Rog cititorul să aibă răbdare să citească acest text care e cam lung în raport cu viteza cu care noi ne trăim viața. Voi încerca să explic câteva lucruri despre care noi nu vorbim, dar care există realmente și voi face această explicație de pe poziția unui om care de aproape trei decenii sunt (și am fost) martorul sau (și) participantul la actul politic moldovenesc. Scriu aceste rânduri cu sentimentul de durere, dar și de răspundere pe care o am în calitate de semnatar al Declarației de Independență a R. Moldova din 27 august 1991 și de votant al Declarației de Suveranitate a R. Moldova din 23 iunie 1990. Drept ultim imbold pentru scrierea acestor rânduri a servit reacția spațiului public moldovenesc la anexarea Crimeii de către Rusia.
Când zic spațiul public, am în vedere spațiul în care se manifestă opinia politică oficială și opinia publică „neoficială” din RM – ziare, televiziuni, presa electronică, rețelele de socializare, dar, în cele ce urmează, mă voi referi, cu preponderență, doar la reacția presei, în special, a televiziunii. Urmăresc, în măsura posibilităților, tot ce se scrie și toate dezbaterile din acest spațiu și singura concluzie, pe care o pot trage, e că noi, moldovenii, am RENUNȚAT la spiritul și litera Declarației de Independență a RM.
Există opinia că RM ni se poate mișca înainte de motivul că trăiește drama sfâșierii”, că e împărțită în două „tabere” aflate într-un „război” interminabil. E o opinie corectă doar dacă o explicăm corect. Da, în majoritatea problemelor, discutate în spațiul public moldovenesc (identitatea etnico-lingvistică a moldovenilor, fenomenul Transnistria și armata rusă din Transnistria, neutralitatea RM, poziția față de CSI, NATO, UE, România, Rusia, Biserica, vectorul politic extern al R. Moldova ș.a.) – există două puncte de vedere opuse, două tabere (deja fără ghilimele) care nu mai par a fi capabile de dialog. Nu asta e tragedia. E o situație normală pentru o țară democrată să se discute în contradictoriu. Tragedia e aceea că această stare de normalitate la noi a devenit anormală și periculoasă, deoarece noi, moldovenii, am acceptat să discutăm PE PCIOR DE EGALITASTE problemele nominalizate mai sus, omițând din discuții esențialul: CUM și DE CE a apărut pe harta Europei această țară cu nume de rezonanță medievală – Republica Moldova.
Rog cititorul să nu se supere dacă-i amintesc că R. Moldova a apărut în urma despărțirii fostei RSSM de URSS și că și-a declarat pe 23 iunie 1990 Suveranitatea, iar pe 27 august 1991 – Independența.
Vă rog să rețineți: Independența față de URSS. Haideți, așadar, să ne amintim cine s-a OPUS atunci aspirațiilor firești ale moldovenilor fixate în respectiva Declarație? Vă amintesc, exact acei cu care azi noi discutăm PE PICIOR DE EGALITATE și cărora le oferim spațiul public ca să promoveze politica revenirii RM în spațiul geopolitic, de care s-a desprins în 1991.
De ani lungi de zile (de la 27 august 1991!) spațiul public moldovenesc este dominat de politicieni, analiști politici, ziariști, care sunt ostili spiritului Declarației de Independență sau acceptă acest spirit de ochii lumii. Toate politicile statale sunt impregnate de acest spirit. Ce țară care ține cu adevărat la independența sa își permite așa ceva? E o întrebare la care trebuie să medităm foarte serios dacă vrem să înțelegem ce se întâmplă cu noi.
