă actul de cumpărare a acţiunilor SA „Mioara” nu putea fi semnat de el în niciun caz. Chiar dacă şeful „Asito-Broker”, Iurie Rufa, ne spune că l-a văzut cu ochii săi pe Catal, aceasta e imposibil, pentru că turcul plecase din RM, iar Kaya încă nu sosise. 

Foto 5

Şi adresele juridice ale firmei sunt false. Iniţial, „Utan-Rat” era înregistrată în Chişinău, pe str. Coca 17, ap. 26, scrisoarea de garanţie fiind semnată de un oarecare Oleg Profor, şeful firmei „Nivelus-Maxi” – „firmă-fantomă” la acel moment. Semnătura lui Profor numai lui nu-i aparţine, căci conţine literele „BA” (foto 6).

Foto 6

La telefonul de pe această adresă ne-a răspuns mai întâi un bărbat, Boris Profor, care ne-a spus că habar nu are despre niciun turc şi despre nicio firmă. Altă dată ne-a răspuns un tânăr, care s-a prezentat drept fratele lui Oleg, despre care ne-a spus că a dispărut fără veste. La rândul lor, vecinii familiei Profor afirmă că Oleg ar fi plecat demult în Rusia… În septembrie 2004, când Kaya era ostatic, firma şi-a schimbat adresa juridică. Inexplicabil, aceasta nu a fost schimbată în baza de date a Fiscului, dar în alte acte, inclusiv la „Registru”, noua adresă e pur şi simplu suspectă: or. Bălţi, 38 (foto 7). Adresa completă – str. Musorgski, 38 din Bălţi – figurează doar în certificatul de înregistrare, descoperind şi legătura cauzală dintre toată tărăşenia şi Tripăduş. E aceeaşi adresă ca şi cea a firmei-fantomă „Condrumeţ-Agro”, prin care s-au falsificat actele cu privire la investiţiile în „Mioara”… Poate că, schimbându-se adresa juridică, a fost înlocuită în dosar şi copia paşaportului lui Catal, dacă admitem că acesta chiar a fondat firma. Altminteri, fotografia lui Kaya nu putea ajunge aici în august 2004 şi putem presupune că paşaportul lui Catal fie că a fost pierdut, fie că i-a fost furat, iar CÎS a înregistrat firma cu o dată retroactivă. Mai ales că, în paşapoartele turceşti, fotografiile se lipesc cu scotch. Din păcate, Ala Dragomir, registratoarea care a înregistrat firma, n-a putut să ne dea explicaţii. Ea susţine că-şi aminteşte că la ea a venit însuşi Refic Catal, cu paşaportul original… Atenţie procurorilor – un asemenea paşaport în original este falsificare evidentă de acte străine şi de vize.

Foto 7

Cine a vândut acţiunile lui Catal?

După ce expertiza în construcţii a depistat că firma lui Tripăduş n-a investit 3/4 din volumul planificat, DP urma să blocheze nestingherit acţiunile, iar registratorul independent „Real-Registr” din Bălţi nu putea permite nicio tranzacţie cu acestea. De fapt, totul a ieşit anapoda. Nicio lună n-a trecut de când DP a acceptat înstrăinarea acţiunilor către „Utan-Rat” şi, la 21 octombrie, „turcul” (care deja era de negăsit) şi-ar fi vândut pachetul la patru persoane fizice: Boris Untu, Igor Bordian, Igor Bucătaru şi Ludmila Ponomarenco. DP nu a fost anunţat deloc despre dubioasa tranzacţie şi nici n-a ştiut despre asta mai mult timp. Înstrăinarea a fost făcută de către Depozitarul Naţional al Valorilor Mobiliare (DNVM), în persoana lui Igor Dodon, prin brokerul „Businessbank” (foto 8). Dodon susţine că nu a fost anunţat despre vreo interdicţie la aceste acţiuni: „DP trebuie să anunţe registratorul independent despre blocarea acţiunilor şi numai acesta face evidenţa tranzacţiilor”. La telefonul de la „Real-Registr” ne-a răspuns o femeie, care s-a prezentat adjuncta directorului şi a refuzat să răspundă la întrebări. La rândul său, Mihai Cibotaru, preşedintele Comisiei Naţionale a Pieței Financiare (CNPF), consideră că procurorii ar fi trebuit să pună sechestru pe acţiuni în 2002, când au pornit dosarul penal. „Aici se ascunde ceva. Poate că sechestrul a şi fost aplicat, dar era de-ajuns să fie scos pentru o zi şi înstrăinarea se făcea cât ai clipi din ochi. Aşa cum Tripăduş, în general, mă presa de mă rupea, prin Iovv şi alţii, în cazul lui totul e posibil”, consideră Cibotaru. Nina Dosca, şefa Departamentului supraveghere a valorilor mobiliare a CNPF, confirmă: „DP trebuia să depună la Bursa de valori o scrisoare, prin care să interzică înstrăinarea acţiunilor până la efectuarea investiţiilor. Nu-i exclus că permisiunea de a vinde acţiunile să fi fost falsificată de „Gaz-Taf-Grup”, împreună cu cineva din DP”. Am căutat săptămâni în şir să aflăm dacă Departamentul a impus restricţii la vânzarea acestor acţiuni, dar nu am mai aflat. Şi nimeni nu a putut să ne explice de ce s-a întâmplat aşa. Aceasta se întâmpla pe timpul lui Bannicov, care zice că nu ţine minte nimic… 

