În toți cei 75 de ani de la încheierea războiului, istoria sovietică de lângă Răscăieți a capturat gândirea și acțiunile locuitorilor din zonă. S-au ținut lecții de patriotism prin școli și la memorial, au fost inaugurate străzi, muzee cu istoria ”eroică” a celor 11. Anul trecut, din bugetul raionului, s-au cheltuit circa trei sute de mii de lei pentru renovarea memorialului.

În zilele curente însă, a apărut cartea-monografie ”Minciuna mai mare decât războiul sau cum eroul Lomakin a murit de trei ori”, scrisă de publicistul și istoricul Gheorghe MĂRZENCU. Este o investigație de peste 270 de pagini, despre evenimentele din primăvara anului 1944, în zona Nistrului de jos.
În baza jurnalelor de luptă și de sinteză operativă ale unităților militare antrenate în acea parte a războiului, accesate în premieră din arhivele sovietice, germane și românești, autorul demonstrează că istoria cu eroii de la Răscăieți, vehiculată în toți anii aceștia, este de fapt un fals bolșevic. Evenimentele din acel aprilie îndepărtat s-au desfășurat cu totul altfel decât în povestea impusă publicului până în secolul 21. Cei 11 ostași roșii n-au fost primii care au intrat în luptă. Ei au trecut Nistrul pe un pod plutitor construit de geniști, după ce malul drept era deja plin de trupe sovietice. Respectiv, n-au avut cum să atace prin surprindere și încă să mai căsăpească sute de adversari la stânga și la dreapta.

Ridicând documentele lor personale, autorul a identificat o mulțime de date și afirmații inventate. Faptele protagoniștilor expuse în fișele lor de erou au fost exagerate și denaturate în timp și spațiu, în stilul mitologiei propagandistice staliniste. S-a urmărit plăsmuirea unor voinici cu calități supranaturale, asemenea scenariilor filmologice.

Însă scribii bolșevici n-au avut toată imaginația unei invenții temeinice, au pierdut simțul măsurii, și-au dat cu stângul în dreptul, lunecând în derizoriu. Prin urmare, documentele militare sovietice din primăvara anului 1944 afirmă că eroul principal, Lomakin, a murit de trei ori.

Prima oară, cică a murit la 18 aprilie (în condiții nespecificate). Apoi, politrucii scriu că de fapt eroul și-a dat viața, la 17 aprilie, benevol, cu grenada trântită la picioare, ca să mai omoare și niște dușmani. Gheorghe Mărzencu însă a descoperit documentele serviciilor funerare ale unității din care soldatul făcea parte. În ele se scrie negru pe alb că Lomakin a murit de fapt, la 19 aprilie 1944, mai puțin eroic, în urma unui bombardament româno-german de aviație sau de artilerie.

Lucruri inventate cu prisosință se regăsesc și în documentele de erou ale celorlalți ostași din grupul nominalizat. Între altele, se menționează că locotenentului-comandant al plutonului, Vasilev-Kytin, rănit grav la 16 aprilie, i-au mai fost înscrise două răniri pe câmpul de luptă, în zilele următoare, doar pentru a-i atribui niște calități eroice, pe care acela nu le-a manifestat.

Un alt fals de speță constituie segmentul de timp de 36 de ore ”de luptă neîntreruptă”, în care cei 11 ostași cică au respins 17 atacuri inamice, mai și pornind ei înșiși la atac, de vreo două ori. Cu documentele de arhivă la vedere, Gheorghe Mărzencu demonstrează că, în zilele de 17 și 18 aprilie 1944, tot regimentul din care făceau parte presupușii eroi a înfruntat doar un singur atac româno-german.

Autorul cărții a găsit similitudini între istoria inventată de la Răscăieți și mitul celor ”28 de eroi-panfiloviști” inexistenți în realitate. La formarea ambelor subiecte de propagandă frauduloasă și-au adus contribuția o întreagă ierarhie de militari, de la locotenenții politruci și coloneii comandanți de regiment sau divizie, până la generali și mareșali, inclusiv comandantul Frontului 3 Ucrainean Tolbuhin și renumitul comandant de oști Gheorghi Jukov. În carte, figurează iscăliturile originale ale acestora, alături de indicațiile scrise ale lui Stalin, Kalinin și altor actori din Kremlin.

În modul acesta, balonul cu eroii sovietici de la Răscăieți a căzut, la prima atingere de adevăr, conchide autorul.

În monografie, mai sunt oglindite pagini de eroism veritabil al moldovenilor din armata română, care în acel aprilie de război își apărau pământul, la străvechiul hotar al lui Ștefan Cel Mare. Investigația finalizează cu cifrele ocupației sovietice. Se relatează despre valurile de deportări, foametea organizată, teroarea de tip medieval semănată de poliția odioasă NKVD și altoe manifestări ale regimului bolșevic, instaurat prin forța armelor, în 1944.

Într-un capitol aparte, autorul trece peste ani și evocă unele acțiuni de rezistență și luptă pentru emancipare în Basarabia postbelică, sub ocupația sovietică. Se accentuează victoria moldovenilor, materializată prin proclamarea independenței Republicii Moldova și desprinderea de URSS, în 1991. În același timp, o parte din cetățenii republicii independente nu s-au putut distanța de trucajele propagandistice ale fostului imperiu. Memorialele și tancurile sovietice îndreptate spre România și Europa continuă să domine modul de acțiune și gândire al unor moldoveni, chiar și în secolul 21, mai spune autorul.

