Mihai Eminescu a colaborat însă de-a lungul vieții cu mai multe ziare și a tratat cu mult discernământ problemele României din vremea lui. Inaugurăm un ciclu de texte prin care aducem la cunoștință cititorilor activitatea sa de jurnalist. Articolele selectate au fost publicate pe paginile ziarului „Timpul” din București în perioada octombrie 1877 – iunie 1889.
„Din Petersburg ne soseşte ştirea că în ziua de 4 (16) august, adică ieri, doi indivizi au tras cu revolverul asupra generalului Mezenzov, şeful secţiunii a treia (al înaltei poliţii), și că generalul a fost greu rănit.
Ştirea are nevoie de confirmare şi noi ne îndoim încă dacă s-a întâmplat într-adevăr acest atentat, care n-ar fi decât o repetare a celui comis asupra generalului Trepov de către Vera Sasulici, căci Mezenzov e urmaşul în funcţiune al lui Trepov. Dar de s-a întâmplat sau nu e deocamdată lucru secundar. Ceea ce e caracteristic sunt ştirile tot de această natură de care e încărcat aerul. Mai zilele trecute ziarele pariziene şi cele din Viena cuprindeau ştirea că s-ar fi atentat asupra vieţii principelui de Bismarck.
O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicii universale, care la noi sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai înainte sigur, totuşi vor încerca s-o facă pe calea lor obișnuită a atentatelor, scenelor de uliţe, turburărilor etc., iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.
Noi, care suntem siguri că victoria principiilor liberal-socialiste însemnează moartea oricărei culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendinţele lor, ori în ce punct s-ar fi ivind. Lucrul stă astfel. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual şi moral nu seamănă cu grămădirea capitalelor în bani. E drept că cei ce trăiesc astăzi se folosesc de rezultatele dobândite de alţi cugetători înaintea lor, însă acele rezultate ei nu le capătă deodată, ca o strânsură părintească, ci trebuie să şi le aproprieze prin o nouă muncă individuală, prin studiu. Civilizaţia omenească se-ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă, care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări făcute de părinţi totuşi trebuie să-şi câştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor. Prin urmare cercul de oameni într-adevăr culţi care conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul acestui cerc e unul mai mare, al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. În afară de aceste cercuri e masa sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne de amăgit, pe care oameni cu cunoştinţe jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o amuţa asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie.
Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, care sunt crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, care n-au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale. Chiar în oraşe însă ei s-au înmulţit prin căderea micii manufacturi şi victoria capitalului mare, reprezentat prin fabricile cu maşini de vapor.
Romanii şi în vremea noastră englezii caută a înlătura aceste nevoi sociale printr-un sistem practic de colonizare, căci colonia e un canal de abatere a superfluenţei populaţiei care, rămasă în ţară, ar îneca în valurile ei şi statul, şi cultura.
În Rusia însă ne-ntâmpină ciudatul fenomen al tendinţelor comuniste agrarii. Dacă socialismul oraşelor industriale e explicabil, deşi nu justificat, cel agrar în vremile noastre nu are înţeles şi mai ales nu într-o ţară în care pământ ne-mpărţit există cu prisosinţă şi populaţia e rară.
Socialismul industrial porneşte de la o iluzie economică. El ignorează pe deplin faptul că, chiar de s-ar împărţi averea toată a claselor bogate între cele sărace, chiar de s-ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenţă nu se pot înmulţi în infinit şi că nevoile sociale trebuie neapărat să consiste în renumita disproporţie formulată de Malthus, conform căreia populaţia se-nmulţeşte în progresie geometrică, adică în pătrat, pe când mijloacele de trai se-nmulţesc numai în progresie aritmetică. Contra acestei legi, în temeiul căreia omul e condamnat la muncă aspră pentru a putea să-şi întreţină existenţa fizică, nu există remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, că are o existenţă deosebită morală, că are o cultură a minţii şi a inimii ale cărei hrănitoare sunt puţin numeroasele clase avute. A le răsturna pe acestea sau a le face existenţa imposibilă înseamnă a dărâma temelia culturii.
Iluziile economice a sectei socialiste s-au lăţit însă şi în state în care n-au raţiune de a fi.
În Rusia, comunismul are o mulţime de adepţi, şi unora dintr-aceştia pare a fi căzut jertfă şi generalul Mezenzov.
La noi în ţară socialismul are asemenea adepţi. A început a apărea foi periodice care, scrise fără ortografie şi fără primele cunoştinţe gramaticale, totuşi cred că cu acest minim capital de creieri şi învăţătură se poate reforma universul.
Cum că liberalii noştri se bucură de progresul ideilor lor se înţelege de sine.
Mai la vale comunicăm proiectul de lege îndreptat contra socialiştilor din Germania, proiect destinat a se propune Reichstagului, care e convocat deja pe ziua de 9 septembrie anul curent.
6 august 1878