Foto 8

Ce spun cumpărătorii acţiunilor? Boris Untu susţine că a aflat de comercializarea acţiunilor de la o persoană care a decedat deja. Igor Bordeian zice că a aflat despre acţiunile expuse vânzării „dintr-o gazetă”. „Pământul e mare, se învârteşte, n-am să vă spun nimic”, ne-a răspuns Ludmila Ponomarenco. Nu ştim cât de serioasă a fost intenţia acestor oameni, dar e cu totul de neînţeles cine a vândut acţiunile, dacă turcul Catal nu s-a mai întors în RM. La fel de suspect e faptul că, peste câteva luni, cei patru şi-au vând acţiunile altor patru persoane, care iarăşi ni-l aduc în faţă pe Tripăduş. Pachetul cel mai însemnat i-a revenit neamţului Friedrich Mayer, devenit legendar în cele mai tenebre scheme ale lui Tripăduş. „Eu nu ştiu ce se întâmplă. M-au băgat în încurcătură, nu mai ştiu cum să ies. Nu mai ştiu ce să spun, nu înţeleg nimic. Mă tem să vorbesc…”, ne-a spus neamţul la telefon… O altă cumpărătoare este Lidia Cuşnir, prezentă şi ea în unele „acte” dubioase ale firmelor lui Tripăduş. Despre ceilalţi cumpărători – Luisa Daniela Petrov şi Anula Ramona Harangea – ştim doar că sunt femei, presupunem că-s din România, dar nu ştim dacă-s vii sau moarte, reale sau inventate, sau dacă ele ştiu că deţin acţiuni la „Mioara”… Fireşte, nici despre această înstrăinare nu a fost anunţată APP.

„Aici, peste toate e stăpân Tripăduş!”

Toate aceste ilegalităţi au urmărit, din câte se vede, un singur scop – de a şterge toate urmele, pentru că şi astăzi stăpân la „Mioara” este Tripăduş. Ca să iasă din joc, probabil, în ianuarie 2005 el i-a vândut Raisei Guţcal cota-parte din „Gaz-Taf-Grup”. Numai răspunsul acesteia denotă faptul că e vorba de o „afacere” pur formală: „Sunt rudă cu Tripăduş şi aşa am hotărât ambii. Am cumpărat firma, dar nu mă interesa deloc şi m-am ocupat de altceva. Acum am vândut-o lui Vladimir Cambur (nepotul lui Tripăduş – n.a.) şi am distrus toate documentele”. Amintim că Tripăduş nu răspunde la telefoanele noastre, iar fiică-sa, Liuba Botnariuc, ne-a spus că nimeni din familia lor nu va discuta cu noi, decât în judecată.

Am plecat şi noi la Bălţi, ca să vedem sauna în care Kaya zice că a fost torturat. Am mers, conform descrierii turcului, la întreprinderea „Taf-Service”, am intrat în curte. Un bărbat s-a interesat ce căutăm. Auzind de saună, a exclamat: „Nu, sauna e privată. Aici peste toate e stăpân Tripăduş!”. În capătul curţii, departe de stradă, am găsit-o încuiată. Trei bărbaţi din preajmă ne-au spus că nu are rost să batem la uşă, fiindcă nimeni nu ne va deschide. Să fi fost la fel şi atunci când înăuntru, pe podeaua rece şi cu capul spart, spune că zăcea Zekerya Kaya?..

E puţin probabil ca toate aceste samavolnicii să se fi produs fără acordul tacit al unor persoane sus-puse, fiindcă se ştie cum fosta guvernare îi teroriza pe oamenii de afaceri nevinovaţi. Culmea e că toate aceste crime au fost mai târziu acoperite de justiţie, iar capacul l-a pus Ion Muruianu. Despre asta, însă, vinerea viitoare.

Le mulţumim tinerelor stagiare Ilinca Zara şi Silvia Midoni pentru suportul în acumularea faptelor pentru acest material.

Primele părţi ale acestei investigaţii pot fi citite în TIMPUL din 9 (partea I) şi 12 iulie 2010 (partea II).