De ani lungi de zile spațiul public moldovenesc e dominat de televiziunile rusești care, în permanență, din clipa declarării Independenței, au lucrat deschis împotriva valorilor proclamate în Declarația de Independență a RM. Astfel, de ani lungi de zile propaganda rusească, asistată masiv (pasiv sau activ) de elitele politice și intelectuale moldovenești, a dus un război neîntrerupt împotriva principiilor fundamentale proclamate în Declarația de Independență! Sub cele mai diferite pretexte onorabile, care sună frumos – independență și statalitate – de fapt, s-a lucrat împotriva constituirii RM ca stat democratic, care se dezvoltă în albia principiilor actului său de naștere – Declarația de Independență. De ani lungi de zile în spațiul public moldovenesc au fost demonizate și satanizate românismul și unionismul, fenomene declarate dușmani de moarte ai statalității RM. (Zilele acestea, un ostaș activ al frontului antiromânesc promitea că la toamnă, după alegeri, când „armata” sa va veni la putere în RM „campaniile unioniste și de românizare” a RM …„se vor curma”. Fiți atenți la semantica verbului „a curma”! Deci, brusc, va fi pusă la zid acea parte a populației a RM care nu vrea să se întoarcă la sânul maicii Rusii și crede în idealurile proclamate în Declarația de Independență a Moldovei!
…Și asta moldovenilor, prostiți și sărăciți, li se spune în fiecare zi, de multe ori pe zi, de ani lungi de zile, sub pretextul nobil al …apărării independenței și statalității RM!
Avem de a face, repet, cu un război, sponsorizat (moral, ideologic și financiar) de Rusia, împotriva Declarațiilor de suveranitate și independență ale RM în scopul revenirii ei în spațiul (geo)politic rusesc și RESTAURAȚIA fostului imperiu (rus) sovietic. (Biserica rusă, din care face parte și Mitropolia oficială a RM, include cu insistență republica noastră în ceea ce ea numește „lumea rusă”, un concept prin excelență șovin și imperial). Un rol covârșitor în acest proces îl are limba rusă. În acest sens s-a mers atât de departe încât azi puțină lume se mai miră că televiziunile moldovenești, incluziv cea publică, au emisiuni de dezbateri politice în limba rusă! La câtă limbă rusă se varsă peste capetele moldovenilor din canalele rusești, mai adăugăm și noi. (Nu mă voi mira deloc dacă și această teză va fi declarată xenofobă, naționalistă sau chiar fascistă).
Rog cititorul să nu se supere, dar mai repet, generalizând: după anexarea Crimeii de către Rusia, spațiul public moldovenesc e dominat de oamenii Moscovei, care luptă împotriva valorilor proclamate în Declarația de Independență a acestei țări. Lumea, care mai gândește, a amuțit și se preface că nu observă o realitate pe cât de jenantă – dacă mai avem obraz politic în fața lumii -, pe atât de catastrofală pentru viitorul acestei țări: nu numai fosta guvernare comunistă, ci și actuala guvernare, autodeclarată anticomunistă și proerupeană, practic, au renunțat la Declarația de Independență a RM și promovează o politică internă și externă care este în contradicție totală cu principiile cuprinse în Declarație. (Comuniștii au renunțat deschis la declarația de Independență, redenumind sărbătoare națională a Independenței în Ziua Republicii. Actuala guvernare nu o poate face încă deschis, ci …„indirect”. De fapt, noi toți, cu foarte puține excepții, am abdicat de la esența Declarației de Independență a R. Moldova și am obosit să mai dorim ceea ce doream aprig în 1991).
Pentru această abdicare de la spiritul Declarației de Independență vom plăti mai scump decât am plătit până acum: dacă ni s-a părut că Transnistria a fost un preț mic, rușii ne vor mai înainta și alte NOTE DE PLATĂ prin care, de facto, acest stat va deveni o nouă Crimee a Rusiei lui Putin. E timpul să deschidem ochii și să vedem ce se întâmplă azi în acest stat, care a fost adus în stare de agonie de către așa-zisele elite politice moldovenești, formate din politicieni mărunți, inculți, corupți, setoși de parvenire, infectați moral de virușii „centrismului politic”, „pragmatismului”, „moldovenismului european” și al luptei cu „românismul și unionismul”. Ajunși în pragul unor perspective geopolitice foarte incerte, moldovenii trebuie să spună dacă mai RESPECTĂ sau nu Declarația de Independență, adoptată pe 27 august 1991.
Știu. Declarația de Independență a unei țări nu se scoate la referendum, dar mă întreb, ce ar răspunde moldovenii dacă ar fi întrebați la un referendum dacă sunt PENTRU sau CONTRA Declarației de Independență din 27 august 1991? Nu mă mir cum se va vota ținând cont de calitatea spațiului public „național”.
Constantin Tănase,
Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014
