În aceste campanii, moldovenii nu se adună, cum ar fi firesc, să discute cum să așeze țara, ci se învrăjmășesc, se despart în tabere și varsă răul din ei. Ei nu se întreabă de unde s-a luat în ei acest rău…
Povestea Răului, în general, e mai încurcată decât credem noi. Generalizând, trebuie să admitem că dacă istoria omenirii este o luptă dintre Bine și Rău, războiul nu s-a încheiat. Deși armata aflată în slujba Binelui pare să fie mai numeroasă și mai dotată, Răul cucerește noi redute. Pentru că e mai adaptabil la realități.
Cunoaștem parabola despre capra vecinului. Ieri, dacă murea capra noastră, noi doream să moară și capra vecinului. Cum așa – el cu capră, noi fără capră!? Azi am devenit mai pragmatici: dacă a murit capra noastră, de ce să moară și a vecinului? Mai bine să moară vecinul, ca să-i luăm capra! În felul acesta am scăpat și de vecin, dar și ne-am pricopsit cu o capră !
Vedeți, răul nu a murit, el a evoluat și s-a adaptat la realități.
Răul cel mare vine din Răul cel mic, care e ubicuu, omniprezent, mereu prezent la datorie. Ca și Răul cel mare, Răul cel mic preferă anonimatul. El nu iese la rampă. Nicolae Iorga scria că „șarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte”. Exact așa stau lucrurile și cu Răul din oameni: e odios și periculos, fiindcă nu știi în cine e ascuns. Te întâlnești, de exemplu, cu un cunoscut pe stradă, el, bucuros, îți întinde mâna, îți zâmbește, te gratulează, îți dorește chiar sănătate, iar după ce te desparți, el se oprește la colț, negru de răutate și nu-și poate veni în fire din cauză că a înțeles că încă nu ți-a murit capra și că ești încă sănătos. Răutatea lui însă nu se termină aici, ea trebuie făcută public, dar fără indicarea sursei, de aceea se așază pe o bancă, scoate telefonul mobil, intră pe NET și te pocnește în moalele capului cu o porcărie ordinară pe un forum al ideilor libere și necenzurate!
Răul e periculos nu numai pentru că preferă să acționeze din anonimat, el e de o sută de ori mai periculos prin faptul că se prezintă ca o reacție justițiară față de Rău, ca o expresie a Binelui. Astfel Răul (răutatea) preia locul spiritului critic sănătos, iar dezacordul cu Răul e înlocuit cu Răul pus în dezacord cu Binele.
Binele nu are trecere la noi, fiindcă, facerea de bine solicită eforturi, binele, ca și Adevărul, e îmbrăcat urât și pute, Răul e îmbrăcat frumos și umblă parfumat. Are priză la public. La publicul larg. Când apar probleme cu acceptarea Răului, moldovenii fac o șmecherie – împart Răul în Răul cel mare și Răul cel mic. Ei înțeleg că, odată acceptat, Răul cel mic crește mare și-și face malefica lucrare, dar îl acceptă, având și fundament teoretic pentru aceasta: până treci puntea, fă-te frate și cu dracul.
… Și așa am trecut puntea în 2009 cu Răul cel mic în cugete, simțiri și-n buletine electoare. Au urmat cinci ani lungi, perioadă în care Răul cel mic a crescut mare, dolofan, mușchios și violent. Ca să treacă pragul electoral acest Rău trebuie prezentat ca fiind, totuși, Răul cel mai mic, și urmează să fie inventat Răul cel mare.
Astăzi cu aceasta și se ocupă partidele politice cu șanse (asistate de ziariști, comentatori, bloggeri și anonimii de pe forumuri): inventează Răul cel mare ca ele să poată beneficia, din nou, de șansa Răului celui mai mic. Istoria se repetă. Roata ei se învârtește. Războiul dintre Bine și Rău continuă.
Moldovenii s-au împărțit în tabere și sunt gata de luptă.