Într-un capitol final, Gheorghe Mărzencu evidențiază ploconul condamnabil al președintelui R. Moldova, Igor Dodon, și ministrului apărării, Victor Gaiciuc, în fața armatei fostului colos imperial. Anul curent, aceștia au lansat, prin semnăturile lor, broșura în limbă rusă ”Плацдармы победы на Днестре” (Capurile de pod la Nistru), prin care se încearcă a da o nouă dimensiune minciunii bolșevice de lângă Răscăieți. Publicistul pune semnul de întrebare, dacă nu cumva grija lui Dodon și Gaiciuc pentru armata fostei metropole, în detrimentul armatei pe care o conduc ei momentan, ar egala cu trădarea de stat.

Prefața volumului este semnată de prestigiosul istoric Anatol Petrencu, doctor habilitat, profesor universitar, directorul Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”. Expertul menționează că, monografia publicistică de istorie și etică socială ”Minciuna mai mare decât războiul…” este o carte de excepție în spațiul național. Gheorghe Mărzencu a elaborat un studiu deosebit de valoros, în spiritul adevărului pentru societatea noastră, istoriografie și, în special, pentru tânăra generație.

Grigore Grigorescu, scriitor, redactorul volumului

Câteva anexe și imagini din cartea ”Minciuna mai mare decât războiul…”

Memorialul Lomakin, din Răscăieţi. O scenă de comemorare a Armatei Roșii, sub steluțele bolșevice mincinoase.

Paradoxul istoric şi moral al moldovenilor din Republica Moldova, entitate statală care în august 1991 s-a declarat independentă față de URSS, constă în continuarea plecăciunii lor la umbra monumentelor frauduloase și asupritoare ale vechii metropole. În cele trei decenii de independență, numeroși funcționari de stat, activiști civici sau cadre didactice etc. așa și n-au realizat adevărul pentru propriile valori naționale, pentru patrimoniul istoric și eroic al țării în care au menirea să trăiască în libertate. Gărzi de onoare militare, din bani publici, înscenări teatrale cu elevi, în faţa steluţelor roșii de pe obelisc, au rămas ca un element ceremonial aproape obligatoriu, chiar şi în secolul 21.

Memorialul a fost renovat, în 2019, pe o sumă de cca 300 mii de lei, din bugetul public al raionului Ștefan-Vodă.

Fişa de erou al URSS a lui Lomakin Vasili.

Documentul este scris în stilul mitologiei sovietice de război. Se redau două date ale morţii infanteristului, una la 18 aprilie 1944 (rândul 9-10 de sus, în datele de anchetă), iar a doua moarte a lui Lomakin este descrisă în textul care trece şi pe pagina a doua şi care cică s-ar fi produs la 17 aprilie.
De asemenea, în datele anchetei ostaşului, se scrie că Lomakin a fost mitralior, în timp ce toate celelalte documente spun că el a fost trăgător de pistol-automat.

Merită atenţie şi înscrisul, precum că Lomakin ar fi luptat, pe colina 107,5, în timp ce toate documentele unităţilor militare vorbesc că Regimentul 105 IG şi-a avut sectorul de luptă, de-a lungul cursului râului, pe sectorul dintre colină şi faleză. De asemenea, „lupta neîntreruptă de 36 de ore”, precum şi statisticile, nu se confirmă în jurnalele de luptă ale unităţilor luptătoare pe platoul dat etc. Mai multă informaţie la acest subiect, în textul cărţii.

(Sublinierile şi marcajele din document ne aparţin.)

Ultima moarte a lui Lomakin.

Lista nr. 1 privind pierderile de personal ale Diviziei 34 IG, între 10 şi 22 aprilie 1944. Pe locul 4, în dreptul evidenţierilor efectuate de noi, este scris: Lomakin Vasili Ivanovici, soldat gardist, puşcaş, fără de partid, născut: reg. Stalin, raionul Amvrosievsk, s. Beloiarovka, an. 1920, recrutat în Amvrosievsk, MORT în luptă, 19.4.1944 (în original: Убит в бою, 19.4.1944), înmormântat 1 km nord-est de s. Răscăieţi, raionul Tiraspol.
Data morţii, 19 aprilie 1944, este marcată de noi cu chenarul roşu.

Documentul face parte dintr-un set de liste asemănătoare, cu 86 de persoane, în total, semnate de şeful statului major al diviziei, colonel-locotenentul Vlasiuk, şi de loc-tul superior Baranik, şeful secţiei a patra din cadrul aceluiaşi stat major al diviziei. Mai multe informaţii la acest subiect citiţi în textul cărţii.

(Document din Arhiva Centrală a Ministerului Apărării din Rusia, marcat cu semnătura electronică a instituţiei.)

Pagina tehnică a cărţii „Плацдармы победы на Днестре” (ro: Capurile de pod ale biruinței la Nistru), care glorifică armata altui stat, prin reluarea ipocriziei bolşevice despre „eliberarea Moldovei, în 1944”.

Printre falsurile de speţă, în această carte, se include şi cel cu „fapta eroică a lui Lomakin şi tovarăşilor săi, lângă Răscăieţi”.

Cartea, care în realitate este o odă consacrată armatei altui stat, în detrimentul Armatei Naționale din R. Moldova, îl are printre autori pe ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, şi a fost finanţată de preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, comandant suprem al forţelor armate.